Masă și casă în Bucovina — 1 (Gura Humorului, Rădăuți)

Am avut ocazia ca în primăvara aceasta să petrec două sfârșituri de săptămână (weekend-uri – cum se zice pe la noi) în sudul Bucovinei – bucata aia de Bucovină pe care ne-au lăsat-o (sau nu ne-au luat-o ca s-o facă cadou ucrainienilor) rușii. Pentru întâia oară am văzut (și) Bucovina prin anii ’70 ai secolului trecut. Pe un traseu lung pornit din orașul natal, la bordul unei Dacii 1100 de care proprietarul (bunicul meu matern zis și “Moșu”) mândru tare mai era. Dumneaei arăta cam așa, numai că numărul de înmatriculare era “1-SB-5427” (oare cine o fi acum apropitaru’? – sursa foto).

maxresdefault

Acum, moldovean devenind, n-a fost o problemă parcurgerea unui traseu de 300 – 350 km cu dus și întors. Mi-am zis să văd aceste locuri și cu ochii omului trecut prin viață, și bine am făcut.

În prima escapadă ne-am propus să ajungem la Mânăstirea Putna – obiectiv principal. Am căutat hogeac în Putna (comuna), dar n-am găsit ce-am dorit. Planul B a fost cu cazare în Rădăuți. Căutat, găsit Hostel Harmonie.

Am pornit din Bacău sâmbătă dimineața, deplasându-ne pe cea mai bună șosea din Moldova, cunoscută drept DN2 sau E85. Aia cu 1,5 benzi pe sens.

_513

Prima oprire a fost la Hanu Ancuței. Un loc descris de Sadoveanu, cel deseori dat la bacalaureat. Vis-à-vis de han, băieții care vindeau suvenire de amintire au implantat și:

_514

_515

Ne-am continuat drumul prin Moțca – Drăgușeni – Gura Humorului și am ajuns la Voroneț. Patrimoniu național, mondial, UNESCO, etc. Dacă vreți să vedeți poze cu Voronețul, dați un click aici.

_609

Amiaza ne-a prins în Gura Humorului, așa că am tras la Casa Humor, pensiune & restaurant recomandate de TripAdvisor. Am ajuns ușor acolo, că doar aveam deșteptofoane. În plus și locul era marcat corect pe hartă. Parcarea plină, restaurantul aproape plin. Găsim o masă corespunzătoare, ne așezăm, frunzărim atent meniurile, apoi comandăm.

Mi-am luat niște hribi în sos de smântână acompaniați de mămăligă. Cum mi s-a părut cam puțin, am cerut ca garnitură lângă tocăniță și un piept de pui la grătar. Care s-a dovedit a fi doi. Au venit hribii, cele două cupe de mămăligă (era cât pe ce să zic “de înghețată”) și pieptul de pui. Gătite corect, servite corect, mâncate corect.

_101

Consoarta a optat pentru o tochitură bucovineană care arăta cam așa:

_102

din care nu m-am putut abține să gust și eu. Am constatat surprins că brânza avea gust de brânză, cârnații aveau gust de cârnați, iar carnea era chiar carne.

Când a venit vremea alegerii desertului, cu toate că ospătarul mi-a spus că durează, mi s-a pus pata pe tocinei. Mai mâncasem tocinei, dar niciodată la desert. Acuma pentru cei mai puțin familiarizați cu limba franceză, tocineii sunt niște “hamburgeri” confecționați din cartofi dați prin răzătoarea mare, storși de excesul de apă, legați cu făină și ou și prăjiți în ulei. Au venit însoțiți de oareșce smântână grasă (chiar obeză aș putea zice) și de niște zahăr tos. De 10 cu felicitări. La plecare, pe raftul de lângă bar trona – printre altele – și un borcan de 800 g cu dulceață de fragi. Cum tare ne făcea cu ochiul, am vrut să-l luăm cu noi în excursie, însă ne-am dezumflat când ni s-a comunicat că este doar “de decor” și nu au așa ceva la vânzare. Serveau însă un minunat sirop de afine.

