Supă asiatică pentru europeni

În Asia am pășit mai degrabă simbolic, cât să mai bifez încă un continent din listă. Asta era în vara lui 2014, când, în vacanță fiind în insula Kos, am făcut o scurtă plimbare maritimă până la Bodrum (anticul Halicarnas elen), în Asia Mică. Nici măcar 11 mile nautice nu sunt între cele două porturi, un feribot obișnuit parcurgându-le în mai puțin de o oră. Nici vorbă să fi ajuns în Orientul Mijlociu sau în Extremul Orient. Asta nu înseamnă că mâncărurile și obiceiurile culinare din zonele respective îmi sunt necunoscute. Le știu din emisiuni și bloguri culinare sau de călătorii, dar și din experiențele proprii avute în localurile cu specific asiatic, fie de mai aproape, fie de mai departe. Cum s-ar zice, ar fi niște marfă second hand ceea ce vă livrez acuma.

Pentru majoritatea dintre noi, asiaticii sunt toți la fel, greu de deosebit, fiind cu toții “chineji”. Puțini europeni pot face distincția între un text scris în chineză, coreeană sau japoneză, la fel apar și confuziile în ceea ce privește mâncărurile aparținând bucătăriilor naționale sau etnice. E ca și cum un asiatic în trecere prin Europa ar zice că bucătăria franceză e totuna cu cea grecească, austriacă sau italiană, pentru el toate fiind “bucate europene”.

În Bacău există câteva restaurante care au în meniu și specialități asiatice. Cel mai vechi în branșă este Restaurantul Latin, care oferă specialități chinezești și românești. Au în meniu patru supe chinezești: de fructe de mare, de ouă și pui, de porumb chinezesc și supă acră picantă. Nu le-am testat. De obicei acolo mergeam în grupuri de 4 – 8 persoane, comandam diverse specialități și gustam toți din toate. N-am testat preparatele de la Dragon Wok (Arena Mall) nici de la noul Jin Fu de pe Mihai Viteazul. Pe vremuri (asta însemnând prin 2012) exista un restaurant chinezesc omonim pe Ștefan cel Mare, restaurant pe care l-am vizitat de câteva ori. Preparatele erau decente, prețurile puțin cam mari pentru urbea noastră, așa că n-a rezistat. Specialități chinezești a introdus în meniu și Amarante, cu puțin timp înainte de a-și da obștescul sfârșit. În localul respectiv funcționează acum N1 Ristorante, cu preparate preponderent italienești. La Amarante am observat supa acră picantă din meniu, dar n-am mai apucat s-o gust, fiind prea ocupat cu specialitățile de rață, vită, pui, porc și pește. Cam asta a fost și parțial mai este oferta mâncare asiatică a Bacăului.

La Iași probabil situația este ceva mai bună, cele două malluri, Julius și Palas având în food court și raioane cu specialități chinezești, japoneze, etc. Din Palas am plecat cu un meniu la pachet (to go, cum se zice mai recent), meniu care conținea pe lângă sushi și o supă miso. Asta din figură.

_209

Așa ceva am făcut și eu, folosind un plic cu ingrediente uscate peste care am turnat apă fierbinte. Sesizați vreo diferență? Așa am zis și eu.

_212

_213

_214

Cu cât te îndepărtezi mai mult de est, către vest, oferta de specialități asiatice crește. Oare din cauza faptului că Pământul este rotund?

O supă limpede japoneză bună am mâncat la Fuji Sushi Bar, un local japonez din Paris, undeva în spatele Galeriilor LaFayette. În zonă mai există vreo câteva locante chinezești și japoneze, dat fiind afluxul de turiști asiatici aflați la shopping în zonă.

_204

_201

_202

_203

_205

Chiar și în cartierele mai puțin turistice ale Parisului găsești un loc unde să mănânci o supă miso, ramen sau pho. Iar în Cartierul Latin, la o zvârlitură de piatră de Notre Dame, ce să mai vorbim.

_206

_207

_208

_210

_211

_208

_125

Dacă în Extremul Orient supele sunt foarte aromate, de cele mai multe ori și foarte picante, majoritatea sunt și foarte bogate în “fază solidă”, raportul dintre zeamă și restul conținutului bolului sau farfuriei fiind net inferior celui cu care ne-au obișnuit supele și ciorbele noastre autohtone. O supă tailandeză Tom Kha cu fructe de mare nu se deosebește prea mult, în termeni de consistență vorbind, de un curry verde tailandez – supa e în primele două poze de mai jos, curry-ul e în a treia.

