Ca orice român, cumpăr din hypermarketuri, supermarketuri, marketuri de cartier, ori de bloc (că nu mai avem prea multe alimentare și aprozaruri – cum Nea Nicu rău ne-nvățase). N-am putut să nu remarc multitudinea de legume-fructe, mari și frumoase, aduse de te miri de-unde. Mere poloneze. Cartofi egipteni. Rodii grecești (astea nu se pun, că noi nu producem). La un articol mai vechi, cineva comenta că sunt cârcotaș și sunt anti-globalizare. Un articol despre gălbiori (aka “urechiuși”). Acum cârcotesc din nou. Despre mere. Deși piețele noastre gem efectiv de mere, la niște prețuri mai mult decât atractive, românii noștri cumpără în draci mere de la hyper, super, midi, mini, micro, nano marketuri, pe motiv că-s mai arătoase, mai colorate, mai uniforme. Ăst timp, livezile noastre arată cam așa:
Iar produsele nu-s mai prejos, chit că n-au ceară, n-au fost tratate (cu ierbicide, pesticide și alte –cide) neam.
Cum nici anul acesta, eu (inginerul chimist) și bunul meu prieten (inginerul mecanic) încă nu ne-am hotărât ce alambic (instalație de distilare – pentru specialiști) să confecționăm / achiziționăm,
nevastă-mea, dând dovadă de mai mult spirit practic decât am acumulat eu în trei decenii (și ceva) de “teaching”, a adunat – doar din căzături – vreo 10 kg de mere, cantitate dedicată consumului intern. Recte, întru prepararea plăcintelor cu mere. Apropo, în SUA există cel puțin un oraș a cărui economie se bazează exclusiv pe mere și produse derivate destinate turiștilor. Se numește Julian, este în California și l-am bătut la pas (dar despre asta într-un articol separat).
Revenind la subiect, merele au fost bine spălate, tăiate în sferturi și curățate, eliminându-li-se casa semincieră, coaja și eventualele defecte generate de lovituri, ori de insecte.
Au rezultat două cratițe a 5 L fiecare de bucăți de măr, care au fost supuse tratamentului termic.
N-au fost mere din același soi, astfel încât unele s-au înmuiat mai mult, altele mai puțin. După vreo 40 – 45 minute de fierbere lentă (adică la foc mic), mare parte a compoziției s-a înmuiat, volumul a scăzut prin pierderea apei, iar pasta s-a îngroșat.
A venit momentul adăugării zahărului – cam 300 g, cu dublul rol de îndulcitor și conservant, după care, un plic de scorțișoară măcinată a încununat opera.
Încă un clocot și umplutura de plăcintă a fost gata.
Așteptați să se răcească (peste noapte e OK), apoi mutați-o în pungi resigilabile și puneți-o la congelator. Din cantitatea inițială de mere, au rezultat cam 3 ½ kg umplutură pentru plăcintă (calculați Dvs. consumurile specifice 😉 ).
Când vă e dor de plăcintă cu mere, scoateți din timp umplutura din congelator și lăsați-o la dezghețat lent, peste noapte, în frigider.
A doua zi preparați (ori cumpărați) două foi de aluat între care puneți umplutura. O dați la cuptor, 50 de minute la 180 ˚C și, după ce trece testul scobitorii, o scoateți, o presărați cu zahăr pudră (ori ba), o tranșați, apoi o serviți (iar dacă aveți alte idei de utilizare, vă aștept comentariile).
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!
Pingback: Tartă cu mere | Food and beyond…
Pingback: Tartă cu mere | Bacău Expres
Pingback: Chutney de mango | Food and beyond…