Palak Murgh – pui cu spanac în manieră indiană

100

De cele mai multe ori nu plec la piaţă având o reţetă anume în minte. Cumpăr cam ce mi se pare mai proaspăt şi mai atrăgător, iar mâncarea pe care urmează să o pregătesc se conturează pe drumul spre casă şi se finalizează după o scurtă documentare realizată prin gugăleală 🙂 . Am vrut să iau o legătură de spanac să mai pun prin salate. Fiind târziu şi pieţarii dorind să scape de marfă, am căpătat (la acelaşi preţ) de două ori mai mult spanac decât doream. Şi pentru că n-am vrut să rămână spanacul să se strice în frigider, m-am gândit la nişte pui cu spanac (carnea de pui există tot timpul în congelator). N-am intenţionat să prepar o mâncare exotică, dar asta mi-a ieşit prima dată în cale: Palak Murgh. Am căutat câteva reţete, am văzut că sunt mai multe modalitaţi de realizare (cu marinare prealabilă a cărnii, cu pui Tikka, fără marinarea cărnii etc.) şi m-am orientat – nu spre cea mai rapidă, nici spre cea mai simplă, ci spre aceea pentru care dispuneam de toate ingredientele necesare. Şi iată ce mi-a ieşit!

Ce vă trebuie? (Cantităţile de mai jos sunt suficiente pentru 4 porţii)

  • 4 pulpe de pui dezosate (circa 400 g) – poate fi şi piept de pui;
  • 2 legături zdravene de spanac, blanşat;
  • 2 roşii medii, tocate;
  • 2 cepe medii tocate mai mare;
  • 6 – 8 căţei de usturoi, curăţaţi şi zdrobiţi;
  • o bucată de ghimbir de 2 – 2,5 cm, curăţat şi dat pe răzătoare;
  • 1 iaurt gras (125 g, 10% grăsime);
  • 4 – 5 păstăi de cardamom (dacă nu găsiţi păstăi, puteţi înlocui cu 1 linguriţă de cardamom măcinat);
  • 5 – 6 cuişoare;
  • 1 lingură praf de chilli;
  • 1 lingură de curcuma (sau turmeric, cum i se mai spune);
  • 1 lingură de coriandru măcinat;
  • 1 lingură de chimion (nu chimen) măcinat;
  • 1 lingură de Garam Masala;
  • 2 linguri de ulei vegetal (de pastă de măsline, de exemplu);
  • sare, după gust;
  • câteva fire de coriandru (sau pătrunjel) verde, pentru decorat.

Cum procedaţi?

Marinarea cărnii

  • Carnea bine spălată şi uscată cu şervete absorbante se taie în bucăţi de circa 2 × 2 × 2 cm;
  • Se amestecă bine iaurtul cu ½ din cantitatea de ghimbir (ras), ½ din cantitatea de usturoi (zdrobit) şi ¼ din cantitatea de ceapă (tăiată mai mărişor);
  • Dacă doriţi, puteţi adăuga în marinadă câte o jumătate de linguriţă de curcuma, coriandru, chimion, chilli;
  • Se masează bine bucăţile de carne cu această pastă (dacă iaurtul este gras se formează o pastă) şi se dau la rece pentru 1 – 2 ore.

Blanşarea spanacului

  • Spanacul se spală foarte bine şi buchetele se desfac în frunze individuale, cărora li se îndepărtează tijele prea lungi sau prea groase;
  • Se pune o oală cu apă la fiert, când apa începe să fiarbă se închide flacăra şi se adaugă frunzele de spanac care se lasă cufundate în apă cam 3 – 4 minute;
  • Se scurg bine de apă, după care sunt trecure într-un vas cu apă rece (cu cuburi de gheaţă cel mai bine) unde se lasă 2 – 3 minute;
  • Se scurg din nou frunzele eliminând excesul de apă, apoi se toacă ceva mai mare.

Pregătirea propriu-zisă

  • Se încinge uleiul într-un wok, iar în uleiul bine încins se adaugă cuişoarele şi cardamomul care se prăjesc până când păstăile de cardamom îşi schimbă culoarea;
  • Se reduce focul la flacără medie, se adaugă ceapa tocată mai mare, se sotează până devine translucidă, apoi se adaugă ghimbirul şi usturoiul;
  • Se sotează amestecul până când ceapa devine aurie, apoi se adaugă sarea şi resul condimentelor: chilli, curcuma, coriandru, chimion şi se sotează (fără a le arde) încă 2 minute (dacă totuşi aţi reuşit să le ardeţi, situaţia se poate remedia adăugând o linguriţă de zahăr);
  • Se adaugă bucăţile de pui cu tot cu marinada în care au stat;
  • Se măreşte flacăra şi se călesc bucăţile de carne amestecând continuu până când se evaporă toată apa şi se ridică grăsimea la suprafaţă;
  • Se adaugă roşiile tocate şi se călesc vreo 2 minute, amestecând;
  • Se adaugă spanacul, se reduce focul la flacără medie şi se lasă la îngroşat până când sosul ajunge la consistenţa pe care o doriţi (la mine a durat vreo 4 minute);
  • Se adaugă garam masala, se omogenizează şi se mai ţine la foc mediu încă 1 minut;
  • Se ia wokul de pe flacără, se acoperă cu un capac şi se lasă să se odihnească 2 – 3 minute înainte de servire.

Servirea se poate face cu orez Basmati şi lipie naan. Ca acompaniament merge un vin rosé demisec spre sec. Un Cabernet d’Anjou, de exemplu.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

Leave a Reply

Your email address will not be published.