Chipsuri din cartofi dulci

_107În ciuda informațiilor care vă parvin de la atoateștiutorul Google, există și chipsuri care nu dăunează grav sănătății. Cum ar fi acestea, preparate din cartofi dulci. Cartofii dulci sunt niște tuberculi originari din America Latină. Secționați, seamănă la culoare cu morcovii, iar în stare crudă au și gustul similar acestora. Îi găsiți cam în toate hypermarketurile, la prețuri care se învârt pe la 8 – 9 Lei/kg. Chipsurile din cartofi dulci sunt ușor de preparat și le puteți ronțăi uitându-vă la un film, fără a trebui să vă numărați înghițiturile. Le mai puteți folosi drept garnitură, ori pentru ornarea diverselor preparate.

002Ce vă trebuie?

  • 2 cartofi dulci, cam de 150 – 200 g bucata;
  • 1 – 2 linguri de ulei vegetal – am preferat să folosesc un ulei de măsline condimentat cu boabe de piper piper roșu, chilli și foi de dafin, dar merge și un ulei obișnuit;
  • 1 – 2 linguri de boia dulce;
  • ½ linguriță de amestec chinezesc “Five Spices” (cinci arome);
  • Sare și piper – după gust.

Cum procedați?

Curățați cartofii și tăiații în felii cât mai subțiri (fie cu un peeler pentru legume, fie îi dați prin răzătoarea pentru varză);

Amestecați-i cu condimentele și stropiți-i cu puțin ulei;

Tapetați o tavă întinsă cu hârtie de copt, stropiți-o și pe aceasta cu puțin ulei, apoi așezați chipsurile in tavă, într-un strat cât mai subțire;

Dați tava la cuptorul în prealabil preîncălzit la 220 ˚C pentru 12 – 16 minute, amestecând chipsurile cam la jumătatea timpului;

Când s-au rumenit și au devenit crocante, le puteți scoate din cuptor.

Se pot mânca și reci.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Iar dacă vreți să știți ce-ați mai putea pregătii din cartofii dulci, aruncați o privire aici.

001

Leave a Reply

Your email address will not be published.