Omletă de vară

_100În zilele astea de vară, când temperaturile – de afară sau chiar din casă – depășesc temperatura de topire a galiului, nu-ți mai prea vine să mănânci mâncare caldă, darmite să stai lângă foc s-o pregătești. Cum însă nu suntem chiar toți raw-vegani, mai simțim câteodată nevoia și de altceva decât de ierburi asezonate (a se citi “salate”). Un singur ochi al aragazului, aprins mai puțin de 10 minute, ne poate satisface această nevoie minimală.

Ce vă trebuie?

  • 3 ouă;
  • 2 roșii;
  • 2 felii subțiri de ceafă de porc crud-uscată;
  • 1 lingură de parmezan dată prin răzătoarea mică;
  • O mână de “așchii” de parmezan;
  • 1 linguriță de ulei de măsline;
  • 2 – 3 frunze de busuioc proaspăt;
  • Sare, piper, praf de chilli (boia iute) – după gust.

Cum procedați?

Bateți bine ouăle, asezonați-le cu sare și piper după gust, iar la sfârșit încorporați în ouăle bătute parmezanul ras.

Tăiați roșiile în cubulețe mici.

Încingeți bine o tigaie antiaderentă (teflonată sau cu acoperire ceramică) pe care ați uns-o în prealabil cu puțin ulei de măsline.

Rumeniți în tigaia încinsă, la foc potrivit, feliuțele de ceafă crud-uscată – câte un minut pe fiecare parte.

Adăugați roșiile tăiate cuburi mici și lăsați-le să sfârâie în tigaie vreo 2 – 3 minute.

Răsturnați în tigaie ouăle bătute și amestecate cu parmezan ras, întinzându-le ca să acopere uniform tot fundul tigăii. Adăugați “așchiile” de parmezan, și – dacă simțiți nevoia – mai puneți ceva piper și/sau chilli. Rupeți în bucăți mici frunzele de busuioc și presărați-le peste omletă.

Reduceți focul, acoperiți tigaia cu un capac (NU amestecați omleta!), iar după 2 minute stingeți focul și lăsați omleta nemișcată încă 3 – 4 minute, cât să se desăvârșească gătirea ouălor.

Luați cu grijă, ajutându-vă de o spatulă, omleta din tigaie și transferați-o pe farfuria de servire. O puteți decora cu frunze de busuioc, cimbru sau cimbrișor.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

2 thoughts on “Omletă de vară

  1. Poftă bună!
    Un sfat şi o sugestie:
    – este bine să nu să se folosească uleiul de măsline la prăjit, ci doar la salate;
    -încercaţi să puneţi în omletă puţin mărar şi va avea un gust minunat, de asemenea, odată cu roşiile, eu pun şi câteva feliuţe de ardei gras roşu tăiat fideluţe.

    • De obicei folosesc la prăjit uleiul din sâmburi de struguri, care are punctul de fumegare mult mai ridicat decât cel de măsline. Oricum, dacă timpul de prăjire este scurt și temperatura nu depășește 185 ˚C, uleiul de măsline nu pățește nimic.
      Am pus busuioc. Nu cred că mai avea nevoie și de mărar.
      În privința adaosurilor care pot intra în componența omletei, lista este nesfârșită… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.