Restaurantul Akropolis – un strop de Ellada în inima Bacăului

Duminica de ieri a fost o adevărată zi de primăvară, însorită și cu ușoare adieri de vânt. Maximele se anunțau de 17 – 18 ˚C (ținând cont că astea sunt temparaturile măsurate în condiții standard: 1 m deasupra solului, la umbră, în stația meteo amplasată de regulă în afara orașului, mai adăugați 3 – 4 ˚C spor de oraș, de betoane și de soare și obțineți temperatura resimțită). În jurul amiezii ne-am hotărât să facem o scurtă plimbare per pedes (nu mult, doar 6 – 7 km dus-întors) și să luăm prânzul în oraș. De la plecare stabiliserăm deja destinația: restaurantul Akropolis. Motivele? Nu neapărat în ordinea importanței:

  • Local nou, deschis în urmă cu trei luni, în zona centrală a orașului, vis-à-vis de Parcul Catedralei (sau cum s-o fi numind oficial);
  • Vizitat deja de rude apropiate care s-au declarat mulțumite de mâncărurile pe care le-au ales și comandat după poze;
  • După aproape 15 ani de concedii petrecute în insulele grecești, nu numai că ne-am familiarizat, dar ne-am înamorat întrutotul de bucătăria elenă.

Pe la ceasurile 13:00 – 13:15 am pătruns în local. O încăpere relativ mică (pentru noi cei obișnuiți cu restaurantele de nunți, botezuri și parastase), cu 6 – 7 mese de patru persoane. Una era ocupată, două aveau eticheta cu “Rezervat”, iar la una un client aștepta o comandă la tugău (adică omul își lua ceva “la pachet” – à emporter cum zic parizienii, ori take away sau to go ca la Londra sau New York). În fundul încăperii, barul cu sticlele de Ouzo și Metaxa la vedere. Pe pereții văruiți în alb, conferind locului luminozitate, tronau patru pânze mari în ulei din care răzbătea puternic albastrul mării și al cerului. Acel albastru omniprezent pe casele, mobilierul, dar și drapelul național al grecilor. Locuri cunoscute: cerbul și căprioara care înlocuiau picioarele colosului ce străjuia intrarea în portul Rodos, conul vulcanului din Santorini, o moară de vânt (oare din ce insulă grecească ar lipsi?), casele atipice pentru Grecia, din insula Symi. Din boxe se revarsă în surdină muzică tradițională de tavernă. Nici replicile unor statui anice celebre nu lipsesc din decor.

101

102

103

Din spatele barului, un tânăr politicos ne salută și ne aduce meniurile. Ne apucăm de studiat oferta, în speranța că vom găsi ceva pe placul nostru. Problema e că am descoperit prea multe chestii care ne făceau cu ochiul, dintre care era dificil să alegem.

Până la urmă ne-am zis că doar n-au intrat zilele în sac, iar dacă ne-o plăcea om reveni și om mai comanda și alte bunătățuri. Nevastă-mea poftea la souvlaki de porc, fiind anti-gyros declarată. Și nici șaorma nu-i place 🙂 . Nu l-am identificat din prima așa că ne-am oprit la souvlaki de pui. Pentru neinițiați, souvlaki nu sunt altceva decât frigărui: cu porc, cu pui, cu kebap (influența vecinilor turci), ori cu pește-spadă (în special în insule). Nu puteam sări peste mezé, acele gustări care preced felul principal și pe care orice grec care se respectă nu le ocolește. Am zis că ne-ar prinde bine o porție de crochete de dovlecei și una de tzatziki. Asta pentru că pe de o parte aveam termenul de comparație – tavernele din Rodos, Creta, Kos, iar pe de altă parte nu riscam să primim tzatziki din supermarket cum se mai întâmplă în unele localuri “for tourists only”.

Am uitat să vă povestesc că pe ușa de la intrare scria “Specific Autentic Grecesc”, atât de-a dreapta, cât și de-a stânga intrării. Ca să testez autenticitatea, am fost curios să văd cum s-ar descurca ospătarul dacă i-aș face comanda în greacă. Iar curiozitatea mi-a fost răsplătită. Cu vârf și îndesat.

117

Închidem meniurie (semnul internațional că ne-am hotărât asupra comenzii), iar băiatul din spatele barului vine la noi cu carnețelul și pixul pregătite.

– Ένα τζατζίκι (un tzatziki), zic eu serios. Băiatul notează conștiincios în carnețel. “A fost prea ușoară”, gândesc eu și plusez:

– Ένα κολοκυθάκι κεφτέδες (o porție de chiftele de dovlecei).  Se marchează și asta în carnețel, la fel de serios, fără întrebări suplimentare.

