Dacă v-ați plictisit de piureul clasic, ori de cel făcut “la minut” din fulgi de cartofi deshidratați, aveți aici o variantă de piure cremos, având o aromă aparte, de praz. La textură seamănă cu piureul obținut din fulgi, însă gustul este net superior. L-am folosit ca garnitură la niște tournedo de mânzat, cu al cărui sos s-a înțeles de minune. Merge drept garnitură și la alte fripturi cu sos, în ciuda nutriționiștilor care zic că nu e bine să asociem carnea cu cartofii.
- 4 cartofi albi, potriviți ca mărime (cam 250 – 300 g în total);
- o bucată de praz (partea verde) de vreo 5 – 7 cm lungime și 1 – 1,5 cm diametru;
- 20 g unt;
- 40 g smântână (cu cel puțin 20% grăsime; recomandat 32%);
- sare – după gust;
- 1 fir de ceapă verde (decor).
- Curățati cartofii și îi tăiați în cuburi cam de 1 – 1,5 cm;
- Spălați și curățați prazul, apoi tăiați-l în inele de 5 – 7 mm lungime;
- Puneți la fiert cartofii într-un litru de apă cu sare;
- Lăsați cartofii să fiarbă vreo 5 – 7 minute, îndepărtați spuma (dacă este cazul) și adăugați rondelele de praz;
- Mai fierbeți la foc mic încă 13 – 15 minute;
- Scurgeți apa, adăugați untul și smântâna, apoi pasați bine totul cu un mixer vertical;
- La final potriviți de sare și decorați cu inele fine de ceapă verde.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
Pingback: Tournedo cu sos de smântână și brandy | Food and beyond…
Pingback: Pui în bere Guinness la cuptor | Food and beyond…