Franţa-n bucate: 1 – Dunkerque

Dk 004ABÎn 2001, cea mai mare parte a sejurului francez mi-am petrecut-o în Dunkerque, oraşul în care se află unul din cei patru poli ai Université du Littoral Côte d’Opale (ULCO), o universitate tânără (a fost înfiinţată în 1991), cu laboratoare şi facilitaţi răspândite pe coasta Canalului Mânecii, la Dunkerque, Calais, Boulogne-sur-Mer şi Saint-Omer.

Locuiam la etajul 21 (ultimul locuibil) al unui hotel, unde ULCO avea permanent reţinută o cameră pentru profesorii „etrangeri”. Aveam la dispoziţie, în cei 12 metri pătraţi, şi o plită electrică cu cuptor – am mai lucrat cu aşa ceva când, student fiind, locuiam în căminul de garsoniere din B‑dul Metalurgiei. În acest echipament mi-am exersat talentele culinare, de la ochiuri cu cartofi prăjiţi, la linte cu cârnaţi şi confit de canard (din conservă, évidemment). Pe vremea aceea încă mai funcţiona diviziunea muncii, colegul zborofob fiind responsabil cu spălatul vaselor.

În Dunkerque am făcut cunoştinţă cu „piaţa volantă”, concept reîntâlnit ulterior şi la Caen şi la Clermont-Ferrand. Într-o anumită zi a săptămânii, una din străzile oraşului era închisă circulaţiei auto şi, între 8 – 12, o sumedenie de negustori ambulanţi îşi etalau marfa  din rulotele în faţa cărora erau amplasate tarabele. Găseai acolo ce voiai şi ce nu voiai. De la pui la rotisor, ouă proaspete („de ţărani” 🙂 ),  jambon, cârnaţi şi brânzeturi, până la condimente exotice (magrebiene şi indiene), jeanşi, tricouri „de firmă”, CD-uri piratate, iar lista poate continua la nesfârşit. O dată sau de două ori pe săptămână prânzul ne era asigurat de puiul rotisat cu cartofi copţi la baza rotisorului cumpărat din piaţa volantă. Cu cei 20 de franci cheltuiţi (aproximativ 3 euro, dar încă nu fusese introdusă moneda unică europeană) aveam o cu totul altă perspectivă asupra vieţii.

Tot la Dunkerque am învăţat să gătesc midii. Era într-o dumincă, pe la ora 10. Profesorul care ne invitase la specializare, oltean de origine, moldovean prin adopţie şi „francez” la vremea respectivă, ne-a invitat la o plimbare prin oraş. În port, la unica tarabă „deschisă”, mai era o femeie (soţie de pescar, probabil) care încă nu-şi epuizase marfa. Pentru 10 franci, Profesorul (cu P mare) a primit două scafe sănătoase (cum erau acelea cu care se turna făina sau mălaiul la cooperativa din sat) de midii proaspete. Acasă la Profesor, deşi am fost responsabil doar cu pregătirea ingredientelor auxiliare (ceapă şi  usturoi), am tras cu ochiul şi la „tehnologia” de preparare a midiilor. Mi-a rămas în memorie şi, peste ani, am reprodus-o. De atunci am mai mâncat de nenumărate ori „moules marinière” în diverse zone ale Franţei, mai mult sau mai puţin apropiate de Atlantic sau de Manche. N-au avut însă niciodată savoarea celor din Dunkerque.

ParisArticole din serie: Prolog

3 thoughts on “Franţa-n bucate: 1 – Dunkerque

  1. Pingback: Franţa-n bucate: 1 – Dunkerque | Bacau Expres

  2. Pingback: Franţa-n bucate: 0 – Prolog | Food and beyond…

  3. Pingback: Moules Marinière (Midii “aburite”) | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.