_103

_104

Cu foamea ostoită, am pornit mai departe spre destinația zilei, Municipiul Rădăuți. Nu pe drumul cel mai scurt (pe la mânăstirea Arbore), nici pe cel care trece prin Solca, locul în care celebra bere din Bukowina habsburgică (fabricată încă de la 1810 și resuscitată la 2017), ci pe cel mai pitoresc: prin Vama, Câmpulung Moldovenesc, Sadova, apoi trecem munții prin pasul Curmătura Boului (Trei Movile – 1156 m altitudine), coborâm pe firul Boului Mic, până la confluența acestuia cu Pârâul Boului, traversăm apoi râul Moldovița și ajungem în Vatra Moldoviței. Lăsăm în stânga drumul spre mânăstirea Moldovița – o să o vedem în tihnă peste trei săptămâni, și ne continuăm periplul urcând din nou prin Obcinele Bucovinei. Ne oprim în vârf de munte, cinci minute pentru poze. Pozăm “Palma”, un omagiu adus drumarilor care, fără prea multe studii de prefezabilitate și de fezabilitate, dar cu indicații și sarcini de partid (întâi PMR, ulterior PCR), au realizat această bijuterie cunoscută și drept DN 17A. La finalizarea, în 1968, a lucrărilor începute de celebrele SovRomuri în 1949, s-a ridicat și monumentul din pasul Ciumârna. Legenda zice că două echipe de drumari au pornit simultan lucrările, una dinspre Sadova, cealaltă dinspre Rădăuți, iar unde s-au întâlnit, au bătut palma (un fel de “gimme five” avant la lettre), și acolo s-a erectat monumentul. Bancul spune că hotărârea pornirii lucrărilor din ambele direcții s-a luat întrucât conducea la o situație de tip “win-win”: dacă echipele se întâlneau, drumul se finaliza în timp record; dacă nu se întâlneau, aveam două drumuri între Sadova și Rădăuți.

_621

Pe la 5 PM ajungem la mânăstirea Sucevița. Facem turul mânăstirii. Gratuit, zic măicuțele, dacă am venit să ne închinăm și nu ca simpli turiști. Oferta ni se pare convenabilă, așa că o acceptăm. Ca bonus, primim și scutire de taxă pentru fotografiere/filmare. În interiorul exteriorului mânăstirii. Că în toate mânăstirile în care am intrat până acum, “No foto!”, deși interdicția mi se pare desuetă (și taxa pentru exterioare, de asemenea), în condițiile în care și cel mai puțin IQ înzestrat catățean al platenei are un smartofonu’(vorba japonezilor) care să-l ajute în varii situații. Înțeleg o taxă pentru fotografii profesioniști (care scot bani de pe pozele comise), ori pentru echipele de filmare ale diverselor studiouri cinematografice și posturi TV (se exceptează de la propunerea mea TV Trinitas, din motive lesne de înțeles). Poze de exterior cu Sucevița în plin proces de restaurare/renovare găsiți aici.

_725

Sucevița mânăstire văzut-am după ce (Yoda dixit), purcedem mai departe spre Rădăuți. Cu o scurtă oprire la Marginea, localitate renumită prin a sa ceramică neagră, de “Marginea” evident. Intrăm în atelierul-magazin-muzeu, unde ne lipim de un grup de turiști autocarizați și ascultăm povestea lutului negru transformat de meșteșugarii autohtoni în oale, ulcele, farfurii și kitschuri. Astăzi am ascultat versiunea nemțească (sau în limba germană, ca să fiu politically corect față de tedescii și allemani cărora li se zice slavonește “nemți”). Dispus să stea la poză a fost doar fiorosul paznic al stabilimentului vizitat:

_731

Ajungem în Rădăuți înainte să însereze. De această dată telefoanele deștepte nu ne-au mai fost de folos, localizând Harmonie Hostel taman în Republica Sud-Africană, fără posibilitatea de a ne da “directions” până acolo. Și când i-am introdus street address a dat chix, ducându-ne unde începe Calea Putnei (adică în centru, lângă sinagoga cea mare) și nu la nr. 213, unde trebuia să ajungem. Așa că am apelat la metoda clasică: “Mergeți tot înainte și apoi mai întrebați”.

