Zborul dintâi

N-aș putea zice cum ar fi zis alți copii că am fost fascinat de mic de avioane. Pe deasupra Noiștatului trecea frecvent câte un aparat de zbor al Aviasan (un fel de bunic al SMURD-ului) care parașuta diverse materiale sanitare și medicale. Într-o bună zi, tărtăreața zburătoare a aterizat pe pășunea de lângă sat, și ai mei părinți m-au dus să-l văd de aproape. Aveam cinci sau șase ani. Țin minte (sau poate îmi amintesc doar ceea ce mi s-a povestit) că pilotul m-a urcat la bord, unde am avut prilejul să admir aparatura și instrumentele de navigație ale micului IAR 818.

iar818-2

IAR 818, Aviasan (sursa foto: www.aviatia.ro)

18

Împreună cu părinții – cam așa de mare eram când am urcat pentru prima oară la bordul unui avion (sursa foto: arhiva personală)

Amintirea aceasta este strâns legată de un serial american din anii 1970 difuzat de televiziunea națională, Un șerif la New York. Protagonistul era actorul Dennis Weaver, care îl interpreta pe șeriful Sam McCloud care, printr-un concurs de împrejurări fusese detașat la Secția 27 de Poliție din Manhattan, venind tocmai din Taos, New Mexico.

Într-unul din episoade, McCloud este nevoit să aducă la sol (într-o singură bucată) un avion de mic dimensiuni (cam cât Aviasanul văzut de mine), pilotul fiind în imposibilitate de a-și îndeplini misiunea. Din turnul de control, șeful direct al șerifului, Peter B. Clifford (interpretat de J.D. Cannon), încearcă să-l ghideze. Dialogul între cei doi suna cam așa:

Clifford: „McCloud, cât indică altimetrul?”

McCloud: „Limba mică e pe 4, iar cea mare pe 3!”

Clifford: „McCloud, acela este ceasul și indică ora patru și un sfert!”

McCloud colaj

Dennis Weaver și J.D. Cannon în “McCloud” (surs foto: www.imdb.com)

Dar am cam deviat de la subiect, în care era vorba despre zborurile mele, nu ale unor staruri TV americane. Revin.

De zburat efectiv, am zburat prima dată în 1979, când am participat la cea de a XI-a Olimpiadă Internațională de Chimie, competiție găzduită de către Uniunea Sovietică în „Veneția Nordului” – Leningrad (actualmente Sankt Petersburg). Parcurgerea primului segment de zbor, de la Otopeni (BUH) la Șeremetievo (SVO) a durat cam două ore și jumătate, iar zborul a fost operat cu un tri-jet Tu 154 al companiei naționale TAROM, o aeronavă similară celei poloneze care s-a prăbușit la Smolensk în 2010, având la bord 96 de persoane, între care președintele Poloniei, Lech Kaczyński, precum și alți oficiali polonezi de rang înalt.

Polish_Air_Force_Tupolev_Tu-154M_Lebeda

Polish Air Force 101 (sursa foto: www.airliners.net)

Un zbor plăcut, fără incidente. Relaxat, am stat undeva în coada avionului, în zona destinată fumătorilor. Da, se fuma pe vremea aceea și pe cursele interne, și pe cele externe! Mai mult, nici măcar nu se aplauda la aterizare ( 😉 ).

La Moscova, pe aeroportul internațional A.S. Pușkin Șeremetievo (SVO), ne-am luat băgăjelele și am trecut frontiera de stat, intrând în măreața Uniune Sovietică. La vamă ne-au fost puricate atent toate bagajele. Îmi amintesc că aveam cu mine un recipient cu cerneală chinezească „Hero Ink for Fountain Pen” cu care îmi alimentam stiloul meu tot „Made in China”. Recipient pe care o vameșă acră l-a trântit aproape să-l spargă, asta după ce mi-a aruncat o privire „profesională” (a se citi „ucigătoare”).

