Organizare teutonă și delicatețuri orientale

Marți. Mai aveam de petrecut încă trei zile pe pământ german. Ziua de astăzi era însă pentru mine cea mai importantă. Urma să vorbesc, în deplasare și nu pe teren propriu, în fața unor necunoscuți, într-o limbă străină, despre un subiect pe care nu știam cât de bine îl stăpânesc interlocutorii mei.

M-am trezit dis de dimineață, fără alarmă, fără ceas deșteptător. De fapt dormisem destul de iepurește, trezindu-mă aproape din oră în oră, îngrijorat ca nu cumva să întârzii de la eveniment. După tabietul matinal de rigoare, am ajuns la sala de conferințe. Am predat caseta cu diapozitive tehnicianului care avea în grijă partea audio-video, verificând împreună succesiunea imaginilor alb-negru de pe bucățelele înrămate de celuloid. Totul era în ordine. Înainte de a ajunge în Germania, organizatorii manifestării mi-au solicitat o scurtă biografie, necesară moderatorului secțiunii pentru când avea să mă prezinte și o versiune cât mai fidelă a prezentării orale pe care urma să o susțin, astfel încât cei care se ocupau cu traducerea intervențiilor participanților la lucrări să poată să-și facă meseria în condiții cât mai bune. O să aflați curând rostul acestor precizări, aparent neimportante.

Cu toate că o parte importantă a profesiunii mele este vorbitul în public, am trac. Trac care se manifestă la fiecare început de semestru, când trebuie să mă adresez pentru prima dată unor studenți încă necunoscuți. Țin prelegeri în fața studenților de prin 1986. Mi-am ținut cursul și cu doar 3 – 4 studenți în sală, dar și în fața a peste o sută de studenți. De obicei, la primul curs și prezența era cea mai numeroasă. Studenții erau curioși ce o să facă, cu cine o să facă, dar mai ales, cum o să fie examenul.

Vorbitul în public l-am practicat și la congrese, conferințe, ori cursuri susținute în universități din afara țării. Am vorbit în română, dar și în engleză sau, mai rar, în franceză, însă tracul a rămas în permanență alături de mine. Îl simțeam când se instalează, cum încearcă să-mi stranguleze vorbele, să-mi ia aerul și să mă inunde cu valuri de căldură și sudoare. Noroc că trecea relativ repede, dispărând după primele 3 – 4 minute în care încercam să-mi imaginez că stau la taclale cu câțiva prieteni la o bere, cărora le povestesc diverse istorioare mai mult sau mai puțin amuzante.

241 public speech CFd 2016

A venit și ora fatidică. Am urcat la pupitru, unul din moderatori a spicuit din mini-biografia pe care o trimisesem, pe ecranul din spatele meu era afișat primul slide al prezentării. Am luat două înghițituri de apă, mi-am dres glasul și am început. M-am trezit zicând „Guten Morgen, meine Damen und Herren, Ich fühle mich sehr geehrt, mit Ihnen über das auf dem Bildschirm angezeigte Thema zu sprechen.” (Doamnelor și domnilor, bună dimineața. Sunt foarte onorat să vorbesc în fața dumneavoastră despre subiectul afișat pe ecran) După care încep să turui în engleză, știind că timpu-i scurt și aș fi avut destul de multe de spus. Nici nu mă încălzesc bine, că din spatele sălii apare gonind spre podiumul pe care mă aflam, o doamnă rotofeie care gesticula agitată. S-a oprit în fața mea și, după ce și-a tras sufletul, a început să mă admonesteze în engleză: „Mister Gavrilă, would you be so kind to talk less often? I can hardly follow you, and it’s almost impossible for me to translate everything you say.” (Domnule Gavrilă, ați fi atât de amabil să vorbiți mai rar? Îmi este foarte greu să vă urmăresc și aproape imposibil să apuc să traduc tot ce spuneți.) După ce am asigurat-o pe Frau că voi încerca să-i respect dorința, fără ca însă să-mi sacrific claritatea și cursivitatea expozeului, în râsetele mai mult sau mai puțin înfundate ale celor prezenți în sală am luat-o de la început, nu înainte însă de a-i solicita moderatorului secțiunii să-mi permită prelungirea intervenției cu încă 1 – 2 minute. La final n-am prea avut parte de întrebări, lumea fiind nerăbdătoare să iasă în pauza de cafea.