Armonia este amplasată cam la capătul orașului, pe drumul care duce spre Putna (că de aceea îi mai zice și “Calea Putnei”). Un dezvoltator imobiliar cu fler a trântit în zonă un ansamblu rezidențial, iar blocul de la stradă la conceput din start ca hotel cu restaurant & bar la parter. Până la urmă i-a zis “hostel”, probabil ca să se încadreze în normativele birocratice ale Ministerului Turismului, ori ca să plătească mai puține taxe fiscului. Camere spațioase, cu pat matrimonial, cablu, Wi-Fi, TV cu ecran plat, balcon, baie necomună încăpătoare, cu cabină de duș. În jur de 100 Lei/noapte, cu mic dejun (20 Lei) la cerere. Drăguț, cochet și liniștit. Departe de centru și de proximul magazin alimentar. <<Faceți 5 minute până acolo>>, ne-a zis fata de la recepție. Probabil închipuindu-și că suntem americani, a uitat să adauge “cu mașina”. Cum ne-am hrănit suficient la Casa Humor, am sărit peste cină, înlocuind-o cu un pahar (poate două, trei sau mai multe) de vorbă.

A doua zi, ne-am trezit dis-de-dimineață (a se citi “cu noaptea-n cap”), cocoșul din vecini amintindu-ne imperativ că nu trebuie să ratăm răsăritul soarelui, chit că plafonul de nori era foarte bogat și foarte jos. Înainte de a ne prezenta la micul dejun am băut câte o cafea pe terasa de la Coquette Bistro – așa se cheamă localul de la parterul hostelului. Terasă mare, prevăzută cu încălzitoare electrice ale atmosferei și dotată cu păturici pentru zilele răcoroase, cum a fost cea de azi. După ce am savurat (“cu plăcere”, evident) cafelele ne-am tras la interior pentru breakfastul de dimineață. Nefiind afiliat unui mare lanț hotelier, Harmonie nu dispune de bufet suedez. În schimb, meniul indica șase variante de mic dejun (notate de la Mic Dejun 1 la Mic Dejun 6), egale ca preț, toate incluzând ceai/cafea, un suc de fructe, pâine cu unt și cu gem, o clătită (cu dulceață sau Nutella). Pe lângă acestea, funcție de numărul ales, aveai la dispoziție ouă (fierte, poșate, ochiuri, omletă), castraveți, roșii, ardei grași, brânză (mai mult sau mai puțin “parțial hidrogenată”) precum și mezeluri: crenvurști fierți, cabanos prăjit, șuncă prăjită, salamuri, mezeluri afumate reci (nu toate odată, ci funcție de zar: 1 … 6). Dacă în prima dimineață am comandat câte o porție de persoană, a doua zi ne-am limitat la câte o porție la două persoane. Și nu pentru că am fi fost zgârciți…

_202

_203

Bine ghiftuiți, am plecat târziu spre Putna, și bine am făcut. Fiind Floriile (alea “adevărate”, ortodoxe), biserica și curtea mânăstirii erau pline de localnici, pelerini și pelerine, precum și de gură-cască de-alde noi. Drept pentru care, am vizitat în liniște și agale muzeul mânăstirii (No foto!, evident). Taxa de intrare, simbolică: 4 Lei, 2 Lei pentru elevi, studenți și pensionari. Bonus, vizitatorii care prezintă un bilet de călătorie valid pe ruta CFR Rădăuți – Putna, au acces gratuit. Printre multe alte exponate, am admirat și sabia lui Ștefan cel Mare și Sfânt (mai precis o replică, originalul fiind păstrat la Stambul) – no image available.

Când s-o gătat slujba, am purces și noi în biserică și am văzut mormintele voievodale (sau se zice domnitorale/domnești?, că Ștefan era un Domn). După cum se observă din imaginea obținută ilegal de către cumnată-mea, și în viața de apoi femeia trebuie să se supună bărbatului, dormindu-și somnul de veci la picioarele acestuia, dar cu o treaptă mai jos.

