Chec aperitiv

În 1975 lui Ceaușescu îi cășunează să lichideze datoria externă a țării. La Plenara CC al PCR din 12 aprilie 1989, acesta anunță că s-au rambursat cele 21 miliarde de dolari (din care peste 7 miliarde de dolari reprezentau doar dobânzile la creditele contractate), datorii acumulate în perioada 1975-1989. Bineînțeles, astăzi stăm mult mai bine, avem doar puțin peste 100 miliarde de euro datorii externe. Nu ăsta era subiectul articolului, doar contextul. Plățile făcute au necesitat exporturi masive, concomitent cu reducerea aproape la zero a importurilor. Prin ultimii ani de existență a Republicii Socialiste România, cam după 1980, începe să devină tot mai vizibilă criza alimentelor și nu numai.

Mai întâi au dispărut produsele “de lux”. Conservele de sardine portugheze în ulei, cafeaua boabe (verde sau prăjită), bananele și citricele (care apăreau doar în tolba lui Moș Gerilă) sunt doar câteva exemple. Au urmat alimentele de bază, care se dădeau “la cotă”: 1 L de ulei, 1 kg de zahăr, 1 kg de făină, 10 ouă, 1 pachet (250 g) de unt – pe lună, de persoană. Ultima cartelată a fost pâinea. Se găseau în schimb, din belșug, “creveți” vietnamezi, mazăre la borcan, fulgi de cartofi, macaroane, pește oceanic congelat. Uneori “se băga” parizer, tacâmuri de pui (renumiții “Frați Petreuș”), adidași și calculatoare (denumirile populare ale copitelor, respectiv capetelor de porc). Cafeaua a fost înlocuită de “Nechezol” (un surogat bazat în mare parte pe ovăz prăjit), iar laptele și iaurtul poate le prindeai dacă te duceai să-ți lași “rând” în spate la Alimentara (mărfurile nu mai apucau să intre la raft; fie se vindeau “în spate”, fie direct din mașinile care făceau aprovizionarea). Asta este fațeta mult mediatizată, ca să vadă și cei născuți mai târziu cât de rău am dus-o în comunism. Apropo, până în 1989 nu trăiam (încă) în comunism, ci doar construiam “societatea socialistă multilateral dezvoltată”, zisă și SSMD.

Despre cealaltă fațetă (The Dark Side of the Moon) nu se prea vorbește în media, dar cei născuți în anii 60 – 70 ai secolului trecut și-o amintesc foarte bine. Doar câteva cuvinte despre asta și promit că trec la subiect: checul aperitiv.

În vremurile când eram licean, apoi student, existau magazinele “Gospodina” – precursoarele raioanelor cu semipreparate ale supermarketurilor de astăzi. Găseai acolo, gata de băgat în gură salată orientală, salată à la Russe, chiftele… Existau și așa numitele restaurante “lacto-vegetariene”, unde puteai să-ți cumperi și să mănânci pe loc tot felul de plăcinte (cu brânză, cu mere, cu varză, langoși, gogoși, pateuri cu brânză sau ciuperci) și lactate: lapte bătut, iaurt, sana, chefir. Hipsterii actuali s-ar simți acolo în elementul lor. Bine, nu aveau încă beri artizanale și nici cidru, dar exista acel vinișor sau vinifruct – o băutură slab alcoolizată (3,5% alcool) pe bază de vin și arome de fructe.

În 1985 m-am stabilit în Bacău. Municipiu reședință de județ, cu aproape 200 000 de locuitori la vremea respectivă, cu o industrie alimentară puternic reprezentată. Concentrată în partea de nord a orașului, platforma avea abatoare de păsări și porci, fabrici de lactate, mezeluri, conserve, bere, lichior, probabil și altele care nu-mi vin acum în minte. Cei care lucrau în domeniu dezvoltaseră o piață paralelă, în care schimbau cofraje cu ouă, pungi cu praf de ouă, pui, pachete cu carne, salam de Sibiu, unt și alte produse, fie între ei, fie contra unor bunuri nealimentare provenite tot din economia băcăuană. Nu putem spune că ceea ce comercializau/schimbau proveneau din furt, întrucât respectivii cetățeni aveau tripla calitatea de producători, proprietari și beneficiari ai bunurilor respective. Cel puțin așa spuneau documentele de partid și de stat din vremea aceea. La Combinatul de Celuloză și Hârtie Letea (fostă Letea, fostă Steaua Roșie, actualmente teren aproape viran), apoi și la Institutul de Învățământ Superior (fostul Institut Pedagogic de 3 Ani, fostul Institul de Subingineri, actuala universitate “Vasile Alecsandri”), locuri unde am ucenicit ca “personal TESA”, respectiv “personal direct productiv”, săptămânal sau bilunar sindicatul/partidul dădea “bonuri”. Erau niște bucăți de hârtie ștampilate, care îndeplineau cam aceeași funcție ca tichetele de masă din zilele noastre. Nu primeai mărfuri alimentare în schimbul bonurilor, puteai să cumperi mărfurile respective doar predând și bonul odată cu contravaloarea produselor. Pe bonuri se vindeau (nu toate odată, ci pe rând după cum se aprovizionau “Chioșcurile de întreprindere”): pui, unt, brânză, carne de porc, ficat, ness (cafea solubilă adică), banane, portocale, măsline, salam, cârnați, crenvurști și te miri ce altceva.

