Cotlet de porc stins în vin

100Un fel principal simplu, fără pretenţii. Clasicul cotlet de porc la grătar cu cartofi prăjiţi (mâncare de cantină studenţească) este reinventat aici. Unele mici modificări fac ca acest preparat să devină mai atractiv şi mai puţin nesănătos.

Ce vă trebuie?

  • o felie de cotlet de porc dezosat (de persoană);
  • 150 – 200 g cartofi noi (tot per capita);
  • 1 – 2 fire de ceapă verde;
  • 1 lingură de ulei de măsline;
  • 75 – 100 mL vin alb sec;
  • sare şi piper după gust.

Cum procedaţi?

  • Se spală bine cartofii şi se pun la fiert în apă cu sare pentru 10 – 15 minute (în final, furculiţa trebuie să pătrundă uşor în ei);
  • Se asezonează cotletul de porc cu sare şi piper;
  • Se încinge uleiul într-o tigaie antiaderentă şi se rumenesc cotletele câte 4 minute, la foc mediu, pe fiecare parte (cu tigaia acoperită);
  • Se adaugă vinul, se micşorează flacăra şi se fierb înăbuşit cotletele în vin până când se evaporă aproape tot lichidul;
  • Se scot cotletele pe o farfurie caldă;
  • În grăsimea rămasă de la prăjire se adaugă cartofii fierţi curăţaţi de coajă şi tăiaţi în sferturi;
  • Se adaugă ceapa tăiată inele şi se asezonează cu sare şi piper;
  • Se lasă câteva minute la foc mediu, până când se înmoaie ceapa şi se colorează frumos cartofii.

Se aşează cartofii pe farfurie alături de cotlet şi se acompaniază cu un Cabernet Sauvignon sau o Fetească Neagră.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

Leave a Reply

Your email address will not be published.