Păstrăv învelit în bacon cu cous-cous și legume la abur

100Ziua de pește de săptamâna trecută a fost una mai specială. În primul rând pentru că am fost patru la masă. De obicei gătesc pentru două persoane și chiar și atunci este destul de greu să armonizez ceea ce pun pe masă cu gusturile fiecăruia 😀 . Acuma a trebuit să țin cont că unii nu mănâncă mazăre, iar altora nu le priește broccoli. Celor care nu mănâncă mazăre nu le place usturoiul, dar n-au nimic împotriva lămâiei. Alții mănâncă și broccoli și mazăre și usturoi, dar nu suportă peștele aromatizat cu cimbru. Unora le plac aromele bucătăriei magrebiene, alții sunt refractari la condimentele exotice. Așa că a trebuit să fac o adevărată echilibristică, astfel încât să împac și capra, și varza și lupul. Timpul a fost extrem de scurt, însă am avut și ajutoare.  Pe de o parte e bine să ai ajutoare, merge treaba mai repede. Pe de altă parte însă, orice ajutor funcționează și ca observator, astfel încât nu prea poți să faci chiar ce vrei și să pui ce vrei (și cât vrei) prin oale și prin tigăi.

Am plecat de la o rețetă de bază găsită într-un hebdomadar dedicat femeilor de azi 😉 , rețetă pe care am adaptat-o gusturilor celor trei generații de femei pentru care am gătit: două fiice, două mame, o bunică și o nepoată 😀 .

Ce vă trebuie?

  • 4 păstrăvi mici, eviscerați și curățați de solzi (circa 250 g/buc. după curățare);
  • 150 – 200 g bacon (piept de porc) crud, feliat subțire;
  • 4 crenguțe mici de cimbru proaspăt;
  • 2 – 3 linguri de ulei de măsline;
  • 100 mL bere blondă;
  • Sare afumată și piper alb proaspăt râșnit, după gust;
  • 4 feliuțe de lămâie pentru ornare.

Pentru garnitură:

  • 200 g cous-cous cu roșii uscate;
  • 350 mL apă fierbinte;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 150 g buchețele de broccoli (proaspăt sau congelat);
  • 150 g mazăre verde boabe (proaspătă sau congelată);
  • 140 g morcovi baby (proaspeți sau congelați);
  • 50 g unt;
  • Sare – după gust.

Pentru sos:

  • 2 căței de usturoi;
  • Zeama de la 1 lămâie mare;
  • 30 – 40 mL ulei de măsline;
  • ½ linguriță oregano uscat;
  • Sare, piper, după gust.

Cum procedați?

  • Peștele spălat și uscat cu șervete absorbante îl asezonați cu sare și piper atât pe dinafară, cât și pe dinlăuntru;
  • Introduceți câte o crenguță mică de cimbru în cavitatea abdominală a fiecărui păstrăv, ungeți pe exterior păstrăvul cu puțin ulei, apoi înfășurați-l bine în 3 – 5 felii de bacon;
  • Preîncălziți cuptorul la 180˚C și pregătiți o tavă încăpătoare tapetată cu hârtie de copt;
  • Într-o tigaie unsă cu ulei, bine încinsă, rumeniți păstrăvii “ambalați” în bacon câte 90 de secunde pe fiecare parte;
  • Transferați păstrăvii astfel pregătiți în tavă, stropiți-i cu bere și dați tava la cuptor pentru 15 – 20 de minute;

Cât se coace păstrăvul în cuptor pregătiți garnitura:

  • Fierbeți la abur legumele (proaspete sau congelate) 15 – 20 de minute, având grijă să rămână ferme;
  • Puneți cous-cous-ul într-un castron încăpător, adăugați peste el 350 mL apă fierbinte și 2 linguri de ulei, amestecati ușor până se absorb lichidele, apoi lăsați castronul acoperit măcar 5 minute, să aibă timp pastele să se umfle;
  • La final aerați bine amestecul cu ajutorul unei furculițe.

Sosul puteți să-l pregătiți mai înainte bâtand bine (cu telul sau cu furculița) usturoiul curățat și zdrobit în presă cu zeama de lămâie și oregano, peste care adăugați în fir subțire (ca la maioneză) uleiul de măsline. La final potriviți gustul de sare și piper.

Acum, dacă este cazul rumeniți 2 minute păstrăvul cu flacăra din boltă, apoi scoateți-l în farfuriile/platourile de servire. Ornați cu feliuțe de lămâie. Lângă păstrăv adăugați cous-cous și legumele aburite (și aburinde), peste care puteți pune o bucățică de unt, un strop de sare și niscaiva sos. Sos puteți turna și peste pește, bineînțeles. Evident, nu se poate lăsa peștele pe uscat, așa că puneți lângă el un pahar de Chardonnay sec de Sâmburești. N-o să regretați.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

 

2 thoughts on “Păstrăv învelit în bacon cu cous-cous și legume la abur

  1. Pingback: Păstrăv învelit în bacon cu cous-cous și legume la abur | Bacau Expres

  2. Pingback: Peşte şi iarăşi peşte… | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.