Cartofi mov, ciuperci Shimeji, și brânzeturi – la cuptor

Uneori, în special când rămân singur acasă, îmi place să mai experimentez câte ceva prin bucătărie. Să fac niște chestii aparent banale și arhicunoscute, însă cu ingrediente puțin mai ciudate, ori măcar mai rar folosite în bucătareala de zi cu zi. Cine n-a făcut cartofi cu brânză la cuptor? Sau cartofi cu ciuperci și brânză la cuptor? Nu-s o noutate.

Însă dacă pui laolaltă ingrediente venite de pe trei continente (măcar ca origine), iese o globalizare pe care nici cea mai tenebroasă ocultă mondială n-ar concepe-o: cartofi mov peruvieni, ciuperci Shimeji japoneze, brânzeturi europene Cheddar englezesc, Bleu d’Auvergne franțuzesc și Parmigiano italian. Mărarul nu-l mai pun la socoteală, că-i aproape universal, nici măcar untul, cu toată originea sa căprească. Am găsit un astfel de unt produs de Olympus, unt la care m-a frapat gradul de alb, mult mai ridicat decât cel al untului provenit din lapte de vacă. Cartofii mov gata copți i-am recuperat de la o găteală anterioară, puteți vedea aici cum se obțin, deși nu este mare filozofie. Se fac la fel ca frații lor mai albi, mai sau mai roșii.

101

Ce vă trebuie?

  • 3 cartofi mov (circa 200 g cu totul), copți în coajă;
  • 1 caserolă (150 g) de ciuperci Shimeji;
  • 50 g unt de capră (82% grăsime);
  • 125 g brânză cu mucegai Bleu d’Auvergne;
  • 125 g brânză Cheddar, ușor colorată (“mild coloured”);
  • 30 g parmezan ras (sau Grano Padana, ori Pecorino Romano);
  • Mărar verde proaspăt.

102
Cum procedați?

Puneți untul la încins la foc potrivit.

104

Feliați cartofii copți. Dacă au fost bine spălați înainte de coacere, îi puteți lăsa cu coajă cu tot.

103

Căliți cartofii vreo patru minute în unt, întorcându-i pe toate părțile, apoi îi treceți într-o tavă.

105

106

Peste cartofi puneți un strat de ciuperci Shimeji, cărora le-ați îndepărtat în prealabil partea lemnoasă a cozilor.

107

Împrăștiați apoi în tavă cuburi (cu latura cam de 1 – 1,5 cm) de brânză cu mucegai albastru (Bleu d’Auvergne) și de brânză Cheddar.

108

Presărați pe deasupra parmezanul ras și apoi dați tava la cuptorul în prealabil preîncălzit la 190 – 200 ˚C.

109

După vreo 20 de minute, gata-i “preparatul”, numai bun de pus în farfurii.

110

Nu uitați să-l ornați cu niscaiva mărar verde, tocat cu milă (adică nu prea mărunt). Puteți să vă completați cina și cu un pahar de vin. La brânzeturile aste trecute prin focurile luptei ar merge un Merlot, mai demisec de felul lui.

111

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.