Cum gătim cu OptiGrill ® – take eight (filé de somon)

Prima dată am folosit grillul electric care rumenește simultan față-verso folosind drept cobai două rondele de pește-spadă. Încurajat de rezultatele obținute, l-am utilizat și pentru fileuri de păstrăv și crap. După somon filé la cuptor, la grătar, la tigaie sau la tigaia-grill, am încercat să văd cum iese și la OptiGrill.

_205

OptiGrillul este suficient de inteligent ca să facă aproape singur toată treaba. Ca și orice altă mașinărie mai mult sau mai puțin sofisticată (computer, laptop, tabletă, smartphone și enumerarea poate continua), și grătarul acesta electric face ce-i spui să facă, nu ceea ce ai vrea să facă. Îi spui cam ce-ai de gând să pui în el (burger, pui, sendvișuri, cârnați, carne sau pește), îl pornești, apoi aștepți. Te anunță când a atins temperatura necesară și poți să pui în el ce vrei să gătești (evident ești limitat de suprafața maximă a grătarului și de grosimea admisibilă a bucăților care trebuie să încapă între plăcile de încălzire), după care își face treaba. În funcție de natura materialului și de grosimea acestuia își stabilește diagrama timp – temperatură. Cântă din când în când și lumina de control își schimbă culoarea:

  • de la albastru la verde pentru “blue-rare”;
  • de la verde la galben pentru “medium-rare”;
  • de la galben la portocaliu pentru “medium”;
  • de la portocaliu la roșu pentru “well done”.

Poți să-ți scoți piesele la gradul de gătire dorit, iar dacă ești surd, orb sau uituc, după ce atinge treapta maximă (well done sau bine făcut) se oprește singur. Program de autodistrugere nu are (încă).

Are și funcție de decongelare, pe care încă n-am folosit-o. Nici nu v-o recomand pentru pește, care este de preferat să fie dezghețat lent, în frigider, în ambalajul original.

_201

După ce am dezghețat fileurile de somon le-am spălat, le-am șters cu șervete absorbante, apoi le-am pregătit pentru gătire. O pregătire minimă.

Le-am stropit mai întâi cu zeamă de lămâie, le-am asezonat cu sare și piper, apoi le-am uns cu puțin ulei din sâmburi de struguri. Pe ambele părți.

_202

_203

_204

Când OptiGrillul a cântat pentru întâia oară, am pus bucățile de somon, trei la număr (deși încap vreo șase), i-am pus capacul și am așteptat.

_206

_207

Prima bucată am scos-o după 7 minute, când a cântat la portocaliu (medium).

_208

Pe celelalte le-am mai lăsat încă 2 minute, când au ajuns la faza de “bine făcute” așa cum îi plac consoartei.

_209

_210

La final, plăcile grillului au rămas aproape curate și nici n-am umplut bucătăria de fum, lucru care se întâmplă de fiecare dată când pun carne sau pește pe tigaia-grill.

_211

_212

Garnitura (broccoli) a mers și ea repede. Dacă vă interesează cum am pregătit-o, aștept un semn de la voi.

_109

_213

Cum și somonul și broccoli se împacă suficient de bine cu un sos temperat de usturoi, am făcut și asta.

_112

Dacă vă lipsește vinul alb favorit, puteți testa un rosé de Dealu Mare, din gama Budureasca Clasic. Probabil n-o să vă mustre conștiința.

_214

_215

 S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

1 thought on “Cum gătim cu OptiGrill ® – take eight (filé de somon)

  1. Pingback: Peşte şi iarăşi peşte… | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.