Cum anul trecut (2017) vacanța noastră fost-a în America de Nord (California, Utah, Nevada, Arizona, Mexic) și în Grecia insulară (Kos), ăst an ne-am propus ca, înainte de Grecia, să vedem și câte ceva din frumusețile României. Am început cu Transilvania. Mai întâi Băile Tușnad, apoi Brașov – Făgăraș – Sibiu (nu neapărat în această ordine), încheind cu Gheorgheni – Sovata – Sighișoara.

La Tușnad Băi am picat în perioada dintre întâlnirile de gradul trei cu ursoaica, așa că n-am avut prea mari emoții. Grație tichetelor de vacanță (M_ _ _ PSD) 😉 , am petrecut un weekend de ★★★★la hotelul O3Zone. Am ajuns la Băile Tușnad nu pe drumul cel mai scurt (134 km), ci pe cel cunoscut: Bacău – Onești – Târgu Secuiesc – Balvanyos – Lacul Sfânta Ana – Tușnad-Băi.

Vineri și sâmbătă am luat masa, o combinație de prânz târziu – cină devreme, la Complexul Anna (★★★- conform declarației pe proprie răspundere) din stațiune. Hotel/pensiune, restaurant cu terasă.

Când ajung în Ardeal, mi se deschid trei pofte culinare: supă de cartofi cu tarhon, leves gulyás (supă-gulaș) și gulyás/gulaș. În ciuda faptului că gurile rele care mă însoțeau zis-au că “De ce vrei să mănânci tocăniță de cartofi cu carne?”, am comandat gulyás cu puliszka și salată de ardei copți.

A fost excelent, chiar dacă ospătarul a zis că dacă vreau și mămăligă (puliszka) trebuie să aștept ceva mai mult. I-am răspuns “nem baj” (adică “nicio grabă” – pe românește, ori “nu-i bai” – pe ardelenește).

A doua zi am comandat pisztráng a puliszka (adică păstrăv cu mămăliguță). Păstrăvul a venit împreună cu niște cartofi prăjiți și un mujdei de usturoi. Am apreciat faptul că nu mi-au dat garnitura făcută din cartofi congelați, așa că am vrut să felicit bucătarul. Ospătarul, un băiat dezghețat care a achiesat la glumele mele, a zis că ei, de fapt, n-au bucătar, iar farfuria mea a fost pregătită de un tip care a fost forțat să stea la bucătărie și să gătească până când vor găsi un bucătar calificat.

Drept urmare, după felul principal acompaniat de vinul casei (un rosé cam cald după preferințele mele, dar îmbunătățit cu gheață – nobody’s perfect) am cerut și desert (ghiciți ce-am ales din eterna tetradă găsibilă în majoritatea restaurantelor din scumpa noastră patrie: clătite, papanași, înghețătă, salată de fructe?). Asta-i doar juma’ de porție:

După desert ne-am răsfățat cu un vinars (că, din motive de D.O.C. nu-i pot zice cognac) și un espresso. Vinarsul, servit ca la carte: pahare corespunzătoare ca formă, încălzite în prealabil și – fiță de Dorobanți – trei boabe de cafea prăjită.

Apropo de “scumpa” noastră patrie: prețurile au fost modice (ținând cont și de faptul că majoritatea clienților erau din categoria “pensionari”); două prânzuri/cine ne-au costat cam 350 de lei (circa 75 de euro) pentru patru persoane (incluzând și băuturile – bere, vin, coniac – plus bacșiș/ciubuc/tips). Cu siguranță, când vom avea drum prin Tușnad-Băi, vom reveni – după ce urșii se vor mai rări.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!