_803

_802

De la mânăstire ne-am îndreptat către chilia sihastrului Daniil. Ferecată fiind, ne-am fâțâit prin împrejurimi. Sihastrul se odihnea pe peluza din fața casei, doborât fiind de nenumăratele rugăciuni rostite, ori de jumatea de Sprite consumată.

_801

Mai multe instantanee de la Putna, găsiți aici.

Ne-am returnat la Rădăuți, dorind să vizităm atracțiile turistice ale orașului, nu înainte de a dejuna. Cum auzisem de pe Twitter despre un restaurant numit Colieri (o fi pluralul moldovinesc pentru “coliere”?), l-am căutat, l-am găsit. O sală de mese imense (nunți, gen), fără niciun client înlăuntru. Al meu al șaselea simț m-a îndemnat să plecăm ASAP, cu toate că era destul de greu să crezi că în Duminica Floriilor localnicii rădăuțeni se duc la prânz să ia masa la restaurant. Rămâne pentru data viitoare, dacă va mai fi vreuna.

După Colieri (cu toalete curate, ce-i drept) am renunțat la masa de prânz și ne-am dus ață la Grădina Zoologică Rădăuți. Afară-i vopsit gardul, înăuntru nu e leopardul ci leii, urșii, lamele (nu Gilette ci rudele alpacăi lui Godină), tigrii, lupii ș.a.m.d. Ofertă bogată, însă animalele mi-au părut triste și neîngrijite corespunzător. “Auschwitzul animalelor!” zbiera pe lângă noi un pensionar frustrat probabil că a sa categorie socială nu beneficiază de reducere la biletul de intrare care, integral, costă 4 Lei. Aici am aflat că rața este membru al familiei Anatidae, se împerechează în apă, iar după o lună apar bobocii de rață. N-am înțeles exact dacă din ouă sau îi naște vii, hrănindu-i ulterior cu lapte de pasăre.

_901

N-am avut noroc cu sinagogile, închise ambele amândouă, probabil din lipsă de practicanți ai cultului mozaic, plecați de mult fie în lumea drepților, fie în Țara Sfântă.

Am revenit la Ho(s)tel Harmonie cam flămânzi, drept pentru care am hotărât să comasăm prânzul cu cina, făcând un fel de 2 în 1. La Coquette Bistro (v-am mai spus dar poate ați uitat: este bistroul de la parterul hotelului) a fost destul de dificil să ne hotărâm ce-o să mâncăm, cam toate preparatele din meniu făcându-ne cu ochiul. Până la urmă, ținând cont că de Florii se mănâncă pește, luarea deciziei ne-a fost ușurată. Consoarta mea și-a ales un preparat tipic pentru Bucovina, păstrăv cu smântână (23 Lei/200 g păstrăv). Am mai făcut și eu așa ceva pe-acasă, vezi aici ce-am comis. Tot păstrăv, dar prăjit au comandat și ceilalți comeseni (18 Lei/200 g păstrăv). Cu mămăligă și o porție extra de cartofi prăjiți (6 Lei/200 g).

_205

_206

_208

Eu mi-am luat ceva mai de fițe: Somon Coquette. Adică filé de somon (150 g) împachetat în muștar de Dijon și miere, acompaniat de o garnitură paralelipipedică de orez sălbatic îmbogățit cu parmezan ras (150 g), salată de roșii și lămâie (35 Lei).

_204

Toți peștii au fost minunați, și ca prezentare și ca gust, mai ales că au înotat într-un rosé de la Crama Oprișor. La desert aș fi poftit la un tort mousse de ciocolată, dar se terminase, așa că m-am mulțumit cu asta:

_207

Dacă vă interesează și alte preparate din meniul bistroului, le găsiți aici. Una peste alta, mâncarea ne-a costat cam 130 Lei (că doamnele țin la siluetă și nu “consumă” desert), iar vinul încă vreo 110 Lei (doar nu credeați că ne-am limitat la o singură butelie).

