… sau rondele de vinete albe cu şvaiţer la cuptor. Că tot aia este. Că italienii fac ceva asemănător, când n-au timp de bibilit melanzane alla parmigiana – numai că folosind vinete normale (adică de culoare vineţie 🙂 ) şi Mozzarella – se ştie. Uite şi dovada, sursa de inspiraţie – cum s-ar zice. Pentru că am mai făcut atât vinete, cât şi dovlecei „pané” fără prăjeală de ulei, direct în tava cuptorului, mi-am zis că ar merge bine nişte vinete pané fără prea mult ulei, înnobilate cu ceva brânză şi roşii. A ieşit ceea ce se vede. Întrucât a fost doar o încercare, am preparat numai două porţii cu rol de aperitiv. Evident, multiplicând cantităţile, puteţi pregăti numărul dorit de porţii.
Ce vă trebuie?
- O vânătă albă de circa 250 – 300 g (în lipsă puteţi folosi şi o vânătă clasică);
- O roşie mare (eu am utilizat una foarte mare, de grădină, cu gust de roşie de pe vremuri, din care am tăiat 8 felii);
- 80 g Emmentaler (şvaiţer);
- 1 lingură de ulei de măsline;
- 1 ou;
- 100 g pesmet;
- ½ linguriţă piper;
- 1 linguriţă sare;
- 2 – 3 frunzuliţe de oregano proaspăt, pentru ornare.
Cum procedaţi?
- Mai întâi spălaţi bine vânăta şi tăiaţi-o în rondele de 5 – 6 mm grosime;
- Presăraţi rondelele cu sare şi lăsaţi-le 20 – 30 de minute pe un fund de lemn să elimine apa în exces (sarea va rezolva această problemă);
- Tamponaţi apa eliminată cu un şervet absorbant şi repetaţi operaţia întorcând rondelele pe partea opusă;
- Tăiaţi Emmentaler–ul în felii pătrate (care să acopere fără a depăşi rondelele de vinete) cu grosimea de 4 – 5 mm;
- Tăiaţi roşia în rondele subţiri (3 – 4 mm grosime);
- Treceţi rondelele de vinete prin pesmet, ou bătut cu puţină sare şi piper, apoi din nou prin pesmet;
- Aşezaţi rondelele într-un singur strat, distanţate, într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi unsă cu puţin ulei de măsline;
- Preîncălziţi cuptorul (pe gaz) la 200°C şi daţi tava cu vinete la cuptor pentru 40 de minute (după 20 de minute întoarceţi rondelele pe partea opusă);
- Adăugaţi pe fiecare medalion de vânătă câte o felie de roşie, presăraţi piper şi mai daţi la cuptor pentru încă 10 minute;
- Aşezaţi deasupra feliilor de roşie feliile de Emmentaler, stingeţi focul şi introduceţi tava în cuptor pentru încă 5 – 10 minute; brânza se va topi fără a se scurge (prea mult) în tavă.
Serviţi-le fierbinţi (dar să ştiţi că sunt gustoase şi reci), presărând pe deasupra puţin piper mozaic (alb, negru, verde, roşu) proaspăt râşnit şi câteva frunzuliţe de oregano proaspăt (pe care, de-o nevoie, îl puteţi substitui cu busuioc sau chiar pătrunjel).
Website traffic doesn’t come easy these days. It’s hard and it usually takes a long time. In many cases, too much time… So much that you might be ready to give up. One of my readers shared a web traffic service with me on my site and I thought I would share it with you. I was skeptical at first but I tried the free trial period and it turns out they are able to get hundreds of visitors to anyones website every day. My advertising revenue has increased tenfold.
Congrats, Elizabeth! 😉
Extraordinar de simplu si pare si gustos! saptamana asta incerc si eu!
Simplu si delicios.