Mi-am băut cafeaua cu mult mai liniștit decât o făcusem la prima oră a dimineții, ba chiar am și putut să frunzăresc niște pateuri sărate și niște prăjiturele. Am revenit în sala în care urma să audiem ultimele trei intervenții  din cadrul acestei secțiuni. Cu alte cuvinte, de la ora prânzului și până a doua zi, la închiderea oficială a lucrărilor congresului, aveam program de voie. Mint. Seara mai era programat un eveniment, nelipsit de la nici o astfel de manifestare științifică, fie că se desfășura la Paris ori la Bacău: banchetul, dineul de gală, cina festivă sau cum i-o mai fi zicând.

La sfârșitul prezentărilor mi-am recuperat diapozitivele și m-am îndreptat către camera mea de hotel. Mi-am lăsat traista cu lucruri și m-am dus direct prăvălia lui Mustafa. Testasem deja pizza italiană, bratwurstul nemțesc, nu-mi mai rămăsese decât să văd cum se prezintă un prânz turcesc, că doar eram în Germania!

Mă așez la una din puținele mese de pe trotuarul transformat vara în terasă, cer o bere și-i spun lui Mustafa că aș mânca ceva mai turcesc, așa, niște kebab, de exemplu. „De care?” „Să fie în farfurie, nu din ăla împachetat în lipie.” „Ja, ja,zice turcul, aber was für ein kebab?” „Păi există mai multe feluri de kebab?” „Natürlich, uite acuma am de vreo trei feluri.” Văzându-mă în impas, îmi zice: „Dacă doriți, vă aranjez un platou cu câte puțin din fiecare, un pic de garnitură und etwas Salat. Mit türkisches Pidebrot und ein wenig Hummus als Vorspeise”. „Ist das nicht zu viel für eine Person?”(Nu-i prea mult doar pentru o persoană? ) „Keine Sorge, es wird genug Platz für ein paar Bierchen geben” (Nu vă speriați, mai rămâne suficient spațiu și pentru vreo două beri) – zice Mustafa și se duce să-mi pregătească festinul. Până să dau gata restul de bere, apar pe rând fața de masă (de unică folosință), o farfurie și tacâmurile, precum și oliviera. Sosește apoi un mini-platou cu humus, și o farfurie cu două pide rotunde, aburinde, parcă abia scoase din cuptorul cu vatră, încins la foc de lemne (Mustafa nu avea așa ceva în dotare, dar n-o să las adevărul să-mi ruineze bunătate de descriere). Rup din pida fierbinte și o trec prin humusul din străchinuță. Potriveală perfectă, mai ales că pe deasupra humusului înotau într-un strat subțire de ulei niște bucățele aurii aromate, probabil ceapă tocată mărunt, prăjită cu varii mirodenii exotice.

101

102

(Foto: arhiva personală)

Până să curăț cu bucățele mici de pâine turcească ultimele urme de humus din platouaș, se ițește la masă încă un țap de bere răcoroasă. Îl sorb alene, mai trăgând câte un fum (eram pe terasă, am precizat deja), în așteptarea kebabului. Nu durează mult și apare și acesta, adus chiar de Mustafa, nu într-o farfurie obișnuită, ci aproape revărsându-se peste marginile parcă insuficient de înalte ale unui talger oval din inox, pe lângă care farfuria cu pide părea minusculă.

