Mușchi de porc reciclat în sos roșu

De cum se intră în noul an, cei mai se curajoși urcă pe cântar. Și după ce coboară încep să-și planifice activitățile: de luni merg la sală; de luni nu mai mănânc decât verdețuri și salate; de luni nu mai beau alcool (decât la ocazii). Odată planificarea făcută, aranjată frumos, postată pe FB sau Insta, ca să vază și prietenii câtă hotărâre, determinare, fermitate și alte sinonime zac în tine, deschizi ușa frigiderului. Burdușit cu tot ce a mai rămas de la anterioarele festinuri (Crăciun, Sf. Ștefan, Revelion, Sf. Vasile și ce-o mai picat printre ele). Te mai uiți odată pe planificarea abia întocmită, apoi te uiți din nou în frigider, mai arunci un ochi spre cântar și gata: ești total bulversat. Deja ești într-o polilemă, că și tri-lemă e puțin spus. Ce (te) faci? Le-ai împărți pe la rude, prieteni sau cunoștințe, dar majoritatea se află cam în aceeași situație; le-ai dona unui azil, dar nu ți le primește nimeni din motive de Sanepid; le-ai da celui care stă cu mâna întinsă la intrarea în biserică, dar știi foarte bine că respectivul nu acceptă decât cash. Pui în congelator (dacă mai ai loc) cele ce se pot congela, ca să le poți arunca mai târziu, însă tot nu se observă vreun progres semnificativ. Și atunci, te apuci de mâncat din nou ca spartul? În principiu da, dar ca să nu mănânci aceeași mâncare, o transformi în altceva. Adică reciclezi mâncarea.

Exemplificare:

100

Din cei patru mușchiuleți înăbușiți în cuptor în bere brună, doi s-au mâncat, unul a mai încăput în congelator, iar altul a rămas stingher și nu-și găsea locul. Drept pentru care l-am reciclat, transformându-l într-un fel de porc dulce-iute cu vagi asemănări cu o mâncare asiatică.

203

Ce vă trebuie?

  • 1 mușchiuleț de porc (inițial, în stare nepreparată avea 300 – 400 g), rămas de la friptura de Revelion;
  • 1 ceapă roșie;
  • 2 căței de usturoi;
  • 1 – 2 linguri de ulei de măsline;
  • 1 cutie (400 g) pulpă de roșii;
  • 1 cutie (160 – 200 g) lapte de cocos;
  • 1 lingură de pastă de ardei;
  • 1 linguriță de sos picant de chilli (opțional);
  • ½ linguriță de oregano uscat;
  • 5 – 7 fire de pătrunjel verde;
  • Sare și piper – după gust.

Cum procedați?

Deși preparatul final are o ușoară tentă asiatică, pregătirea începe în buna tradiție a majorității rețetelor românești: se curăță și se taie mărunt o ceapă.

202

Cât se călește ceapa în uleiul de măsline (2 – 3 minute), curățați usturoiul și tocați-l mărunt.

201

204

206

Stingeți ceapa călită cu conținutul conservei de pulpă de roșii, apoi adăugați laptele de cocos (scriu cu diacritice, deci nu e lapte de cocoș) și pasta de ardei. Lăsați totul să fiarbă la foc molcom cam un sfert de ceas, maximum 20 de minute, amestecând sporadic.

205

207

209

208

În ăst timp tăiați mușchiulețul de porc în felii nu prea groase, așa, cam de 1 cm lățime.

213

Asezonați sosul cu sare și piper, adăugați oregano uscat și usturoiul tăiat mărunt și mai fierbeți-l încă vreo 3 – 4 minute.

211

210

212

În final adăugați bucățile de carne (care sunt deja gătite, trebuie doar să se încălzească) și, eventual, sosul iute de chilli.

214

215

Lăsați carnea să se obișnuiască cu temperatura sosului vreo 5 minute, apoi luați oala de pe foc, adăugați pătrunjelul verde tocat și țineți oala acoperită 2 – 3 minute înainte de servire.

216

Turnați-vă sosul cu carne peste niște orez cu bob lung (evident fiert regulamentar) pe care în prealabil l-ați lustruit cu o linguriță de ulei de măsline și l-ați colorat cu o altă linguriță de sos de soia. Mai puteți decora farfuria cu câteva picături de sos de chilli, iar dacă v-a mai rămas ceva vin de la Revelion, turnați-l în pahar. Ar merge un roșu sec, dar în lipsă, folosim ce-avem.

217

218

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

1 thought on “Mușchi de porc reciclat în sos roșu

  1. Pingback: Plăcintă cu legume și rămășițe de cărnuri | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.