Masă și casă în Bucovina — 4 (La plimbare cu Huțulca)

UPDATE:

Urmare (și) a articolului de mai jos, în stația de plecare a Mocăniței Huțulca a apărut un “Ghid” pentru cârcotași. De bun augur inițiativa administratorului Mocăniței de la Moldovița. Păcat că publicul-țintă căruia îi este adresat poate fi încadrat în una categoriile următoare:

  1. Cititori de titluri (headlines). Adică un panou cu un text prea lung, deci greu de citit (TLDR – după cum se exprimă “experții”);
  2. Iliterați (adică nu știu să citească);
  3. Analfabeți funcțional (știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce citesc).

67063348_494483151378941_2499677215449415680_n

67760051_888882211489041_1572872845485146112_n

67403328_670458860125037_8467226135107731456_n

Primele mele amintiri din copilărie sunt indisolubil legate de calea ferată cu ecartament îngust și de mocănițe. Când aveam vreo 4 – 5 ani, părinții mei căpătaseră posturi în învățământ la școala generală din Alțîna, o comună situată la 21 km de Agnita, pe drumul care duce la Sibiu. Întrucât trebuia să-mi încep studiile la grădiniță, am fost plasat în grija bunicilor materni, ambii învățători, care locuiau în Agnita, pe strada Gării, 70:

_300G

Prin fața casei trecea calea ferată îngustă Sibiu – Agnita – Sighișoara. Linia îngustă traversa orașul de la nord la sud, urmând traseul principalelor “bulevarde” ale urbei: strada Gării (actualmente Avram Iancu), strada 23 August (actualmente 1 Decembrie 1918), strada Mihai Viteazu (denumirea aceasta n-au avut motiv să o schimbe), pe care le traversa de vreo șapte ori. Inițial gara era la capătul nordic (ieșirea spre Sighișoara), existând și o stație pentru călători casă de bilete în centrul orașului, într-o încăpere în care, după scoaterea liniei din oraș, a funcționat multă vreme o tutungerie. Copii fiind, una din distracțiile noastre favorite era să punem pe șine monede de 25 de bani, ori capace de bere care, după ce trecea trenul peste ele, se transformau în “pițule”.

_300F

Tronsoanele Sighișoara – Agnita (48 km construiți în perioada 1895 – 1898), Agnita – Sibiu (62 km construiți în 1910), împreună cu ramificația Cornățel – Vurpăr (13 km datând tot din 1910) alcătuiau cea mai lungă cale ferată îngustă din România, având 123 km. În 1965 se închide; apoi se demontează tronsonul Sighișoara – Agnita; la începutul anilor 1970 se scoate calea ferată din oraș, construindu-se o nouă gară la 3 km de ieșirea spre Sibiu. La 1 septembrie 2001, după 91 de ani de funcționare, se închide și tronsonul Agnita – Sibiu, ultima cale ferată îngustă operată de CFR [sursa].

Pe 10 aprilie 1969 mocănița traversează pentru ultima oară centrul Agnitei. Imaginea este din ziarul Tribuna Sibiului de atunci.

Mocanita Agnita

În 2001 mai circula o pereche de trenuri mixte (2921/2922) pe ruta Agnita – Cornățel – Sibiu, cei 58 de km dintre stații find parcurși în 2 h și 40 min (cu fantastica viteză medie de aproape 22 km/h!), în condițiile în care garniturile erau tractate de locomotive diesel L45H. Iată și pagina din Mersul Trenurilor CFR 2000/2001, preluată de aici:

_300E

După 2001, deși preluată de Societatea Feroviară de Turism, infrastructura se degradează, șinele sunt furate, majoritatea materialului rulant (locomotive, vagoane) ajunge la fier vechi. După ce răul cel mare s-a făcut, linia Agnita – Sibiu a fost (tardiv) inclusă în lista monumentelor istorice. O mână de voluntari inimoși, grupați în Asociația Prietenii Mocăniței au restaurat o parte a infrastructurii, organizând sporadic deplasări pe sectorul de 7 km dintre stațiile Cornățel și Hosman, fie cu două vagoane restaurate tractate de o locomotivă cu abur închiriată, fie cu motodrezina sau velodrezina [sursa].

