Franţa-n bucate: 2 – Caen

Caen000Capitală a regiunii Basse-Normandie (sau Normandia de Jos), că există şi o Normandie de Sus (Haute-Normandie) – precum Veneţiile de Jos şi de Sus (dacă nu mă credeţi pe cuvânt, întrebaţi făgărăşenii) – Caenul musteşte de istorie. Aici şi-a avut reşedinţa William Cuceritorul, cunoscut în zonă drept Guillaume le Conquérant, care în 1066 i-a snopit pe englezi la Hastings şi a devenit eroul primei benzi desenate din lume – tapiseria de la Bayeux. Tot în împrejurimile Caenului a avut loc una dintre cele mai grandioase operaţiuni din cel de‑al doilea război mondial, operaţiunea Overlord, care a culminat, la 6 iunie 1944, cu debarcarea aliaţilor în Franţa ocupată de nazişti. În timpul încleştării între cele două tabere, oraşul a fost aproape ras de pe suprafaţa pământului. Dar nu despre istorie vreau să vă povestesc (pot să vă recomand o carte excelentă, „Ziua cea mai lungă” a lui Cornelius Ryan, sau măcar un film clasic bazat pe aceasta, „The longest day” – 1962) ci evident, despre mâncare.

Când spui Normandia spui Camembert, când spui Caen, spui Calvados. Sunt poate cele mai cunoscute produse cu denumire de origine controlată (D.O.C.) ale regiunii: o brânză cu pastă moale învelită într-o crustă de mucegai nobil alb, produsă din lapte de vacă nepasteurizat, respectiv un distilat învechit de cidru, o băutură obţinută prin fermentarea sucului de mere.

Din Caen am amintiri culinare plăcute, dar şi mai puţin plăcute. Ca orice om, am şi mâncăruri pe care nu le pot suferi. Nu-mi place piftia (dar mănânc cu plăcere aspic 🙂 ), nu-mi place ciorba de burtă, nici drobul de miel şi nu mă dau în vânt după creierul pané. La prima mea întâlnire cu Caenul am mai adăugat pe listă un produs al zonei. În 2003 am ţinut nişte prelegeri studenţilor de la IUP AgroAlimentaire de la Université de Caen. Într-o pauză de prânz am mers la restaurantul universitar (cantina, cum ar veni) împreună cu Solveig, responsabila cu relaţiile internaţionale din IUP şi Vianney, responsabil, la vremea respectivă, al filierei agroalimentare din universitate, microbiolog prin formaţie. Dornic de cunoaştere, le‑am spus că aş mânca un produs specific zonei (în afară de Camembert, cu care făcusem cunoştinţă mai demult). Mi-au recomandat, zâmbind cu subînţeles, Andouillette. M-am conformat, mai ales că pe dinafară arăta apetisant, aducând cu un cârnat prăjit. Am reuşit să iau o înghiţitură. La întrebarea dacă îmi place, am dat acel răspuns politicos şi evaziv pe care îl dă soţia mea când gustă din unele din „creaţiile” mele: „Este interesant …”. Şi am completat: „dar n-aş vrea să ştiu din ce este făcut”. Am încercat să mă satur cu garnitura şi cu mini-platoul de brânzeturi pe care îl luasem pentru desert. Mai târziu am aflat că respectivul cârnat conţine drept ingredient principal al umpluturii, intestine de porc, uneori intestine şi burtă de vită. Probabil că modul în care am încercat să îngurgitez acea îmbucătură de andouillette a fost suficient de expresiv, întrucât la următoarele mese luate împreună, chiar şi după câţiva ani, mă întrebau amuzaţi dacă vreau cumva să mănânc din nou acea specialitate locală.

Despre amintirile culinare plăcute, cu altă ocazie 🙂

Din aceeaşi serie:

Leave a Reply

Your email address will not be published.