_200

Servirea exemplară, atât acum, cât și în fiecare dimineață la micul dejun, personalul de pe ambele ture fiind deosebit de drăguț și de amabil. Localul nefiind aglomerat (dar nici pustiu), timpul de așteptare între comandă și sosirea preparatelor nu a fost excesiv. Oricum, afară era o vreme rece și ușor ploioasă, astfel încât nu ne grăbeam nicăieri, iar Oprișorul a fost un companion agreabil. A fost o experiență plăcută, care merită a fi retrăită.

_201

Luni ne trezim dis-de-dimineață, adică pe la 08:00, ignorând deșteptătorul care cucuriga de zor și degeaba, ușile și geamurile termopan fiind suficient de fonoizolante. După micul dejun redus la jumătate și cafelele dublate, ne pornim aproximativ către casă. Pe traseul Rădăuți-Milișăuți-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamț-Bălțătești-Roznov-Buhuși-Bacău.

În Suceava am fi voit să vizităm Cetatea de Scaun. Din motive de luni, am văzut-o doar pe dinafară.

_902

_903

_904

_905

Acuma nu-i bai, că noi putem veni oricând aici, la o aruncătură de băț sol-aer-sol. Dar am văzut și turiști cu mașini înmatriculate pe GL, HD sau VL, care numai fericiți n-au fost văzând porțile ferecate, ca să nu năvălească tătarii ori leșii. Și la Muzeul Satului Bucovinean erau puse lacătele. Măcar acolo deschideau abia miercuri. Drept pentru care am pornit-o prin Moldova la vale, trecând pe lângă metrul de autostradă construit în timp record și cu mare tam-tam (că lui #șîeu Mandachi nu i-au trebuit autorizații, avize, descărcări arheologice, exproprieri și alte fleșculețe de genul respectiv), oprindu-ne la piața agro-alimentară din Târgu Neamț. Pentru caș. Am remarcat o mulțime de negustori de hribi, oferiți fie uscați, fie în saramură. Pentru cei proaspeți încă nu venise sezonul.

Cum amiaza venea cu pași repezi, am poposit la poalele Cetății Neamțului. Nu ne-am obosit să urcăm, amintindu-ne că e luni, așa că am căutat un ristorante ceva, să ne încărcăm bateriile. Casa Arcașului, renumită înainte de 1989, nu mai e ce a fost; am trecut de câteva ori pe acolo în ultimii 10 – 15 ani, dar nu m-au convins. Am intrat peste drum, la “La Cetate”.

_300

Deși în salon încă se mai rearanjau mesele în urma petrecerii de duminică seara/noaptea, iar afară nu era de stat din motive termice, ni s-a aranjat rapid o masă pentru patru persoane, ni s-a luat comanda rapid și nici n-am așteptat o veșnicie să primim ceea ce comandaserăm. Iarăși am poftit la hribi, de data asta sub formă de tocăniță. Pățit cu dimensiunile porțiilor de la Casa Humor, m-am limitat doar la hribi și la o bucată paralelipipedică de mămăligă. O mâncare gătită corect, servită nici prea caldă, nici prea rece, un raport foarte bun preț calitate (cred că a costat în jur de 20 de Lei porția). Însoțită de o Silva brună. Mâncat, băut, plecat, ajuns întregi la Bacău.

_301

Peste trei săptămâni, în weekendul cu Duminica Mironosițelor, o altă experiență, Moldovița.

_420

Va urma…

Masă și casă în Bucovina

  1. Gura Humorului, Rădăuți (cu Voroneț și Sucevița) – aici
  2. Vatra Moldoviței – Pensiunea Valcan – aici
  3. Muzeul ouălor înCondreiate, Moldovița – aici
  4. La plimbare cu Huțulca (mocănița Moldovița – Argel) – aici
  5. Moldovița și Humor – aici
  6. Epilog la Hanul Răzeșilor pe DN 2 / E 85 – aici.