M-am plimbat de câteva ori cu acest tren, fie de la Agnita spre Sibiu, fie din Sibiu către casă. În aceste călătorii am prins și locomotiva cu abur (cred că aveam 7 – 8 ani pe atunci) și dieselul (prin anii ’90 ai secolului XX).

Dar nu acesta era subiectul articolului, ci Huțulca. Un “tren de plăcere” care circulă pe calea ferată forestieră (CFF) între Moldovița și Argel, trecând prin Rașca. Calea ferată îngustă (760 mm) urmărește firul râului Moldovița, mergând în paralel cu DJ 176, șoseaua care leagă Vama de Brodina și singura cale de acces spre Moldovița. Până în iunie 2010 se putea ajunge la Moldovița din Vama și pe calea ferată cu ecartament normal, pe secția 514, un traseu de 20 km parcurși de un tren automotor în 47 de minute (dacă nu avea întârzieri). Cum a apărut și cum s-a circulat pe 514 puteți afla de aici.

_300D

Înainte de intersecția DN 17A (Câmpulung Moldovenesc – Rădăuți) cu DJ 176, în Vatra Moldoviței, drumul național traversează calea ferată  514, pe care a fost instalată o mocăniță cu două vagoane, cu rol de reclamă pentru Huțulca. Locomotiva cu abur (probabil dezafectată) fabricată la Reghin are numărul 764-403R, putea atinge 30 km/h și dezvolta o putere de 150 CP.

_399G

_399K

_399J

Din Vatra Moldoviței, unde am înnoptat la Pensiunea Valcan, sunt doar 5 km până în satul Moldovița. Aici am ajuns prea târziu pentru trenul care pleca la ora 10 și prea devreme pentru cel care pleca la ora 14. Între timp am vizitat Muzeul Ouălor “Lucia Condrea” (www.muzeuloualorluciacondrea.ro), o experiență interesantă, pe care o să v-o împărtășesc cât de curând.

_301

Ajungem pe la orele amiezii la fosta gară CFR Moldovița, punctul de plecare al mocăniței. Ne luăm biletele și cât așteptăm ca aceasta să revină din prima călătorie, căscăm gura la vagoanele garate. Cele închise, utilizabile și pe timp de iarnă, au fost preluate de la ÖBB (Căile Ferate Federale Austriece), în timp ce cele deschise provin din fosta Iugoslavie (cel puțin așa am dedus după inscripția JDŽ – Jugoslovenske državne željeznice).

_303

_304

_302

_306

_321

Sosește și Huțulca trasă de o mocăniță care a venit în “marșarier”, la capătul traseului neexistând podul rotativ care permite întoarcerea la 180˚ a locomotivei. Și bănuiesc că nici mecanicul nu este suficient de experimentat pentru a efectua întoarcerea din trei mișcări.  Locomotiva “Bucovina”, construită la Combinatul Metalurgic Reșița în 1957 face manevra ca să se așeze în fața garniturii. Funcție de numărul de turiști, se adaugă sau se scot vagoane.

_309

_305

_310

Fiind printre primii călători, avem posibilitatea să ne alegem locurile. Optăm pentru un vagon închis, pe baza experienței trăite cu scânteile, fumul și funinginea locomotivei mocăniței de la Sovata. Vagoanele austriece sunt curate și prevăzute cu sisteme de încălzire (sobe cu lemne). După confort, par a fi de clasa I și de clasa a II-a. Nu lipsește semnalul de alarmă, placa cu traseul (Mariazell – St. Pölten Hauptbahnhoff), ori harta Österreichischen Bundesbahnen (ÖBB).

_316

_323

_322

_317

_308

_307

_320

_325

_324

_319

Locurile destinate bătrânilor, femeilor însărcinate ori cu copii în brațe și persoanelor cu dizabilități sunt bine marcate (chit că la noi nu mai ține nimeni cont de asta).

_318

Duminică fiind, afluența turiștilor este mare, așa că se mai atașează un vagon deschis. Este ora 14, dar mai stăm încă vreo 10 minute, pentru că apar veșnicii întârziați pe care i-am întâlnit în aproape toate excursiile organizate “cu grupul”. Sunt cei care se ghidează după zicerea “că doar n-o să plece fără mine/noi” și care, probabil for face review-uri negative, văicărindu-se că deși au avut rezervare pentru “ț” persoane, n-au mai găsit locuri împreună.

