Cartofiori ardelenești trași în unt și ulei de măsline

_105Doi monștri sacri ai cinematografiei franceze, Fernandel și Bourvil, s-au întâlnit pentru prima oară pe platourile de filmare, în 1963, într-o peliculă care gravitează în jurul bucătăriei: La cuisine au beurre. O comedie în care se ciocnesc două curente culinare, ambele de sorginte franceză: cel al lui Fernand Jouvin (Fernandel), chef din zona Marsiliei și adept al gătitului cu ulei de măsline, și cel al lui André Colombey (Bourvil), mai normand de felul lui, pentru care untul este grăsimea ideală din bucătărie.

MV5BNTgxZTJlMTEtNjI0My00NmM3LWE3ZmQtYjE0OGU5ODM5YThjXkEyXkFqcGdeQXVyMzI4Nzk0NjY@._V1__SX1712_SY971_

Nu o să vă răpesc plăcerea de a afla singuri deznodământul “luptei” dintre uleiul de măsline și unt (puteți vedea filmul integral pe YouTube), însă vă voi povesti cât de bine se împacă aceste două ingrediente la pregătirea unei garnituri simple, rapide și gustoase (dacă începeți să numărați caloriile, nu e cazul să mai continuați cu cititul articolului): niște cartofiori ardelenești trași în unt și ulei de măsline.

_101

Ardelenești sau nu, cartofii trebuie să fie mici. Că de aia le zice “cartofiori”. Cam 400 de grame, cu totul. Îi spălați, apoi îi fierbeți în apă cu sare, cam un sfert de ceas.

_102

Îi scurgeți, îi lăsați să se răcească puțin și apoi le dați jos coaja. Dacă sunt mai mari decât nucile, îi tăiați în jumătate.

_107

Puneți apoi la încins, într-o tigaie antiaderentă, cam două linguri de ulei de măsline (nu extravirgin) și vreo 25 – 30 g de unt. Focul să fie potrivit: nici prea-prea, nici foarte-foarte.

_302

Când grăsimea începe să sfârâie, răsturnați în tigaie cartofiorii. Asezonați-i cu sare și piper. Rumeniți-i până când încep să devină aurii. Nu uitați să amestecați în ei, ca să se rumenească frumos pe toate părțile.

_103
_104

Serviți-i de cum i-ați luat de pe foc, să n-aibă timp să se sleiască untul în care s-au îmbăiat. Sunt garnitura care merge aproape la orice și vă scot din încurcătură când sunteți în pană de idei culinare. Ultima oară când i-am pregătit, i-am combinat cu niște chiftele din piept de pui coapte în cuptor (se prepară cam ca aici), însoțite de castraveți murați și de-o bere brună Ursus.

_100

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.