…și celelalte zboruri – Prima apariție televizată după Olimpiada Internațională de Chimie

Primul zbor a fost de bun augur, după el urmând și altele, unele de plăcere, altele de nevoie, multe din acestea din urmă fiindu-mi trecute în Fișa Postului (Job Description pentru corporatiști).

După cum vă povesteam și în episodul anterior, odată trecută euforia Olimpiadei, am plecat la Iași să mă înscriu la facultate și să dau examenul de admitere. Nu era ca acum, plătești o taxă, depui un dosar cu șină cu tot felul de acte și de copii legalizate după acestea, apoi aștepți afișarea rezultatelor pe site-ul facultății, confirmi înscrierea și gata.

Procedura birocratica era similară (partea cu actele și copiile legalizate, mai puțin taxele, înscrierea fiind gratuită), însă concursul de admitere era concurs de admitere în toată regula, cu lucrări scrise sigilate, verificate și notate de minimum doi corectori, după un barem extrem de riguros. Asta datorită faptului că numărul aspiranților la diploma de inginer era (cel puțin la Facultatea de Chimie Industrială) cu mult mai mare decât numărul locurilor scoase la concurs.

Admiterea se făcea în ordinea descrescătoare a mediei notelor obținute la cele trei discipline de concurs (trei probe scrise, a câte trei ore fiecare, probe care aveau loc în trei zile consecutive): Matematică (algebră și analiză matematică), Chimie (anorganică și organică) și, la alegere, Fizică (termodinamică și optică) sau Tehnologie Chimică (anorganică). Cu toate că aveam o pregătire solidă la partea de tehnologie chimică (și aici doresc să menționez meritul dascălilor din liceu, Mariana și Iulian Franga, Mihai Hell – toți de formație inginerească, primii doi având școala ieșeană de inginerie și tehnologie chimică anorganică), am ales să dau examenul la fizică. Cum nimeni nu-i profet în țara lui, cea mai mică notă am obținut-o la chimie, iar cea mai mare la fizică!

Aproape trecuse vara, fusesem și în cele două săptămâni de tabăra la mare, premiul oferit tuturor elevilor din loturile olimpice lărgite de către Ministerul Învățământului, când, într-o seară, a sunat telefonul fix (că mobile nu prea erau pe la noi la timpul respectiv). Era o doamnă, realizatoare la Televiziunea Română, al cărei nume din păcate nu-l mai rețin (aveți mai jos o captură de ecran în care apare, poate mă puteți ajuta), care le-a comunicat părinților mei, că a doua zi trebuie să mă prezint la TVR, întrucât urma să se înregistreze o emisiune cu și despre participanții la Olimpiada Internațională de Chimie de la Leningrad.

Screen Shot 2019-04-07 at 5.55.25 AM

 Doamna TVR (sursa foto: captură de ecran TVR)

Agitație mare în casă: mama îmi pregătea haine „potrivite” evenimentului (ni s-a recomandat să venim îmbrăcați decent – nu chiar în smoking, dar la costum și la cravată), tata dădea telefoane pe la colegi să găsească pe cineva disponibil să mă ducă până la aeroportul din Sibiu, avionul fiind singurul mijloc de transport cu ajutorul căruia reușeam să ajung în timp util.

A doua zi dimineață la prima oră, colegul tatei ne duce „ca vântul și ca gândul” până la aeroport. Cam 45 de minute a durat drumul de vreo 60 de km. La vremea respectivă nu se puteau cumpăra bilete și nici nu se putea face „check-in” online (poate și pentru faptul că încă nu fusese inventat onlainul). Mi-am cumpărat biletul de avion ca de la autogară sau de la casa de bilete CFR și am urcat în cursa Tarom spre București. Iar un bilet de avion costa atunci tot atât cât ar fi costat un bilet de tren la clasa întâi (nu era o problemă, urmând ca toate cheltuielile să fie decontate de către TVR).

Pe aeroportul din Băneasa mă aștepta realizatoarea emisiunii, care s-a cam panicat puțin când m-a văzut. Eram îmbrăcat frumos, aveam costum, cămașă călcată, cravată asortată. Dar și câte ceva în plus.

„Când am zis ‚ținută decentă’ m-am referit inclusiv la aspectul fizic, nu doar la cel vestimentar!” zis-a doamna TVR. Eu, pe lângă faptul că aveam un păr des și lung, care îmi trecea lejer peste urechi și peste gulerul cămășii, îmi mai lăsasem și o țăcălie de țap (adică un cioc suplimentar pe lângă mustața pe care o purtam cu mândrie încă de la începutul liceului), arătând cam ca în această pastișă după „Liberty for all”, realizată la începutul clasei a XI-a, în „practica agricolă”, când culegeam cartofii IAS-ului dintr-o comună a Țării Făgărașului:

Liberty for all

Statuia Libertății în ediție revizuită și adăugită (sursa foto dreapta: arhiva personală; sursa foto stânga: furată de pe internet)

Am fost luat frumușel de mânuță, urcat în autoturismul doamnei TVR și dus la televiziune. Nu înainte de a face un ocol pe la domicilul domniei sale (din fericire, locuia aproape de clădirea TVR din Pangrati). Aici, mă bagă în baie, îmi pune la dispoziție trusa de bărbierit a soțului și îmi comandă intempestiv:”Jos ciocul! Mustața poate rămâne, dar nu à la Țiriac, ci doar până la jumătatea gurii. Cu părul om vedea ce-or putea rezolva fetele de la coafură și machiaj.”

