Cotlete de porc à la Buddy Valastro

000În pauza dintre reclame urmăream un serial pe ProCinema. Când s-a terminat pauza de film, tot frecând telecomanda, am ajuns pe TLC, unde Buddy povestea despre mesele lor în familie şi pregătea, împreună cu una din multele sale rude, nişte cotlete de porc „comme à la mère à la maison”.

Am reţinut din zbor câteva chestii pe care, ulterior, le-am încercat de vreo câteva ori (trei, ca să fiu mai exact), până când am executat nişte cotlete unanim apreciate de toţi cei patru cinci care le-au testat (incluzându-mă şi eu printre ei). Succes 100%!

 

Materii prime şi materiale auxiliare:

  • socotiţi câte o bucată de cotlet de porc (cu/fără os – alegerea vă aparţine) tăiată cam la ½ inch (1,27 cm) grosime de persoană,
  • mai puneţi la socoteală câte 4 felii subţiri de Mozzarella per cotlet,
  • nişte Parmigiano sau Grana Padano (dar orice altă brânză tare poate fi un bun substituent) dat pe răzătoarea mică,
  • ou,
  • pesmet,
  • ulei de măsline,
  • nişte sos de roşii cu busuioc,
  • sare şi piper (după gusturi).

How it’s made?

  • Mai întâi bateţi bine cotletele în prealabil sărate şi pipărate până când se întind cam cât o farfurie medie spre mare. Ca să nu rupeţi carnea şi să nu împroşcaţi totul cu zeamă de carne sau ADN de porc, înveliţi bucata de cotlet supusă bătăii într-o folie de plastic alimentar, pe care nu uitaţi s-o îndepărtaţi după ce aţi lăbărţat cotletul.
  • Treceţi cotletul printr-un amestec de pesmet şi parmezan ras, apoi prin ou bătut bine şi din nou prin amestecul de parmezan şi pesmet.
  • Prăjiţi cotletele pe rând, în puţin ulei de măsline, la flacără medie, cam două minute pe avers şi încă un minut pe revers. Atenţie să nu le ardeţi! Scoateţi cotletele prăjite pe hârtie adsorbantă.
  • Tapetaţi o tavă cu hârtie de copt şi preîncălziţi cuptorul la 180 – 200°C.
  • Aşezaţi cotletele frumos în tavă fără să le suprapuneţi.
  • Adăugaţi pe fiecare bucată de cotlet un strat subţire de sos de roşii cu busuioc, acoperiţi cu feliile de Mozzarella şi presăraţi deasupra brânză rasă (Parmigiano, Grana Padano etc.) din belşug.
  • Daţi la cuptor 15 – 20 minute (brânza trebuie să se topească, nu să se ardă!).
  • Se servesc fierbinţi.

Drept garnitură vă recomand piureuri de cartofi sau de legume. Puteţi servi şi o feerie de piureuri divers colorate: alb (din ţelină sau conopidă), galben (din cartofi), portocaliu (din morcovi sau cartofi dulci), verde (din mazăre, broccoli sau spanac).

În stil românesc mai puneţi alături şi o salată de sfeclă roşie cu hrean sau nişte castraveciori muraţi.

Un vin mai întunecat, o Fetească Neagră, de exemplu, ajută digestia!

S-aveţi poftă!

 

5 thoughts on “Cotlete de porc à la Buddy Valastro

  1. Pingback: Rondele de cartofi dulci la cuptor | Food and beyond…

  2. MULTUMESC PT RETETA –ESTE OK –DAR PUTIM MAI MULT DE LUCRU –AM FOST LA FIICA MEA SI AM VAZUT O RETETA PREGATITA IN 5 MINUTE SI PUSA LA CUPTOR PT O ORA SI 30 MIN
    A FOST F GUSTOASA VI-O SCRIU SI DV.POATE O INCERCATI –SE CUMPARA CEAFA DE PORC TAIATA BUCATI — CITE PERSOANE AVETI LA MASA –SE PUNE INTRUN CASTRONEL(SARE BOIA VEGHETA PIPER ) DUPA DORINTA –SE CODIMENTEAZA CEAFA CU ACEST AMESTEC –SE ASEAZA IN TAVA –SE PRESARA CU CASCAVAL RAS SI PESTE CASCAVAL SE PUNE UN PAHAR CU SMINTINA DULCE 0250ML –SE DA LA CUPTOR –PINA DEASUPRA ESTE RUMENITA –SI CARNEA ESTE MOALE PROBA CU FURCULITA –PE GUSTATE NOI AM SERVIT CU SPANAC–DAR SE POATE SERVI CU CE GARNITURA DORITI SI CU ORI CE SALATA VA PLACE –POFTA BUNA !

  3. Hello there awesome site! Dude. Wonderful. Superb. I most certainly will search for your website and also go ahead and take for furthermore? I will be very happy to search out so many information in this article within the placed, we need come up with a lot more methods labels on homeopathic products, many thanks for giving.

  4. Pingback: Piure de țelină | Food and beyond…

  5. Pingback: Sos de roşii cu busuioc | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.