Hero ink

Cerneală chinezească (sursa foto: fountainpennetwork.com)

Nu aveam pașapoarte individuale, conducătoarea grupului, profesoara Constanța Gheorghiu de la Institutul Politehnic București, fiind în posesia pașaportului colectiv și a celorlalte documente de călătorie. Nu v-am spus că din grup mai făcea parte profesoara Luminița Vlădescu, de la Universitatea București și noi, cei patru muschetari: Adriana Ionescu, Liceul „Gheorghe Șincai” Baia Mare, MM, Dorin Toader, Liceul de științele naturii Galați, GL, Liviu Bîrzan, Liceul de științele naturii nr. 1 București, și – cu voia dumneavoastă, ultimul pe listă, subsemnatul, Liceul industrial de chimie Făgăraș, BV. Bine, în presa centrală mai ales, apăreau frecvent Adrian Ionescu sau Lucia Gavrilă, dar asta n-a fost deloc deranjant.

11

Lotul României, Olimpiada Internațională de Chimie, Leningrad, 1979

De la stânga la dreapta: Liviu Bîrzan (1960 – 2020), Lucian Gavrilă, Adriana Ionescu, Dorin Toader, Prof. univ. dr. Constanța Gheorghiu, Prof. univ. dr. Luminița Vlădescu               (foto: arhiva personală)

Ne-am îmbarcat în cursa AEROFLOT către Leningrad, iar la urcare în avion ne-au întâmpinat două stewardese (mai nou se cheamă „însoțitoare de zbor”) și un tânăr care n-am reușit nici până azi să mă lămuresc dacă era copilot sau tot un însoțitor de bord (era să mă scap din nou și să-i zic steward). Orice ar fi fost, emana un discret parfum de… vodcă. Ce-o fi, o fi mi-am zis și am pășit încrezător în avion. Zborul a durat vreo 80 de minute și am ajuns teferi pe aeroportul Pulkovo (LED). La coborârea din avion ne aștepta o delegație de primire alcătuită din trei persoane care venise cu un buchet imens de flori. Șeful comitetului de întâmpinare ne-a adresat întrebarea-cheie: „Voi sunteți echipa Cehoslovaciei, nu-i așa?”. Doamna Gheorghiu care, ca și doamna Vlădescu vorbea fluent limba rusă, a răspuns sec: „Nu, noi suntem echipa Republicii Socialiste România”, iar florile parcă au început să se ofilească…

Un microbuz ne-a dus la hotelul la care aveam asigurată cazarea pe întreaga durată a desfășurării competiției. Aici ni s-au înmânat mapele oficiale, mape care conțineau programul detaliat pe zile și ore al evenimentului, un pliant de prezentare, o hartă turistică a Leningradului, un plan al campusului universitar pe care erau marcate cantina, clădirile și sălile în care urmau să se desfășoare proba practică de laborator și proba scrisă, precum și câte un plic cu 100 de ruble, bani de suc și înghețată. Cu prima ocazie am intrat într-un magazin de electronice și 55 de ruble s-au metamorfozat într-un solid „elektronnîi karmannîi kalkuliator” (calculator electronic de buzunar, made in USSR, evident) prevăzut cu un afișaj cu diode luminescente verzi care executa cele patru operații de bază, extrăgea rădăcina pătrată și calcula procente. Eu aveam cu mine o riglă de calcul performantă, „state-of-the-art” în limbajul corporatist de acum, riglă primită drept premiu la una din Olimpiadele Naționale anterioare, dar am zis că nu mi-ar strica un calculator care să știe și unde să pună virgula zecimală – lucru pe care rigla de calcul nu-l făcea. În magazin m-a fascinat dexteritatea cu care vânzătoarele calculau cu ajutorul abacului (un „device” care semăna teribil cu numărătoarea cu rândunele pe care învățasem în clasele primare operațiile aritmetice de bază). Am revăzut la lucru abacele respective după vreun sfert de secol, în magazinele din Chișinău.