În sfârșit pornim cu Huțulca pufăind și șuierând.

_314

Trecem mai întâi prin mijlocul unor depozite de lemne și cherestea, materialul lemnos aflându-se la câțiva centimetri de gabaritul vagoanelor (chestia cu “E pericoloso sporgersi” este valabilă chiar și la mocăniță). În cea mai mare parte, traseul mocăniței este flancat de apa Moldoviței și șoseaua care leagă Vama de Brodina.

_327

_329

Uneori trecem razant pe lângă casele și curțile huțulilor. Vremea este frumoasă, și deși suntem aproape de mijlocul lui mai, unii copaci abia au înflorit. Păpădia este în floare. La fel și lalelele de prin curțile sătenilor. Berzele (sau poate bărzoii) încă stau cuminți pe ouă, iar animalele și păsările din bătături își văd de păscutul zilnic, neținând seama de faptul că este Duminică, zi de odihnă.

_344

_326

_338

_331

_337

_340

_345

Trecem ca acceleratul prin Rașca (adică fără oprire) cu fantastica viteză medie de 12 km/h. Depășim “fabricile de lapte” și “antricoatele de vițel” care se mișcă mult mai lent decât noi și ajungem la punctul terminus al călătoriei, satul Argel. Aici staționăm o jumătate de oră, timp suficient ca Bucovina (locomotiva, evident) să se mute în capătul opus al garniturii.

_343

_352

_353

_354

Pe tăpșanul dintre ”stația Argel” și râul Moldovița, argelenii au organizat un loc de popas, unde – pe lângă clasicele suveniruri pe care le găsești în orice zonă turistică a țarii, găsești și de-ale gurii.

_357

Mâncare gătită, dar nu orice. În special produse specifice zonei: ostropel de mistreț sau de vițel, fasole scăzută cu cârnăciori de mistreț, păstrăv afumat în cetină de brad, brânză cu mămăliguță, bulz, caș de oaie, poale-n brâu, dulcețuri și șerbeturi din fructe de pădure, afinată și alte –ate și lichioruri. Nu lipsesc nici tradiționalii mititei și cârnăciori la grătar. Pentru toate poftele și pentru toate buzunarele.

_359

_358

_364

_363

_365

_361

_369

Loc pentru a lua masa și/sau a bea o bere există suficient, servirea merge rapid, fiind mai multe căsuțe în care se distribuie cam aceleași produse, fără diferențe vizibile de preț sau calitate. O bună parte din veniturile argelenilor vin de la turiștii aduși de Huțulca, în special vara, când cursele sunt zilnice, ori în perioada sărbătorilor de iarnă, de la 1 Decembrie și până pe la Sf. Ion.

_356

_367

Am tot vorbit de Huțulca, dar nu v-am spus nimic despre originea denumirii. Huțulca este un dans popular al huțulilor, o populație răspândită în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția.

În Bucovina îi găsim grupați în comunele Brodina, Breaza, Cârlibaba, Moldova Sulița, Moldovița, Izvoarele Sucevei, Vatra Moldoviței și Ulma, toate din județul Suceava.

Originea lor este destul de incertă, având origini dacice, slave, cumane sau chiar mongole; Iorga îi considera români deznaționalizați, Eminescu afirma că sunt daci slavizați. Limba lor este un dialect din Ucraina de Vest cu unele influențe poloneze. Sunt înrudiți mai degrabă cultural decât lingvistic cu alte populații slavone din Munții Carpați și din Transcarpatia. Huțulii sunt cei care au dus mai departe faima încondeierii ouălor, încrustațiilor în lemn și os, dar și portul popular din zona de munte [sursa 1, sursa 2].

_373

Revenim la călătoria noastră, care începe să se sfârșească. Mocănița șuieră de trei ori scurt, echivalentul lui “Poftiți în vagoane!”. Ne îmbarcăm, având grijă să ne așezăm pe partea opusă celei în care am stat la ducere, ca să avem viziunea de ansamblu asupra traseului parcurs. Trecem pe lângă case mai vechi sau mai noi, ne reîntâlnim cu vitele care vin de la pășune, salutăm barza care a obosit stând pe ouă, admirăm creația unui copywriter pentru termopane și revenim în gara noastră mică, vorba Dorobanțului Gabriel.

