Au apărut în piață cartofii noi autohtoni. Cu dimensiuni undeva între alune de pădure și nuci. 7 – 8 Lei/kg. Pas. La Carrefour Market sunt cu 2,50 Lei/kg, mai mari (unii chiar prea mari), aduși din țara vecină și prietenă, Egipt. I-am cumpărat pe aceștia din urmă și i-am transformat în salată. O salată asemănătoare cu cea pe care v-am povestit-o aici. Pe cea mai recentă am încropit-o între grătarul de 1 Mai și grătarul de 3 Mai, într-o zi ușor ploioasă pe alocuri.
Ce vă trebuie?
- 1 kg de cartofi noi, nu prea mari (cam 12 bucăți);
- 4 – 5 fire de ceapă verde;
- 4 – 5 fire de usturoi verde;
- 10 – 12 fire de leurdă;
- 1 legătură de mărar;
- 300 g (2 cutii) de iaurt grecesc cu 0% grăsime (nu-i greșeală, n-aveau cu 10% grăsime așa că am folosit ce-am găsit);
- Sare, piper, boia iute (sau pudră de chilli) – după gust.
Cum procedați?
- Spălați bine cartofii și puneți-i la fiert în coajă, în apă cu sare;
- Lăsați-i să fiarbă 10 – 15 minute (sau până când pătrunde lejer furculiță în ei), apoi scurgeți-i, iar când s-au răcit dați-le coaja jos și tăiați-i în (semi)rondele groase cam de 3 – 5 mm;
- Curățați ceapa și usturoiul și spălați bine leurda și mărarul;
- Pe primele două le tăiați în rondele fine, iar pe ultimele două le tocați mărunt;
- Amestecați verdețurile cu iaurt și asezonați din belșug cu sare, piper și boia iute (ori chilli);
- Adăugați cartofii tăiați (care trebuie să fie reci) și amestecați ușor, ca să nu sfărâmați cartofii mai mult decât e necesar;
- Dați la rece măcar ½ de oră înainte de servire.
Salata aceasta se poate folosi fie ca atare, fie pe post de garnitură. De exemplu, alături de niște piept de pui tras la tigaie:
Ori o puteți lua cu voi la iarbă verde. Unde o puteți potrivi cu niște cotlet de porc la grătar condimentat cu pastă Tandoori:
Sau chiar cu niște kebab de-al lui Scărlătescu
S-aveți poftă și să ne revedem sănatoși!