104

(Foto: arhiva personală)

Mustafa îmi așază în față talerul cu bunătăți și ne face prezentările: pilaf turcesc (adică pilav) din orez cu orzo (niște paste făinoase scurte, modelate sub formă de boabe de orez, preparate din făină integrală de grâu durum sau chiar din griș), șiș köfte (o chiftea lunguiață, cam cât doi mititei de-ai noștri, preparată dintr-un amestec de carne tocată de miel, berbecuț și mânzat, asezonată cu verdețuri în care predomină pătrunjelul și menta, pusă pe frigărui lungi din metal și rumenită frumos pe grătar) așezată pe câteva bucățele mici de lipie subțire, döner kebab (feliuțe subțiri de carne de mânzat tăiate de pe rotisorul electric vertical – un preparat similar cu gyrosul grecilor ori cu șaorma arabilor), precum și un șiș kebab (practic o frigăruie în care fuseseră înfipte și apoi rumenite pe grătar bucățele condimentate de piept de pui; dacă ceri într-un local românesc frigărui de pui o să primești practic un astfel de șiș kebab). Marginile, cât mai rămăseseră libere ale platoului, erau umplute cu salată: câteva felii de castravete în sud-est, niște varză albă tocată fideluță amestecată cu bucățele de morcov în nord-est, iar spre nord-vest ședeau niște peștișori fini de ceapă roșie, asezonați discret cu frunze de pătrunjel, sumac și chimion. Estul și vestul erau strategic ocupate de câte o jumătate de lămâie verde. Îmi urează „Guten Appetit!” și dispare din nou în măruntaiele prăvăliei.

179 Mix kebab 2 in Rodos

(Foto: arhiva personală)

Încep să testez bunătățile atât de mândru etalate și descrise de Mustafa. Acesta se ițește lângă mine cam pe când socotește el că am trecut prin toate felurile de kebab de pe platou. „Na, mein Herr, cum vi se pare unsere Türkische Küche?”

Deși nu-l știam decât de foarte puțină vreme, aveam o vagă bănuială că Mustafa este dotat cu simțul umorului, așa că am marșat: „Efendi Mustafa, mare pișicher ești! M-ai amenințat cu Türkische Küche și văd aici un platou plin cu Rumänische Küche!“ Prima reacție a amfitrionului, după ce a făcut ochii cât niște farfurioare de la ceșcuțele de cafea, a fost să protesteze vehement. Citind însă amuzarea de pe fața mea, s-a calmat instantaneu, zicându-mi: „Mein Herr, garantez că astea sunt neaoș turcești. Dar poate mă lămuriți și pe mine cum de credeți că v-am adus mâncare românească.”

115 Bodrum 2014

(Foto: arhiva personală)

Păi să le luăm pe rând. La humus, n-am nici o obiecție. Că l-ați preluat de la arabi, asta nu mă deranjează. L-ați adoptat, i-ați acordat cetățenie, treaba voastră. Salata seamănă cu o reinterpretare de master chef, a unei salate clasice, pe care a destructurat-o și din care a eliminat roșiile. Oricum, o idee mai originală decât cea cu salata țărănească, Horiatiki, preluată de la greci, în care ați înlocuit Feta cu Beyaz peynir (brânză albă turcească, din lapte nepasteurizat de oaie, vacă, capră, sau amestecuri ale acestora, păstrată în saramură, foarte asemănătoare cu brânza Feta) și ați botezat-o çoban salatası (salata ciobanului).

cioban salatasi

(Surse foto: arhiva personală, https://ye-mek.net/recipe/shepherds-salad-recipe, https://turkishstylecooking.com/coban-salata-recipe.html)

Screenshot 2022-08-22 at 15.55.38

(Surse foto:https://www.amazon.com/Turkish-Style-White-Cheese-Full/dp/B07YCTY9DV, https://en.wikipedia.org/wiki/Beyaz_peynirhttps://ye-mek.net/recipe/shepherds-salad-recipe)

Asta ca să nu mai spun că v-ați inspirat copios (și nu numai în materie de botezat mâncăruri) din limba română, care se știe, este mai veche decât latina ( 😉 ). Păi, baclava, bacșiș, bairam, ciubuc, chiftea, cioban, ciorbă, iahnie, musaca, peșcheș, tuslama, zaiafet, de unde le-ați luat, pezevenghilor?

Trec acuși și la cărnuri și la pilav. Însă în articolul următor.

(va urma)

Leave a Reply

Your email address will not be published.