_374

_382

_377

_395

_381

_378

_384

_392

Încântați de cele văzute și trăite, ne urcăm în mașină și ne întoarcem la reședința vremelnică de la Pensiunea Valcan unde ne vom pregăti pentru cină. A doua zi vom pleca spre casă, nu înainte de a bifa și două mânăstiri: Moldovița și Humor.

_387

Mai multe imagini de pe traseul Huțulcăi găsiți aici.

Post Scriptum:
Ajuns acasă, am avut curiozitatea și răbdarea de a citi toate review-urile de pe pagina de Facebook (cea oficială) a mocăniței Huțulca. Nu le-am citit înainte, pentru a nu porni la drum cu păreri preconcepute. Marea majoritate a impresiilor postate (peste 90%) sunt de bine. Cum nu există pădure fără uscături, au fost și comentarii negative. Unele justificate, dar cele mai multe nefondate. Cele din urmă aparțin unor turiști care pot fi încadrați cu ușurință în una din următoarele categorii (unii în mai mult decât una singură):

1. Categoria “Dincolo era mai ieftin” (în loc de “ieftin” puteți pune “bine”, “frumos”, “civilizat”, “organizat”, “confortabil” etc.):

  • La mocănița de la Vișeu este mult mai civilizat și mai pitoresc (N.A. – dar și de 2 – 3 ori mai scump. Și nu putem compara mere cu pere; fiecare traseu are farmecul și unicitatea lui.);
  • Am plătit 5 lei pentru parcare, mai scump ca la București, și n-am primit nici bon. Hoților! (N.A. – parcarea nu aparține celor care exploatează mocănița ci este o oportunitate pe care a găsit-o un întreprizător care deținea o parcelă de teren în zona respectivă);

2. Categoria “#misecuvine”:

  • Trenul nu are WC (N.A. – există grupuri sanitare și în gara Moldovița și la Argel. Drumul durează o oră. Nici metroul sau RER-ul parizienilor nu are toalete, iar uneori călătorești chiar mai mult de 60 de minute. Iar autocarele de Spania, Italia, UK opresc cam la 2 – 3 ore);
  • În vagoanele deschise intră zgură, scântei și fum de la locomotivă (N.A. – veniți din timp și ocupați locuri în vagoanele închise sau alegeți rute pe care circulă Săgeata Albastră);
  • Am făcut rezervare pentru un grup mai mare și când am ajuns nu am mai găsit locuri grupate în același vagon (variantă: am fost nevoit să merg în picioare) (N.A. – cârcotașul uită să menționeze că a ajuns la ora plecării garniturii. Dacă venea cu 20 de minute în avans, așa cum recomandă operatorul CFF, se mai putea atașa un vagon suplimentar, fără a perturba programul celorlalți turiști);
  • Trenul trece pe lângă șosea și pe lângă casele și curțile oamenilor și nu merge prin pădure (N.A. – de regulă trenurile circulă pe acolo pe unde sunt trase șinele. Iar traseul CFF a fost dus pe de o parte pe unde a fost tehnic posibil, iar pe de altă parte traseul a fost conceput inițial pentru transport de masă lemnoasă și nu pentru călătorii de plăcere);

3. Categoria celor care au impresia că lumea a început odată cu ei și că toți s-au născut cu smartfonu’ în mână și cu buda-n casă:

  • De ce nu dați bilete cu locuri, că doar acestea sunt numerotate? (N.A. – poate doriți și bagaj de cală, loc suplimentar pentru întins picioarele, gustări și răcoritoare incluse în prețul biletului);
  • Trenul merge paralel cu șoseaua, iar traseul se poate parcurge mult mai rapid și mai comod cu mașina (N.A. – și care ar mai fi atunci farmecul Mocăniței?);
  • Trenul te zgâlțâie și te hurducă (N.A. – dar gropile de pe șoselele patriei, ori vagoanele CFR nu zgâlțâie și nu hurducă?);
  • În tren n-am avut Wi-Fi (N.A. – pe asta am pus-o de la mine, dar nu m-ar mira ca într-o zi să se materializeze);

4. Categoria analfabeților funcționali:

  • Preț?
  • Cât durează excursia?
  • La ce oră pleacă?
  • Am citit pe site (un site, un blog – n-are importanță care) că biletul costă 20 de lei, iar la gară mi-au luat 35 de lei. Hoților!

