Pulpe de pui în bere la cuptor

100Banalele pulpe de pui se transformă într-o friptură care ţi se topeşte în gură. Secretul? Modul de preparare, care necesită doar răbdare şi o minimă supraveghere a cuptorului. Am pregătit o astfel de friptură pentru invitaţii de la a 97-a aniversare a bunicii. Cantităţile din reţetă sunt pentru 12 porţii, socotind câte o pulpă de persoană (nu e puţin, ţinând cont că a fost vorba de o masă cu aperitive, sarmale, friptură şi desert).

Ce vă trebuie?

  • 12 pulpe superioare dezosate, fără piele;
  • 1 lingură de ulei de măsline;
  • 1 legătură de ceapă verde;
  • 1 legătură de usturoi verde;
  • 250 mL bere blondă amăruie (Neumarkt, de exemplu);

O marinadă preparată din:

  • 1 linguriţă curcuma;
  • 1 linguriţă boia dulce;
  • 1 linguriţă curry Madras (mai blând, nu excesiv de picant);
  • ½ linguriţe chimion (nu chimen) măcinat;
  • 4 linguri sos de soia;
  • 4 linguriţe ceapă verde deshidratată;
  • 2 linguriţe sos Worcester;
  • ¼ linguriţă praf de chilli;
  • 2 linguriţe seminţe de susan;
  • ½ linguriţă piper mozaic proaspăt râşnit;
  • 1 linguriţă oţet balsamic de Modena;
  • 4 linguri de ulei de măsline.

Cum procedaţi?

  • Se amestecă bine toate ingredientele marinadei, până se obţine o pastă subţire, omogenă;
  • Pulpele bine spălate şi uscate se imersează în marinadă şi se masează bine, astfel încât marinada să le pătrundă peste tot;
  • Pulpele împreună cu marinada se introduc într-o pungă resigilabilă şi se dau la rece 10 – 16 ore (sau peste noapte);
  • Se unge o tavă încăpătoare, cu pereţi ceva mai înalţi, cu o lingură de ulei de măsline;
  • Se aşează pulpele în tavă, împreună cu marinada rămasă şi se completează cu bere;
  • Se acoperă tava cu o hârtie de copt bine umezită şi apoi stoarsă pentru îndepărtarea excesului de apă;
  • Se dă tava la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 90 de minute;
  • La jumătatea timpului se întorc pulpele pe partea opusă, se reumezeşte foaia de copt (sau se înlocuieşte cu una nouă) şi se dă din nou tava la cuptor pentru restul de 45 de minute;
  • După expirarea timpului, verificaţi carnea să fie bine pătrunsă;
  • Presăraţi deasupra ei ceapa şi usturoiul tocate mărunt şi mai lăsaţi (fără a o acoperi) tava la cuptor încă 10 – 15 minute.

Serviţi pulpele calde. Ca garnitură merge foarte bine un piure de cartofi peste care turnaţi din sosul adunat în tavă. Merg foarte bine şi cartofi noi natur, sau chiar o salată rece de cartofi noi (combinaţie inedită dar fericită). Un vin alb sec sau un rosé demisec acompaniază foarte bine acest preparat cu arome exotice (date de curry şi chimion în special).

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

4 thoughts on “Pulpe de pui în bere la cuptor

  1. Pingback: Masa de Crăciun a bloggerului care n-a tăiat porcul | Food and beyond…

  2. Pingback: Stir fry de pui marinat în bere neagră cu ciuperci și tăieței | Food and beyond…

  3. Pingback: Stir fry de pui marinat în bere neagră cu ciuperci și tăieței | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.