Niciodată să nu spui “niciodată” – Piftie de curcan

110Ca orice om normal, am și eu fixațiile mele în legătură cu mâncarea. Sunt câteva preparate de care nu mă ating în ruptul capului. Pe unele le-am încercat și prima degustare mi-a fost suficientă ca să le trec pe lista neagră. Este cazul ciorbei de burtă, al caltaboșilor și al specialității normande zisă și Andouilette (un fel de mațe fripte umplute cu alte mațe). În cazul altora mi-a intrat  a priori în cap ideea că nu-mi plac (deși nici măcar nu le gustasem vreodată). Toba, creierul, pipotele, drobul și răciturile (piftia) se încadrează în această categorie. Întru respectarea adevărului istoric, răcituri am mâncat o dată, dar asta nu se pune, întrucât eram lihnit de foame și altceva comestibil nu se găsea pe o rază de ‘jdemii de leghe. Culmea ironiei, îmi place aspicul (care-i tot un fel de piftie, dar mai de la oraș) pe care-l mănânc cu plăcere. Până acum, la noi în casă nu s-a făcut piftie. Pentru că singurul “consumator” al acestei specialități era doar soția mea. Dar …

Au apărut din nou la Lidl curcanii proaspeți. Vin de la Peneș Curcanul, sunt mari și au un preț atrăgător. Dar despre asta sunt sigur că v-am mai povestit pe undeva. Cu mai puțin de 100 de lei m-am ales cu o pasăre de peste 6 kg, care a fost rapid tranșată și pusă la păstrare (în congelator) în așteptarea mesei de Crăciun. Jumătate din piept va merge la salata boeuf, iar pulpele și aripile la friptură. Cealaltă jumătate de piept (tot pieptul, fără oase și piele, avea mai bine de 2 kg) rămâne în așteptare. Merge făcut la grătar, ori transformat în șnițele prăjite sau la cuptor. Ba poate chiar înlocui pieptul de pui în salate (alături de țelină sau andive), crochete sau diverse chinezării. Iar dacă toate aceste sugestii nu vă sunt suficiente, mai găsiți o sumedenie pe site-ul producătorului.

De la tranșare au mai rămas gâtul, coșul pieptului, spatele, târtița și mai multe bucăți de piele. În congelator ar fi ocupat prea mult spațiu, iar de aruncat nici nu se pune problema. Așa că toate aceste subproduse și-au găsit locul într-o oală încăpătoare în care au fost puse la fiert în apă (cât să le acopere bine) cu sare. După ce au fiert în legea lor (spumuite când și când), la foc mic, până când carnea a început să cadă singură de pe oase, am strecurat supa obținută (cam 1,5 L). O jumătate de litru am răcit-o, am pus-o într-o caserolă și am trecut-o la congelator. Este foarte bună ca supă de bază pentru diverse mâncăruri. Eu o folosesc în special la risotto.

În restul de supă am aruncat niște morcovi parizieni (cică așa se cheamă morcovii aceia mici și sferici) congelați și niște mazăre (tot congelată) și am pus-o din nou la fiert.

Cât au fiert legumele, am scos carnea de pe oase. Jumătate am trimis-o tot în congelator (pot s-o folosesc mai încolo într-un borș sau, mai bine, într-o ciorbă rădăuțeană), iar cealaltă jumătate s-a transformat în piftie de curcan.

După ce legumele din supa concentrată s-au dovedit a fi fierte, am mai aruncat în oală vreo 3 – 4 căței de usturoi curățați și bine zdrobiți, am mai dat un clocot și-am potrivit gustul de sare și piper.

De-aici încolo treaba a fost simplă: am pus bucățile de carne, morcovii și mazărea în boluri, le-am acoperit cu supa fierbinte și m-am pus pe așteptat. Când s-au răcit suficient de bine le-am acoperit cu folie alimentară și le-am trecut în frigider.

A doua zi, piftia de curcan era numai bună de mâncat. Și chiar am mâncat-o! Evident, cu un ștampăl de palincă alături.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

5 thoughts on “Niciodată să nu spui “niciodată” – Piftie de curcan

  1. Eu am luat de la Bila, carne curcan pt. piftie, n-am facut-o, dar cu mazare nici nu m-am gandit.La cea de porc am mai pus si eu morcov . multumim pt , idei !

    • Mazărea (care nu este prea multă), este mai mult de decor. Are o culoare frumoasă care dă bine pe lângă morcovul portocaliu.

  2. Pingback: Cum mi-am petrecut vacanța (3) – Southern California zakooska | Food and beyond…

  3. Pingback: Pastă de pește cu păstrăv afumat | Food and beyond…

  4. Pingback: Pastă de pește cu păstrăv afumat | Bacău Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.