Pe de altă parte, cei care lucrau în zone cu noxe (gaze, praf) primeau cotă de “antidot”. Muncitorii de la CICh (Combinatul de îngrășăminte chimice, transformat după “revoluție” în Sofert S.A., apoi în Amurco SRL, apoi în fier vechi) primeau un litru de lapte la două zile. Cei care lucrau la depozitul de clor lichid de la Letea primeau în plus șuncă (slănină) și alcool rafinat. Toate astea pe lângă mărfurile cu circuit închis distribuite prin Gospodăria de Partid și Casa de Comenzi Mercur, de care beneficia doar o mică pătură socială (nomenclatura).

În aceste condiții, ținând cont și de faptul că toată lumea avea un loc de muncă (asta nu înseamnă că și toți care erau înscriși în “câmpul muncii” munceau efectiv), neexistând șomeri și nici oameni ai străzii, n-a murit nimeni de foame. Astăzi putem declara cu mândrie că “avem și noi faliții noștri” (Caragiale dixit): șomeri, homeleși (boschetari), asistați (sau neasistați) social, pensionari care uneori mor efectiv de foame. Bine, vina este în totalitate a lor că nu vor să muncească “pe doi lei” cum cu eleganță s-a exprimat o distinsă ministereasă tehnocrată.

Checul aperitiv își trage seva din acele vremi, când era relativ simplu complicat să pregătești pentru o masă festivă altceva în afară de creveți vietnamezi, pufuleți, piftie din adidași și calculatoare, sarmale cu parizer, tort ori salam de biscuiți.

Screen Shot 2019-12-21 at 5.53.52 AM (Sursa foto)

La vremea respectivă laptele se putea înlocui parțial cu apă sau se putea face abstracție de el, ouăle erau suplinite de praful de ouă integral, în loc de șuncă de Praga mergea și o bucată de parizer, un boț de brânză se mai găsea, iar dacă n-aveai ardei grași sau măsline le puteai substitui cu câteva felii de gogoșari în oțet.

parizer(Sursa foto)

Acum, când găsești de toate, totul e să ți le și poți permite, checul aperitiv este mai degrabă o soluție de reciclare a mâncării: pui în el cam toate rămășițele alimentare de prin frigider, dacă nu cumva te-ai hotărât să faci pizza.

Ce vă trebuie?

Compoziția pentru aluat:

  • 200 g făină albă;
  • 200 mL lapte;
  • 4 ouă;
  • 4 linguri (circa 50 – 70 mL) de ulei (floarea-soarelui, măsline);
  • 1 plic (5 – 8 g) praf de copt;
  • Sare și piper – după gust.

Umplutura:

  • 400 g șuncă de Praga – se poate înlocui cu jambon, Prosciutto cotto, șunculiță țărănească, salam, cârnați sau chiar parizer (opțiunea Epocii de Aur, ante 1990);
  • 85 – 100 g caș afumat sau: cașcaval, telemea, brânză Feta;
  • ½ ardei gras roșu;
  • ½ ardei gras verde;
  • 100 – 150 g măsline făra sâmburi – pot fi negre, verzi, Kalamata, ori amestecuri ale acestora.

Cum procedați?

Ardeii grași se curăță de cotoare, semințe și nervuri, apoi se taie în bucăți mici, cam de 5 × 5 mm. În același mod se feliază și șunca de Praga.

103

101

Brânza se dă prin răzătoarea cu ochiuri mari.

102

104

Măslinele fără sâmburi se taie în felii, sau se cumpăra gata feliate.

302

Se bat bine ouăle cu sare și piper, se adaugă laptele și uleiul, se omogenizează compoziția. Se adaugă praful de copt și făina. Fiind un chec non-dulce (adică sărat), nu trebuie să adăugați în aluat nici esență de vanilie, nici esență de rom, nici esență de citrice!

_108

_109

_112

_110

Bateți bine compoziția, până ajunge la consistența unei smântâni.

Adăugați în compoziție brânza rasă, cuburile de șuncă și ardei, feliile de măsline. Amestecați pentru omogenizare, apoi turnați compoziția în tava de chec/cozonac. Puteți folosi tăvi de silicon, pe care le ungeți cu puțin ulei. Dacă folosiți tăvi clasice, din tablă, e bine să le tapetați cu hârtie de copt.

105

_114

În rețeta originală, culeasă acum 10 ani, dar probabil transmisă din anii alimentelor pe cartelă, indicația era “se coace 45 de minute la foc mediu”. Asta s-ar traduce în limbajul actual, cam așa:

Tava cu chec se introduce în cuptorul în prealabil preîncălzit la 170 – 180 ˚C. Se coace 40 – 45 de minute, întorcând tava (dar nu cu susul în jos) la jumătatea timpului. Se verifică la final cu scobitoarea / frigăruia dacă aluatul este copt. Nu mai rămâne aluat pe scobitoare / frigăruie = checul este copt corespunzător.

Se scoate din forme pe o suprafață curată și se lasă la răcit (culcat pe o parte), acoperit cu un ștergar curat.

106

După răcire se feliază și se așează pe platourile de servire. Dacă nu este consumat imediat, pentru a nu se usca se poate înfășura în folie alimentară, dar numai după ce s-a răcit bine, inclusiv în interior. Astfel înfoliat se poate păstra 2 – 3 zile la temperatura ambientală.

107

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

2 thoughts on “Chec aperitiv

  1. Pingback: Punem și noi ceva pe masă la intrarea în douăzeci-douăzeci ? | Food and beyond…

  2. Pingback: Brioșe cu șuncă și brânză – Ham & Cheese Muffins | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.