Când ajung la “Δύο σουβλάκια” (două porții de frigărui), vine și returul pe rever: “Κοτόπουλο ή χοιρινό?” (de pui sau de porc?). Aici mă blochez și mă scap românește: “Aveți și de porc? Că nu le-am găsit în meniu.” După ce mi se confirmă existența ambelor variante, le cer pe amândouă. În română, că deja nu mai avea nici un farmec să continui pe elinește. Comandăm apoi și vinul. Caloianul rosé de Oprișor era momentan doar pe listă. Ni s-a recomandat în schimb un Makedonikos Rosé Tsantalis, ceea ce s-a dovedit o alegere bună, chiar dacă avea temperatura puțin mai mare față de cele 8 – 10 ˚C recomandate (sunt cârcotaș, mi-o asum).

Înainte să plece cu comanda spre bucătărie, ospătarul mă întreabă zâmbind ușor (era să zic “pe sub mustață”, dar n-avea așa ceva în dotare): Είστε Έλληνας? (sunteți grec?). “Όχι, είμαι Ρουμάνος” (nu, sunt român). Ceva mai târziu și-a cerut scuze (deși nu era cazul) pentru curiozitate, spunându-mi că nu arăt a român, ci mai degrabă a grec, ori cel puțin cipriot.

De confuzii din acestea am avut parte din plin. Eram student în anul I, iar la laboratorul de chimie analitică trebuia să citim pe rând, cu voce tare, pasaje din “Normele de protecția muncii în laborator”. Au citit toți colegii (mai degrabă colegele), excepție făcând africanii (Deo și Tharcisse) și grecii (adică eu, Nikos și Manolis). În anul II, profesoara de rezistența materialelor m-a dat de exemplu în fața grupei: “Dacă până și studenții străini (și arăta spre mine) au reușit să rezolve problema, voi, românii, ce scuză aveți?”. Tot în acea perioadă, după o vacanță de vară petrecută în Bacău, a venit sectoristul la ușa soacră-mii spunându-i că au reclamat vecinii că găzduiește ilegal arabi în locuință 😀 . Prin 2001 călătoream cu un tren de noapte între Paris și Torino. La granița dintre Franța și Italia (da, încă nu se inventase spațiul Schengen), singurul pe care l-au întrebat de sănătate vameșii italieni am fost eu din toată cușeta de șase. Ca să nu mai zic că dacă intram în vreun magazin sau restaurant grecesc și salutam cu Γεια σας! (sau “Ya sas!” în transcriere mai mult sau mai puțin fonetică), eram considerat de-al lor și asaltat cu tot felul de întrebări; bănuiesc că voiau să afle ce doresc, cum mă pot ajuta și alte chestii de gen. La prima vacanță petrecută în Creta, prin 2007, am plecat într-o excursie cu autocarul de la Iraklion, până aproape de extremitatea vestică a insulei, la Sitia, localitate renumită pentru uleiul de măsline produs acolo. În autocar, 90% ciprioți greci, noi (adică eu și soția din dotare) și încă o pereche de români. Tineri, 20 – 25 de ani. Aveam vreo jumătate de oră să ne plimbăm singuri, fără ghid, prin oraș, așa că ne răspândim care încotro. Perechea de români dorea o poză, dar încă nu apăruseră telefoanele cu “selfie” încorporat. Așa că au apelat la mine să-i imortalizez. Evident, în engleză, gândindu-se că sunt din grupul de ciprioți. Spre surprinderea lor, “cipriotul” știa și românește. No, gata cu divagațiile, revin la Akropolis.

Sosește vinul cu apa aferentă. Nu mă pot abține, la rândul meu, să-l întreb pe ospătar dacă a lucrat cumva în Grecia, de cunoaște atât de bine limba. Am aflat că este semigrec după tată, că s-a născut în Salonic (de fapt, a zis Thessaloniki) și că vreo douăzeci de ani a trăit în Grecia. Am lămurit misterul.

104

105

După o așteptare nu prea lungă, dar suficientă să apreciez că am primit mâncare gătită pe loc, au sosit și cele comandate. Porții mari, aranjate cu gust.

110

Chiftele de dovlecei fierbinți și gustoase, aranjate pe un pat de varză albă și varză roșie, garnisite cu roșii, ceapă albă, castraveți, presărate cu oregano și pătrunjel verde.

106

Un castronel de tzatziki proaspăt și rece, făcut cu iaurt grecesc gras veritabil, cu usturoi și castravete bine dozate și echilibrate.

109

Frigăruile de porc fragede și suculente (normal că le-am gustat și pe acelea) au venit însoțite de o porție mare de πατάτες τηγανητές (cartofi prăjiți, dacă nu v-ați prins), un polonic de tzatziki, lămâie, ceapă albă tăiată julien și, bineînțeles, oregano.

107

Pe o frigăruie metalică au venit și bucățile de piept de pui, alternate cu felii de ardei gras verde și de ceapă albă. Din nou, porția zdravănă de πατάτες τηγανητές (de-acum ați învățat ce sunt). Surpriza, plăcută de alfel, a fost că în loc de tzatziki am primit un sos de ciuperci champignon brune distribuit pe aproape întreaga lungime a frigăruii.

