Fleică de porc “puțin” picantă

După o sesiune de șoping la unul din supermarketurile “de proximitate”, am revenit și cu un pachet de ceea ce urma a fi prânzul zilei: niște bucăți de fleică de porc (sau cel puțin așa scria pe ambalaj). Erau mai multe decât în poză, dar o parte le-am convertit în fleici albe congelate pentru zile negre – obiceiurile deprinse în Epoca de Aur (greaua moștenire) nu se pierd așa, cu una, cu două.

_201

Pentru fleica de porc care urma a fi “dată în consum” imediat am propus o abordare rapidă: rumenită “ca la grătar” într-o tigaie pavată cu piatră necubică, garnisită cu un orez rapid gata în numai 10 minute. Și pentru că doar asezonarea cu sare și piper a fleicilor mi s-a părut mai mult decât banală, am zis să vin și cu un strop de culoare: niște paprică (boia). Nu de oricare, ci afumată.

Aveam pitite pe undeva două containere cu boia afumată, dulce, respectiv iute. Ambele identice ca mărime, design, culoare. Singurele chestii prin care le puteai diferenția erau redate pe ambalaj așa cum scriu bancherii în contracte clauzele mai puțin favorabile clienților: în subsolul paginii, cu caractere de 6 pts. Adică așa cum se vede în pozele de mai jos, poze luate de pe paginile distribuitorilor unor astfel de produse.

La Chinata dulce

La Chinata picant

Știind că unul din containerele cu boia se golise, l-am luat pe cel rămas, convins fiind că este cel cu boia dulce. Așa că am pus generos pe fleici, fără să mai privesc pozele de pe ambalaj.

_202

_203

Orezul începuse să fiarbă, așa că am încins tigaia și am zvârlit fleicile ușor asezonate cu sare, piper, boia, în ea. Ulei n-am pus, că doar porcul avusese suficientă slănină.

_204

Totul a fost OK, până în momentul în care boiaua a început să fumege. Un Champs-Élysées înțesat de veste galbene și jandarmi, sau Piața Victoriei pe 10 august 2018 erau parfum pe lângă ce s-a dezlănțuit în bucătărie. Mi-am amintit instantaneu de pozele din vechile manuale de istorie în care țăranii recalcitranți erau puși în jug și afumați cu ardei iute de către boierii cei răi. Asta cât am mai putut respira și ține ochii deschiși. Am reușit totuși să înțeleg că îmi rămăsese doar boia iute și din aceea pusesem din belșug.

Până la urmă, cu ventilația corespunzătoare, fumul a părăsit (parțial) incinta fără ca să sune vecinii la 112, ca la Vaslui. Fleicile s-au gătit (câte 3 – 4 minute pe fiecare parte, dacă asta mai are vreo importanță), excesul de boia s-a carbonizat, dar mă gândeam cu groază la cum va fi gustul, dacă mirosul a fost cum a fost.

_205

Soluția salvatoare s-a dovedit a fi vinul. Turnat în tigaie peste fleici cât să le acopere, fiert ușor la foc potrivit cât să mai extragă ce se mai putea extrage din capsaicină, și rugăciuni. Multe rugăciuni. Timp de vreo 12 minute cât am tot întors fleicile de pe o parte pe alta, iar tigaia am ținut-o în majoritatea timpului acoperită. Din motive lesne de înțeles.

_206

_207

Cât a durat procesul de extracție am executat repede o salată de roșii, castraveți și ceapă verde (toată tărășenia se petrecea în luna lui Gustar), am scurs orezul – căruia în afară de sarea din apa în care a fiert nu i-am mai adăugat nimic altceva, și am întins blidele pe masă.

_208

_209

_210

A sosit și momentul adevărului, așteptând reacția consoartei după ce gustă din minunatul preparat. Abia după ce am constatat că nu se întâmplă ca la contactul sodiului metalic cu apa, m-am încumetat să mă apuc de mâncat. Mă așteptam la Moartea căprioarei (aia cu “mănânc și plâng…”) dar, până la urmă n-a fost o chestie extraordinar de iute, să zicem un 6,5 pe o scară de la 0 la 10. Am scăpat ușor, că mai gătisem și cu iuțeală (nu viteză) de 9,5 niște paste cu fructe de mare (nu căutați degeaba pe site, că n-o să găsiți decât rețeta normală, nu pe cea spicy).

_211

Lecții învățate:

  1. Boiaua dulce arată la fel ca și boiaua iute.
  2. Orice problemă se rezolvă cu vin.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.