Filé de păstrăv la tigaie cu cartofi natur – un clasic românesc

Este destul de dificil să categorisim mâncărurile. În special în ceea ce privește apartenența la bucătăriile naționale. Peștele, în special păstrăvul, acompaniat de celebri cartofi natur (unii încă îi mai numesc “naturi”) poate fi considerat drept o mâncare “tradițional românească”, chit că n-am inventat-o noi, românii. Care avem doar câteva preparate standard în materie de păstrăv: păstrăv la cuptor, păstrăv cu mămăliguță și sos de usturoi (sau cu mujdei de usturoi), păstrăv la grătar cu mujdei. Ah, da. Și păstrăvul bucovinean, fiert în smântână. Dar pe ăsta l-am contabilizat la Austro-Ungaria 😉 .

În discuție intră trei (poate patru) chestii de bază: peștele, garnitura și sosul. A patra chestie ar fi licoarea aferentă preparatului.

Să le luăm pe rând:

Peștele

201

Am precizat din capul locului că este vorba despre păstrăv. Desolzit, eviscerat, filetat. Dacă vă prindeți singuri peștele, desolzirea, eviscerarea și filetarea vă aparține integral. Dacă mergeți la pescărie, plecați acasă direct cu fileurile de păstrăv. Dai un ban, dar stai în față. Ai fileurile gata preparate, tot ce trebuie să faci este să elimini excesul de umiditate (șervetele absorbante sunt potrivite exact acestui scop), să le asezonezi (sare, piper), să le tăvălești prin făină albă, apoi să le prăjești în tigaia bine încinsă cu ulei vegetal: 6 – 7 minute pe avers, la foc mediu, încă 5 – 6 minute pe revers. Depinde și de mărimea fileurilor.

204

205

206

207

Le scoți, scurgi excesul de ulei (sită, șervete absorbante – depinde ce ai la îndemână) și sunt gata de mâncat (ready to eat pentru compatrioții născuți later).

208

Garnitura

Despre cartofii natur am povestit, în cheie ironic-sarcastică, aici. Pentru persoanele operate de simțul umorului, reiau procedura:

Cartofii se spală, se curăță de coajă, se spală din nou și se taie în cuburi cu latura de 1 inch (adică de 2,54 cm). Se scurg, apoi se pun să fiarbă la abur vreme de 15 – 25 de minute, după care se tratează cu unt, sare (NaCl pentru chemofobi) și pătrunjel verde. Se amestecă viguros, cu lingura de lemn (evident), la turație ridicată.

202

203

Sosul

300

Fie mujdei de usturoi, fie sos de usturoi cu iaurt. Pentru cel din urmă, repet rețeta (sunt oameni care au deschis internetul ceva mai târziu):

  • 4 căței de usturoi;
  • 1/8 linguriță de sare marină grosieră;
  • 1 linguriță suc de lămâie;
  • 10 mL ulei din floarea-soarelui;
  • 125 – 150 g iaurt grecesc cu 10% grăsime.

Usturoiul se curăță, se dă prin presa aia de aluminiu cumpărată din târg de la “ruși” (în ciuda legendelor urbane, nu modifică gustul mujdeiului), se asezonează cu sare marină, se chisează (cu chisălogul) până la stadiul de pastă, apoi se asezonează cu zamă de lâmâie și ulei de răsărită (dacă nu pricepeți regionalismele, apelați la DEX, dexonline.ro, la un moldovean sau chiar la un maldavan). Se omogenizează compoziția până la stadiul de pastă, apoi se încorporează treptat (step-by-step pentru cei care no conoscere la lingua rumena, pas-cu-pas pentru cei care au votat cu KWI la prezidențiale), până când se obține o chestie albă, omogenă și pișcăcioasă.

302

303

304

305

306

Montarea preparatului final se face ca aici:

209

Licoarea aferentă, în ordinea preferințelor mele:

  • Chardonnay de Sâmburești
  • Rosé Caloian de Oprișor
  • Frâncușă Albă de Cotnari

210
Nu mai mult de 250 – 500 mL, în conformitate cu capacitatea cilindrică a fiecăruia.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

One thought on “Filé de păstrăv la tigaie cu cartofi natur – un clasic românesc

  1. Pingback: File de pastrav la tigaie cu cartofi natur – un clasic romanesc | Bacău Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.