Piept de raţă afumat cu sos de Metaxa

000Dacă reţeta de ieri vi s-a părut prea complicată, iată şi varianta pentru începători, care nu se poate să nu vă iasă „din prima”. Acest preparat pleacă de la pieptul de raţă afumat (în Bacău îl găsiţi la Selgros sau la Real).

Ce vă trebuie?

  • Un piept de raţă afumat (250 g – suficient pentru 2 persoane);
  • 50 mL Metaxa;
  • zeama de la 1 portocală;
  • 20 g unt;
  • o bucată de ghimbir (cam 1,5 cm) curăţat şi dat prin răzătoare;
  • o lingură de ulei de măsline.

Cum procedaţi?

  • Pieptul afumat se crestează uşor, cu un cuţit bine ascuţit, în diagonală, pe ambele feţe;
  • Se încinge uleiul în tigaie şi se prăjeşte la foc iute pieptul de raţă, mai întâi pe partea cu pielea (3 minute), iar apoi pe cealaltă parte (2 minute);
  • Se scoate deoparte şi se taie perpendicular pe fibră în felii groase de 6 – 8 mm;
  • În grăsimea din tigaie se sotează ghimbirul (1 minut), se deglazează tigaia cu Metaxa (puteţi folosi şi Alexandrion, dar nu va mai avea aceeaşi savoare), se adaugă zeama de portocală şi untul şi se fierbe la foc mic până când sosul începe să se îngroaşe.

Se serveşte cu garnitură de orez fiert şi se acompaniază cu un pahar de Cabernet Sauvignon sec.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

2 thoughts on “Piept de raţă afumat cu sos de Metaxa

  1. Servus Lucian! Stau de mult timp si urmaresc retetele pe care le prepari, dar pe care sunt convinsa, ca le si consumati, tu si Dana. De unde ai atata imaginatie, atata iscusinta? Sincer? Imi face mare placere sa-ti urmaresc postarile. Si atunci mi se face dor de voi toti, de Rodica, de Lumi. Succes, mult succes in continuare. Va pup!

Leave a Reply

Your email address will not be published.