_309

_310

_311_curry

Pozele sunt făcute într-un restaurant cu specific tailandez din zona San Diego, California. În primul în care am intrat, n-am apucat decât să frunzărim meniul, întrucât ne-au anunțat că într-o jumătate de oră închid (era cam 14:30 când am ajuns). Am apucat totuși să văd cum se măsoară gradul de iuțeală (și nu în sensul de viteză de servire) a preparatelor:

_303

_301

_304

_302

Ne-am mutat 20 de metri mai încolo, la Siam Namara. Puteam să intrăm și la Pho Ban Mai, dar acolo specificul era vietnamez.

_305

_306

Ceea ce citisem pe meniul de la Sab-e-Lee ne-a confirmat chelnerul de la Siam Namara, când ne-a întrebat cât de picante să fie mâncărurile comandate. Eu aș fi încercat un 3* sau poate chiar un 4*, dar am renunțat după ce toți ceilalți companioni au zis că vor și ei să mănânce (am comandat mai multe specialități diferite, în așa fel încât să putem degusta cât mai multe la o singură masă), nu doar să mă privească pe mine cum înfulec. Compromisul s-a făcut pentru 1*, cu promisiunea chelnerului că îmi aduce separat sosuri picante specfice fiecărui preparat, astfel încât să mă “droghez” cât și cum poftesc. Bineînțeles că 1* era acceptabil ca iuțeală – moderată spre deloc (cam cum sunt mâncărurile gen “tigaie picantă” din restaurantele românești), dar dacă tot cerusem extra-condimente, le-am folosit ca să nu-mi aud critici după aceea. Avantajul a fost că am putut să fac diferența între ce ni s-a adus inițial (1*) și ce-am obținut cu adaos de sosuri (să fi fost un 4* spre 5*). Asta la primul fel, că la următoarele papilele mele gustative și-au cam luat liber pentru restul zilei.

_313

_307

_308

_216

_312

Dar v-am plictisit suficient cu divagațiile mele de la subiect, așa că revin la supa asiatică pe care am încropit-o, și a cărei rețetă o primiți acuși.

În primul rând, supa nu se încadrează la nici o bucătărie etnică propriu-zisă, dar a împrumutat câte puțin de la fiecare: are tăieței de orez ca supa vietnameză Pho, ouă fierte ca supa japoneză Ramen, sos de soia ca supele chinezești sau coreene, iar sosul de pește din supa tailandeză Tom Kha l-am înlocuit cu sos de stridii. Nu are carne (pui, vită sau porc), nici pește, nici fructe de mare, doar legume și ciuperci. Iuțeala o puteți regla din adaosul de sos Sriracha și ardei iute, iar aroma o puteți intensifica (ori dilua) din anason, scorțișoară, ghimbir, coriandru și limetă. Cantitățile indicate sunt pentru patru porții.

Inspirată câte puțin de aici și de aici.

Ce vă trebuie?

  • ½  anason stelat;
  • ½ baton subțire de scorțișoară cam de 3 – 4 cm lungime;
  • 1 lingură de ulei din sâmburi de struguri;
  • 1 ceapă roșie mică;
  • 3 căței de usturoi;
  • 1 – 1,2 L apă;
  • 1 pachet de amestec pentru supă de ciuperci (400 g, din care: 27% ciuperci champignon feliate, 73% amestec de cuburi de cartofi, morcovi, broccoli, pătrunjel, țelină, ceapă);
  • 1 ardei capia mic;
  • 2 linguri sos de soia;
  • 1 – 2 lingurițe sos Sriracha;
  • 1 – 2 lingurițe sos de stridii;
  • 1 ceapă verde mică;
  • 1 morcov mic;
  • 1 ardei iute care nu-i obligatoriu;
  • ½ legătură de coriandru sau pătrunjel;
  • 1 limetă;
  • 4 ouă fierte moi;
  • ½ pachet (125 g) tăieței de orez + 1 L apă + 1 linguriță rasă de sare fină.

Cum procedați?