Am ajuns în platoul de filmare, unde m-am reîntâlnit cu colegii de echipă, Adriana, Liviu și Dorin, precum și cu doamnele profesoare care ne-au însoțit la Leningrad. Ținuta și aspectul Adrianei nu puneau probleme. Nici ale lui Liviu, odihnească-se în pace (Liviu s-a prăpădit prematur, în anul de glorie al Covidului, 2020). Cu Dorin a fost simplu, și-a dat părul excedentar pe după urechi și a fost OK. La mine, cu două coafeze și o tonă de fixativ, îndesat părul de la ceafă sub gulerul cămășii, problema a fost parțial rezolvată. Zic „parțial” întrucât urechile mele n-au vrut nicidecum să iasă la suprafață, după cum se poate observa și din aceste capturi de ecran:

Screen Shot 2019-04-07 at 5.56.38 AM
trucaje

Cei patru muschetari chimici, de la stânga la dreapta: Liviu Bîrzan, Dorin Toader, Adriana Ionescu și autorul rândurilor de față (sursa foto: capturi de ecran TVR)

Într-o pauză de filmare am luat masa de prânz la restaurantul cu autoservire din incinta TVR. Avea un meniu la fel de diversificat ca și al celebrului „împinge tava” de la Hotelul Intercontinental, însă cu prețuri substanțial mai mici (ca pentru angajații celei mai mari, și unicei, televiziuni din RSR).

De la București nu m-am mai întors cu avionul. Am luat un tren până la Făgăraș, iar de acolo, un autobuz spre Agnita.

Deși am scormonit conștiincios toate site-urile TVR, n-am reușit să găsesc înregistrarea emisiunii cu pricina. Ea există, întrucât fragmente din ea apar într-o altă emisiune, difuzată în 8 decembrie 2018, „Adevăruri despre trecut: De aur, în Epoca de Aur – olimpiadele în comunism”. O găsiți pe canalul de YouTube al Televiziunii Române. Aici apar patru olimpici ai Epocii de Aur (engleză, matematică, fizică, chimie). Din partea chimiștilor a participat Liviu Bîrzan, probabil singurul rămas în Bucureși (despre Adriana Ionescu n-am mai avut nici o veste, despre Dorin Toader aflasem undeva prin anii 2000 că este cercetător principal la o mare corporație americană de produse farmaceutice, fiind stabilit în SUA, iar eu profesam la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău). Dacă vi se pare prea lungă emisiunea (durează 24 de minute, 😉 ), treceți direct de la minutul 7 și până la minutul 8.

Nu mult după aceea, am mai fost invitat la o emisiune a TVR. Eram olimpici de la mai multe discipline (matematică, fizică, chimie), dar și profesori universitari și cercetători de excepție. La această întâlnire am avut onoarea să-mi întâlnesc față în față tizul, prof.univ.dr. Lucian Gavrilă, de la Facultatea de Biologie a Universității din București, un genetician de talie internațională. Eu îi cunoșteam numele și renumele prin prisma cărților și manualelor pe care le-a publicat. El a fost surprins de potriveala de nume și chiar am avut o discuție în particular, în urma căreia am aflat că este ploieștean la origini. Coincidență sau nu, bunicii mei paterni au trăit și muncit într-o vreme (în perioada interbelică) chiar la Ploiești. Peste ani, dat fiind faptul că adresele noastre de poștă electronică erau foarte ușor de confundat (ce mi-e Universitatea București, ce mi-e Universitatea Bacău, ori University of British Columbia), am primit e-mailuri atât de la un licean care mi-a solicitat un manual de Genetică, cât și de la un indian, fost doctorand de-al profesorului, care se interesa de soarta domniei sale. Ambilor le-am reconfigurat traseul, furnizându-le adresa corectă de e-mail a profesorului.

Lucian Gavrilă Genetica copy

Profesorul Lucian Gavrilă (Universitatea din București, Facultatea de Biologie) și o parte din cărțile sale (sursa foto: profesorul: http://revistaflacara.ro/pana-unde-controlam-viața/, coperțile cărților: Internetu’i mare și darnic 😉 )

Dar se pare că iarăși am scris mai mult decât mi-am propus (puteți include acest articol în categoria TLDR), fără a acoperi în totalitate subiectul din titlu, așa că despre primul zbor într-o țară în care comunismul  „a triumfat” doar în zona estică și în trei sferturi din capitală, cu altă ocazie.

Dusseldorf 1996

(sursa foto: arhiva personală)

Să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.