Orez Basmati cu şofran şi lămâie verde

100Dacă multora dintre noi ni se pare că mâncarea nu „alunecă” fără o bucată de pâine, tot aşa, pentru majoritatea asiaticilor o masă nu este completă fără bolul de orez. Există zeci de soiuri de orez, iar modalităţile de preparare întrec lejer suta. Foarte practică este utilizarea orezului gata porţionat şi ambalat în punguţe care se pun direct la fiert. În felul acesta economisiţi timp şi manoperă, nemaifiind necesar să-l păziţi cât fierbe, să-l scurgeţi în strecurătoare ş.a.m.d.

Ce vă trebuie?

O pungă de 125 g orez Basmati este suficientă pentru două persoane, în calitate de garnitură pentru o mâncare asiatică. Pe lângă apa în care o să-l fierbeţi vă mai trebuie ½ linguriţă de sare, un pacheţel de şofran (cam scump, dar merită), o jumătate de lămâie verde şi o lingură de ulei de măsline.

Cum procedaţi?

  • Puneţi apa la fiert (1 – 1,5 L) împreună cu sarea;
  • Când apa începe să fiarbă adăugaţi şofranul;
  • Plasaţi apoi în apa care clocoteşte punguţa cu orez şi jumătatea de lămâie verde tăiată în patru;
  • După 11 minute (timpul indicat pe ambalaj) scoateţi cu o furculiţă punga de orez, lăsaţi-o să se scurgă bine excesul de apă şi apoi răsturnaţi conţinutul într-un bol;
  • Adăugaţi uleiul de măsline şi amestecaţi bine – boabele de orez vor căpăta astfel un luciu caracteristic.

Opţional se poate orna cu diverse verdeţuri. Îl puteţi servi pe post de garnitură alături de curry, alte preparate pe bază de peşte, carne, fructe de mare sau legume.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!