Ce mâncăm în Post?

De astăzi începe Postul Crăciunului. Este primul dar și ultimul post din an. Da! Primul din anul bisericesc (1 septembrie – 31 august), și ultimul din anul calendaristic sau “civil” cum zice agenția de presă a Patriarhiei.

Deși o zicere din popor spune, referitor la post, că “mai puțin contează ce bagi în gură decât ceea ce scoți pe gură”, majoritatea asociază postul doar cu un regim alimentar particular, cu o dietă specifică, cu un “detox” ca să mă exprim mai pe înțelesul celor născuți mai târziu.

Fiecare religie are o listă de alimente interzise permanent sau periodic (în zilele sau perioadele de post). De produsele din carne de porc nu au voie să se atingă musulmanii și cei de religie iudaică. Hindușii nu mănâncă vită (dar beau lapte de vacă), vaca fiind un animal sacru în anumite regiuni ale subcontinentului indian. Vegetarienii nu mănâncă produse de origine animală, în timp ce ovo-lacto-vegetarienii pot include în meniurile lor ouăle și lactatele, excluzând carnea. Raw-veganii consumă doar produse vegetale neprocesate termic (raw = crud, brut), iar fructarienii se limitează doar la fructe. Nu știu cum se descurcă cei din urmă cu dilema: roșiile sunt legume sau fructe?

Dacă în credința musulmanilor postul (Ramadanul) implică să nu mănânci și să nu bei nimic (nici măcar apă) de la răsăritul și până la apusul soarelui, religiile creștine sunt ceva mai permisive.

Evreii postesc de doar șase ori pe an, dar atunci postul este foarte dur: nu tu mâncare, nu tu apă. De Yom Kippur, ziua cea mai sfântă a anului iudaic, cu dată variabilă calendaristic, sunt exceptați de la post doar cei pentru care abstinența de la hrană și apă i-ar pune în pericol de moarte.

Dintre creștini, ortodocșii sunt cei mai drastici: sunt permise în post doar produsele vegetale (dar nu și uleiurile vegetale sau untdelemnul cum apare în scrierile bisericești), cu unele excepții în anumite zile – așa numitele “dezlegări” la untdelemn, vin sau pește. Deși de religie ortodoxă, grecii consideră fructele de mare alimente de post. Aș posti și eu cu homari, languste, midii, stridii, creveți, caracatiță, calamar, sepie sau salată de arici de mare.

108

Romano-catolicii sunt mai permisivi: renunță doar la carne, dar nu și la pește, lactate sau ouă, iar copiii sub 14 ani și “seniorii” (+60) sunt exceptați de la aceste restricții.

Deși luteranii și reformații nu au perioade fixe de post colectiv, sunt încurajați să țină post individual.

Penticostalii și neoprotestanții nu au nici ei perioade de post stabilite, în schimb pot decide să țină o zi de post, în care să nu mănânce și să nu bea nimic.

Postul implică renunțarea la anumite produse alimentare, dar nu se reduce doar la atât. Nu înseamnă nici înlocuirea alimentelor “nepermise” cu diverse surogate. Dacă înlocuiți frișca din prăjituri cu “frișcă vegetală”, brânzeturile cu “cașcaval de post”, crenvurștii și pateurile cu echivalentele lor “de post”, nu înseamnă că postiți. Una este să mănânci zacuscă, salată de vinete, tocană de legume, iahnie de fasole sau borș de legume, alta să te dedai la șnițele din soia, pizza cu Mozzarela vegetală, paste cu sos bolognese vegetarian, savarine cu frișcă vegetală sau ciocolată “de post”.

Screen Shot 2017-10-02 at 11.32.42 AM

Ce este postul, cum îl înțelege și îl aplică fiecare, nu este cazul să discutăm aici, însă vă pot oferi o lectură suplimentară utilă, pe care o găsiți aici.

Din punct de vedere alimentar, Postul Crăciunului este unul lejer chiar și pentru ortodocșii practicanți. Deși include 40 de zile fără carne, doar 12 zile sunt exclusiv bazate pe diete vegetale, în celelalte 28 fiind permisă utilizarea untdelemnului și a vinului. Mai sunt încă 15 zile în care, alături de ulei și vin, putem include în meniu și peștele. Din punctul meu de vedere acest post pare a fi mai degrabă o cură de pește.

101

Dacă doriți ca în această perioadă să eliminați din meniu toate produsele de origine animală, căutați aici, unde o să găsiți peste 100 de rețete de post, alcătuite fără carne, pește, lactate, ouă, ori în care puteți elimina sau înlocui unele ingrediente considerate a fi “de dulce” ori “de frupt”.

_100

Dacă vreți doar să scoateți carnea din alimentație, aveți aici aproape 300 de rețete care nu includ carnea printe ingrediente, dar care pot necesita folosirea ouălor sau a produselor lactate.

215

Iar pentru zilele cu dezlegare la pește, sugestiile le găsiți fie aici (în ordine invers cronologică), fie aici, categorisite atât după rolul preparatului (antreuri, salate, paste, supe, ciorbe, tocane, saramuri etc.), cât și după soiul de pește utilizat (păstrăv, crap, șalău, somon, ș.a.m.d.). Unele preparate pot conține și ingrediente care nu sunt de post, așa că citiți cu atenție rețeta, înainte de a vă apuca de treabă.

_215

_108

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

2 thoughts on “Ce mâncăm în Post?

  1. Mulțumesc frumos! Dacă mă abțin să fac vreun comentariu, înseamnă că am intrat în post? :))

Leave a Reply

Your email address will not be published.