(N.A. – și pe site și pe pagina de Facebook există clar afișate atât calendarul și orarul de funcționare, cât și tarifele, actualizate la zi);

  • Am făcut o rezervare aici într-un comment pe pagina de Facebook, iar când am ajuns, am constatat că nu s-a luat în considerare (N.A. – Pentru rezervări există afișate telefoanele de contact. Nu cred că stă nimeni să sape prin comentariile de pe pagină după rezervări).

P.P.S. Abia aștept cârcotelile cârcotașilor cârcotitori referitoare la clasificarea lor în categorii cârcotitoare de cârcotași.

Să ne revedem sănătoși!

Masă și casă în Bucovina

  1. Gura Humorului, Rădăuți (cu Voroneț și Sucevița) – aici
  2. Vatra Moldoviței – Pensiunea Valcan – aici
  3. Muzeul ouălor înCondreiate, Moldovița – aici
  4. La plimbare cu Huțulca (mocănița Moldovița – Argel) – aici
  5. Moldovița și Humor – aici
  6. Epilog la Hanul Răzeșilor pe DN 2 / E 85 – aici.

10 thoughts on “Masă și casă în Bucovina — 4 (La plimbare cu Huțulca)

  1. Am citit cu placere impresiile de calatorie si constat ca in afara de inginer constructor de locomotive puteai sa devi si ziarist.Sora mocanitei hutulca functioneaza inca aici ( eu locuiesc in zona) si nu are locuri rezervate,buda etc.dar nu am auzit pe nimeni sa se planga.Sau,poate mai sunt si din astia (vorba sasului) hacklich.

  2. Minunată descriere! Cu înțelesuri și subînțelesuri… ”la fix” . Ca de altfel tot ceea ce postați! 👏👏👏
    Iar P.S. și P.P.S. sunt de-a dreptul la obiect (și subiecți)🙂.

    Mulțumim! 🙏🤗

  3. Cred ca iti este dor de acele vremuri din Agnita. Si mie, dar și de oamenii de atunci. Frumos ai scris. Si ai gasit o poza cu casa bunicilor tai!

    • Google street view mi-a adus și casa bunicilor materni din Agnita, și a celor paterni din Noiștat. “Blocul părintesc” de pe Mihai Viteazu 1 l-am mai văzut în multe poze din Agnita.

  4. Foarte frumoasă relatare. Trebuie sa recunosc ca am citit articolul din cauza primei poze, cea din Agnita. Casa cea mare este a părinților mei….iar de d-na Damian. …îmi aduc aminte cu drag….ce vremuri. …ce oameni.

    • Era o curte mare, cu două case săsești, lungi, de-a dreapta și de-a stânga porții. Proprietarii au fost familia Sitorius, din care mai țin minte pe mama Anna, care locuia împreună cu nepoata sa Hildegard și soțul ei, Julius Fernengel (decedat în floarea vârstei după o embolie făcută în urma unei căderi din copac). Cu cel mai mare dintre copiii Fernengel, Uwe, am fost buni prieteni în copilărie. În curtea respectivă, în față în casa mare locuia – prin anii 60-70 – doamna Manolescu cu fiii (Dan și Costel), la demisol stătea familia Petrescu, iar în continuarea casei bunicilor stătea familia Jeler (nenea Andrei și tușa Maria).
      Vecinii: la nr. 68, o familie de sași (memoria îmi joacă feste – nu-mi mai amintesc numele de familie, capul familiei era Willy), iar la nr. 64 familia Drăgan (Dl și Dna). Apoi urma IMIX-ul.
      La 72 locuia familia Armeanu, cu trei copii (Emil, Traian și Maria – cea din urmă este în Bacău), la 74 era casa unui apicultor sas, domnul Theiss, apoi urma casa lui Zoli Bartesch și cea a lui Luca Midrigan, care avea un băiat, Adrian, mai mare ca mine cu 1 – 2 ani.

  5. Pingback: Masă și casă în Bucovina – 3 (Muzeul ouălor înCondreiate, Moldovița) | Food and beyond…

  6. Pingback: Masă și casă în Bucovina — 5 (Mănăstirile Moldovița și Humor) | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.