Ca la orice mâncare asiatică, mâncare care se prepară repede cu condiția ca să ai la îndemână toate ingredientele gata de aruncat în oală, va trebui să începeți cu pregătirea ingredientelor. Drept urmare:

– curățați ceapa și tocați-o mărunt;

– curățați usturoiul și zdrobiți-l în presă sau tocați-l fin de tot;

– spălați ardeiul capia, curățați-l de cotor, semințe, nervuri, apoi tăiați-l în bucăți mici (0,5 × 0,5 cm);

– spălați ceapa verde și tăiați-o rondele subțiri (atât partea albă, cât și partea verde);

– curățați morcovul și tăiați-l sub formă de bețigașe;

– spălați și tăiați în rondele ardeiul iute – dacă nu vreți să vă ia foc cavitatea bucală datorită conținutului ridicat de capsaicină, îndepărtați, pe cât posibil, semințele și nervurile – puteți, in extremis, renunța la acest ingredient;

– spălați, scurgeți și tocați, dar nu prea mărunt, coriandrul – dacă n-aveți sau nu-l agreați, înlocuiți-l cu pătrunjel;

_101

_102

_103

– feliați limeta (dacă nu-i cunoașteți proveniența, este bine ca înainte de a o felia s-o cufundați 30 – 40 de secunde în apă fierbinte, s-o spălați abundent sub jet de apă rece, apoi s-o ștergeți cu un șervet absorbant – prin asta mai îndepărtați de pe coajă substanțele cu care a fost tratată pentru a se menține “ca nouă” de când a fost recoltată până când a ajuns în raft la Kaufland. Sau la Carrefour. Sau pe taraba bătrânicii din piață care mai vinde și kiwi, nectarine, ridichi, roșii olandeze, cartofi noi egipteni și conopidă grecească).

Cam astea-s pregătirile. Ar mai trebui să fierbeți pastele și ouăle, dar asta o puteți face cât fierbe supa propriu-zisă.

Luați o oală cu capacitate de 2 – 2,5 L, de preferință antiaderentă, în care să puteți căli, cu sau fără ulei, diverse chestii, cum ar fi condimente exotice, ori mai autohtonele ceapă și usturoi.

Puneți oala la încins, fără nimic în ea, la foc mediu. Aruncați în oală anasonul stelat și scorțișoara. Când încep să-și elibereze aromele, adăugați uleiul, în care căliți, amestecând, ceapa. Cam două minute.

_104

_105

_106

Adăugați praful de ghimbir și usturoiul zdrobit și mai căliți, tot așa sub amestecare continuă, încă 1 – 2 minute.

_107

_108

Stingeți conținutul cu 4 – 5 căni de apă fierbinte, apoi adăugați conținutul pungii de legume cu ciuperci congelate și ardeiul capia. Amestecați, așteptați să dea în clocot. Când începe să clocotească, dați focul la mic și adăugați sosul de soia, sosul Sriracha și sosul de stridii, apoi lăsați totul să fiarbă 20 – 30 de minute, amestecând din când în când. La final, stingeți flacăra, aruncați în supă o mână de coriandru sau pătrunjel, acoperiți oala și lăsați verdețurile să se înăbușe 2 – 3 minute înainte de servire. Cât fierbe supa, ocupați-vă de ouă și de tăieței.

_109

_110

_111

_112

_113

_114

_115

_116

_117

Puneți ouăle la fiert (e bine să le spălați în prealabil) în apă rece, la foc potrivit. Cronometrați 3 minute de când apa începe să fiarbă, după care stingeți flacăra de sub vasul în care fierb ouăle și mai lăsați-le 1 minut în apă fierbinte. Scurgeți apa de pe ouă și răciți-le sub jet de apă rece, apoi curățați-le de coajă. O să le puneți în supă chiar înainte de servire.

102

107

Într-o oală încăpătoare puneți la fiert 1 L de apă cu o linguriță rasă de sare fină. Când apa începe să fiarbă adăugați cuiburile de tăieței. Așteptați să înceapă să fiarbă din nou apa cu paste, după care lăsați pastele să fiarbă 4 minute. Scurgeți-le fără a le clăti.

_118

_119

_120

_121

În bolurile de servire puneți pastele, supa și câte un ou fiert (sper că le-ați curățat totuși de coajă). Garnisiți cu inele de ceapă verde, inele de ardei iute (dacă optați pentru o supă mai picantă), coriandru (pătrunjel) tocat și bețigașe de morcov. Adăugați și o felie de limetă, pe care ulterior o puteți stoarce ca să vă acriți “zama”.

_122

_123

Puteți mânca supa ca asiaticii, adică culegeți cu bețișoarele solidele din bol (să vă văd cum prindeți oul între bețișoare 😉 ), iar la final sorbiți lichidul direct din bol. Ori puteți adopta metodologia europeană uzuală: cu lingura.

_124

Sper că v-ați prins că dacă scoateți din ecuație oul fiert obțineți o supă vegană sau chiar o supă de post. Ca să fie și de post creștin-ortodox ar trebui s-o faceți în zilele cu “dezlegare la untdelemn” și să renunțați cu desăvârșire la sosul de stridii.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.