108

Un preparat de nota zece, având în vedere ce a mai rămas în farfurie.

112

De fapt am golit cam tot ce-am avut în blidele care ni s-au pus dinainte.

111

Cu toate că până și la cerebel a ajuns semnalul că sunt sătul (deși semnalul ăsta parcurge distanța stomac – creier în circa 20 de minute), mi-am propus să închei prânzul cu desert și cafea. Soția a zis pas la ambele. Pentru desert am avut de ales între iaurt cu miere și nuci, galaktoboureko și înghețată de vanilie cu frișcă și ananas. Am ales varianta b), excluzând tradiționalul γιαούρτι με μέλι (din care m-am înfruptat aproape în fiecare dimineață la micul dejun în perioada vacanțelor petrecute în insulele Mării Egee) și înghețata cu frișcă și ananas (pe motiv că ananasul se cultivă tot atât de mult în Grecia cât și în România).

113

Galaktoboureko (sau, dacă vă place mai mult, γαλακτομπούρεκο) este un desert tipic grecesc, pe bază de cremă de lapte cu griș între foi de aluat Phyllo (foi de plăcintă), impregnat cu un sirop dulce, chiar foarte dulce (conținând zahăr, miere, lămâie, scorțișoară). O rețetă foarte populară pe Google găsiți aici și, dacă o să aveți răbdare și noroc, s-ar putea să găsiți una (chiar în limba română) la mine pe blog. Am primit bucata fierbinte alături de o cupă de înghețată de vanilie, ambele presărate din belșug cu scorțișoară. A fost delicioasă (sper să nu mă repet). N-am cu ce să o compar; deserturile testate în Grecia au fost de cele mai multe ori pepene (καρπούζι pe moldovinește harbuz, că era din partea casei), dar și baclavale, cataifi, nouga, ori înghețateă – capitol la care conduce detașat cea de rodii.

115

Și cum finis coronat opus, precum ziceau romanii (elinii nu apucaseră să inventeze această zicere), am încheiat apoteotic cu o cafea. Am cerut “cafea grecească”, fără alte precizări, uitând pe moment că există două variante, așa cum și lingvistic vorbim de greaca veche și de greaca modernă. Cafeaua grecească clasică (ελληνικός) este cafea fin măcinată, fiartă cu zahăr – noi o știm și drept “cafea turcească” (să nu vă pună naiba însă să cereți cafea turcească în Grecia ori cafea grecească în Turcia, că v-ați dat foc la valiză). Cea neogreacă este cafea solubilă cu cuburi de gheață, cunoscută drept frappé. Eu voiam din aia “cu precipitat”, cum ziceau colegii noștri greci din facultate, când doreau să se facă înțeleși la Unirea, Traian, Select sau Cina (ieșenii, în special cei născuți mai devreme, știu despre ce este vorba în propoziție). Am primit o cafea mică, tare, aromată, fierbinte, potrivit de dulce (μέτριος cum s-ar zice). Am văzut și ambalajul din care provenea cafeaua. Este cafeaua cea mai răspândită în toate alimentarele grecești, cafea cu care mă împac perfect.

114

Screen Shot 2019-03-25 at 5.06.40 PM

Una peste alta am petrecut vreo două ceasuri (plus minus câteva minute “grecești”) în ambianța plăcută de la Akropolis. Nota de plată a fost precedată de câte un ouzo din partea casei – lucru absolut normal în Grecia, mai puțin întâlnit în România. Încă o dată se confirmă inscripția de la intrare: “autentic grecesc”. Că veni vorba de notă, prețurile sunt accesibile (sau cel puțin mie așa îmi par): toată distracția ne-a costat mai puțin de 170 de Lei (circa 36 Euro). La un restaurant în Rodos, în orașul vechi – adică în cetate, prețul ar fi sărit lejer de 50 Euro. În Kos, în zona mai puțin frecventată de turiști și mai mult de localnici, am fi plătit cam tot atât.

116

Am plecat cu promisiunea că vom reveni. Pe de o parte pentru a testa fructele de mare – caracatița la grătar în special, mai ales că am reținut că sunt aduse direct din Grecia. Pe de altă parte pentru că în aprilie se va deschide și terasa, prilej de a savura în aer liber un Fix Dark, așa ca acesta:

Fix dark

Post Scriptum

  • Adresa: Str. 9 Mai nr. 29
  • Telefoane pentru comenzi: 0234 537 631 sau 0743 534 004
  • Deschis: de marți până duminică (luni închis, ca la muzeu)
  • Au și Facebook.

Post Post Scriptum

Faptul că acest articol apare de Ziua Națională a Republicii Elene este o coincidență, deși în conformitate cu Regula 39 a lui Gibbs, “There is no such thing as coincidence“.

1 thought on “Restaurantul Akropolis – un strop de Ellada în inima Bacăului

  1. Pingback: Restaurantul Akropolis – un strop de Ellada în inima Bacăului | Bacău Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.