Spaghetti aglio-olio-peperoncino și încă ceva pe deasupra

100Foarte comune în Italia, “adevăratele” spaghetti aglio-olio-peperoncino (în traducere: spaghete cu usturoi, ulei – de măsline, evident – și ardei iute) sunt foarte simplu și rapid de preparat, din ingrediente puține și la îndemână tot timpul (cine n-are în casă niște paste, o căpățână de usturoi, un ardei iute, ulei, sare și o mână de pătrunjel?). Dacă vreți să le faceți tradițional, găsiți destule rețete, netu-i plin. Iar ca să nu vă obosiți prea tare căutându-le, v-am adunat aici câteva exemple: de la Barilla, de la fanii lui Jamie Oliver, ori de la Mazilique (asta e chiar în limba română). Toate au la bază ingredientele proaspete, spre deosebire de ce-am încropit eu, din condimente “la plic” (sau la punguță – ca să respectăm adevărul istoric).

Am primit o punguță de “condimento” de la cineva care la rândul său le primise de la cineva care le adusese tocmai din Italia (țara în care toate mâncărurile se gătesc doar cu ingrediente naturale și în care nu ai voie să amesteci brânza cu peștele ori fructele de mare, nu ai voie să pui parmezan peste pastele cu fructe de mare, nu ai voie să ceri vin roșu la pește, nu ai voie să bei capucino înainte de ora 10:00 AM … – ați prins ideea, da?). Am zis că e cazul să le folosesc exact în scopul pentru care au fost făcute, adică pentru spaghetti AOP (adică aglio-olio-peperoncino).

Așa că am pus la fiert în apă cu sare ½ pachet (250 g) de spaghete Barilla nr. 5 din făină integrală și le-am scos după 8 minute de fierbere, le-am scurs și le-am clătit cu puțină apă rece. Cu pastele am mai comis un sacrilegiu, rupându-le în jumătate înainte de a le arunca în apa clocotindă. Pentru că nu am folosit un vas destul de înalt în care să pun pastele sub formă de evantai și pentru că nu-mi place să le mănânc așa cum scrie la codul manierelor elegante, cu furculița și cu lingura.

Cât s-au fiert pastele, am pus la încins într-un wok teflonat vreo 2 linguri de ulei de măsline în care am adăugat o linguriță și jumătate din punguță de “condimento” (pe instrucțiuni scria că se pun 1 – 2 lingurițe la o porție de paste). Le-am călit vreo 2 minute, apoi am turnat în wok vreo două (poate trei) linguri de ciuperci gata sotate și carnea recuperată de pe o bucată de friptură de curcan (puțină – cam cât aduni de pe o jumătate de aripă).

Am mai încălzit eu tot amestecul ăsta vreo trei minute, apoi am gustat puțin. Noroc că nu aveam căciulă, că mi-ar fi sărit în tavan de la iuțeală. Drept pentru care am dus improvizația mai departe, pentru a mai ostoi din focul dat de peperoncino.

Am adăugat 200 mL smântână de gătit (32% grăsime), iar când aceasta a început să clocotească i-am turnat și o conservă (400 g) de roșii tăiate în cuburi. După încă un clocot am adăugat în sosul din wok pastele fierte, am amestecat, am gustat să văd dacă mai trebuie sare sau piper!

Ar mai fi trebuit încă vreo 400 mL de smântână și încă un sfert de kil de paste (după cum a zis soția mea, care nu este tocmai o fană a mâncărurilor prea iuți, prea pipărate, prea condimentate în general). Oricum, eu nu m-am plâns (parcă aș fi putut?), mai ales că am avut cu ce le stinge 🙂 – Riesling Italian, evident.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.