Varză călită cu scăriță

100Dacă ați fost gospodari și v-ați îngrijit din timp să puneți varza la murat, neașteptând să se prăbușească prețurile pe bursa verzei, ar cam fi momentul să verificați ce ispravă ați făcut. Și ce test poate fi mai bun decât pregătirea unui preparat pe cât de simplu (aveți nevoie doar de două ingrediente), pe atât de gustos: o varză murată călită, cu adaos de scăriță de porc afumată.

Ce vă trebuie?

  • 1 căpățână de varză murată;
  • 300 g “scăriță” (coaste de porc) afumată;
  • niscaiva piper proaspăt măcinat pentru asezonat varza;
  • răbdare.

Cum procedați?

  • Se scurge bine varza, se gustă, iar dacă este cumva prea sărată se spală în 2 – 3 ape și se lasă din nou la scurs, după care se toacă din cuțit ceva mai mărișor;
  • Se hăcuiește scărița, bucățile cu os lăsându-le întregi, iar celelate se taie în bucățele de 1,5 ×1,5 × 0,75 cm;
  • Se încinge o tigaie antiaderentă în care se rumenesc frumușel bucățile de carne (nu-i nevoie de ulei că are porcul suficiente lipide saturate 🙂 );
  • Într-un vas ceramic cu capac se pune un strat de varză, bucățile de carne și încă un strat de varză, apoi se pune capacul;
  • Se pune recipientul în cuptorul preîncălzit la 200 ˚C și se uită de el cam un ceas – un ceas și jumătate, după care se controlează dacă s-a fiert varza – în timpul ăsta puteți gusta o pălincă să vi se deschidă apetitul (pentru varză nu pentru încă o pălincă!!);
  • Dacă varza-i fiartă ori aproape fiartă, se mai lasă vasul încă 20 – 30 de minute în cuptor să mai scădă din zeamă (mai avea zeamă când ați gustat varza, da?);
  • Puteți la final să o mai finisați cu flacăra din bolta cuptorului, maximum 5 minute, dar fiți cu ochii pe ea, că nici nu știți cum puteți s-o carbonizați.

În caz că v-a mai rămas vreun rest de mămăligă o feliați frumos și o rumeniți ușor în tigaia în care ați procesat scărița, făcând astfel economie de ulei și contribuind puțin la salvarea planetei. Faceți un plating frumos, nu ca ăsta din poză, umpleți-vă paharele cu un vin roșu și aspru și dați-i  bătaie!

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

3 thoughts on “Varză călită cu scăriță

  1. Va salut. Asta este boala curata, dar de stiu ca miine dau coltul, tot o sa maninc asa ceva. Arata asa de bine parca se simte mirosul, deja. Multumim pentru tot ceea ce faceti.

  2. Pingback: Varză călită cu scăriță | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.