Rigla si calculatoare

Rigla mea de calcul “profesională”, calculator sovietic similar celui achiziționat din Leningrad, calculator științific Casio Fx-39 (pe care l-am folosit la elaborarea proiectelor din anii studenției – încă mai funcționează)

La hotel (care avea toate camerele rezervate), altă dandana: fiecărei echipe îi fuseseră repartizate câte două camere single – pentru profesorii însoțitori și câte două camere duble pentru elevi. Până la urmă, după analiza numeroaselor combinări și permutări posibile, doamnele Gheorgiu și Vlădescu au luat o dublă, la fel Liviu și Dorin, Adriana și cu mine primind camerele single. Deh, nu-i pentru cine se pregătește…

După terminarea concursului, am refăcut drumul în sens invers: Leningrad – Moscova – București. La sosirea pe aeroportul Otopeni ne așteptau câțiva fotoreporteri (nu știu dacă aveau filme în aparate, că n-am văzut nici o fotografie realizată cu acel prilej) și un reprezentant al Ministerului Învățământului. Fără flori.

Fotoreporterii ne-au rugat să coborâm ultimii din aeronavă, ca să ne poată imortaliza în tihnă. La finele Olimpiadei n-am primit nici cash, nici cecuri, doar câte diplomă, o medalie și câte un obiect care să ne amintească de sufletul rusesc. Adriana primise un samovar strălucitor argintiu, înalt de aproape un metru, cu niște mânere imense. Semăna cu o cupă din cele care se decernează la competițiile sportive. Ieșiserăm la scara avionului, iar fotoreporterii dădeau indicații regizorale: „Fata să iasă cu pas mai în față și să ridice cupa!”. „Așa! Acuma țineți cu toții de cupă și ridicați-o deasupra capetelor!”

Medalie av-rev
Diploma mea

Medalia și diploma cucerite la Leningrad (sursa foto: arhiva personală)

De la aeroport am plecat direct la ministerul de resort, unde, după o scurta așteptare, ne-a primit însăși tovarășa ministru, Suzana Gădea (Susănica Irina Gâdea, născută Stănescu – după numele din buletin). Ne-a felicitat călduros în numele conducerii de partid și de stat, atât pe noi concurenții, cât și pe profesorii conducători ai delegației, apoi ne-a înmânat adeverințele cu ajutorul cărora ne puteam înscrie la concursul de admitere la facultate, dat fiind faptul că înscrierile oficiale se încheiaseră în perioada în care noi ne aflam la Leningrad.

La ieșirea din biroul tovarășei ministru ne aștepta același amploaiat al ministerului care ne întâmpinase la aeroport. M-am uitat peste adeverința proaspăt primită (mare noroc pe capul meu că am făcut-o) și am constatat cu stupoare că era valabilă pentru înscriere la Institutul Politehnic București. Și colegii mei de echipă primiseră documente similare, dar pe ei nu i-a deranjat acest lucru, dat fiind faptul că acolo chiar își doreau să studieze. Cum eu țineam morțiș să dau admitere la Iași, unde se înscriseseră mai bine de jumătate de colegii de clasă din liceu, i-am semnalat eroarea funcționarului ministerial. Acesta mi-a luat adeverința și s-a întors în biroul tovarășei ministru, căreia i-a expus situația. Prin ușa întredeschisă, am auzit răspunsul tovarășei Suzana: „Bine, dacă ține morțiș să meargă la Iași, fă-i altă adeverință pentru Institutul Politehnic de acolo! Mai sunt și alți mofturoși care nu vor să studieze în capitala patriei?”

În 15 minute am fost în posesia noii adeverințe, semnate de ministră însăși, adeverință pe baza căreia m-am putut înscrie la concursul de admitere la Facultatea de Chimie Industrială, devenită ulterior Facultatea de Tehnologie Chimică, actualmente Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu”.

În trei zile consecutive aveau loc cele trei probe scrise de concurs: „Algebră și analiză matematică” (obligatorie), „Chimie anorganică și chimie organică” (obligatorie și ea), la a treia probă având de ales între „Fizică – termodinamică și optică” și „Tehnologie chimică anorganică”. Mi-am ales Fizica în detrimentul Tehnologiei chimice anorganice și bine am făcut. Dar asta deja este o altă poveste…

13

În timpul probei practice de laborator (sursa foto: arhiva personală)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.