Cartofi frantuzești cu iz de “Internaționala”

Am găsit în frigider o cutie de brânză Gorgonzola căreia îi trecuse “deadline-ul” (n.a. – ieșise din termenul de garanție, sau “era expirată” cum se zice în popor). Noroc c-am găsit-o primul. Și că, după ce-am găsit-o, am dat și peste brânza Mimolette feliată aflată în aceeași situație. Împreună cu patru ouă “de la găini crescute pe sol” care, nici ele, nu mai aveau viață lungă. Știam din experiență că un pachet de brânză aflat în această situație, odată desfăcut și neconsumat integral, în mai puțin de 24 de ore se transformă în brânză cu mucegai (alb sau verde), dar nu neapărat nobil. Și cum nu puteam să mănânc singur, dintr-o dată, o livră de brânză (deși dacă stau să mă gândesc bine…), singura soluție întrezăribilă la orizont era includerea într-un produs preparat termic – am exclus din start soluția banală, punga cu reziduuri menajere.

_315

Din brânză și ouă poți face ori o păpăradă, ori – dacă dispui și de ceva Solanum tuberosum L., niște cartofi franțuzești.

În ziua de azi, nici cartofii franțuzești nu mai sunt ce-au fost. Păi cum să nu pui tu în ei niște telemea franțuzească de oaie, niște fromage de bourdouf comme à la mère à la maison, ori măcar niște cachecavale, sau chiar cachecavaux, acolo?

A trebuit să împreunez cartofii grecești cumpărați de la Megaimajul belgienilor, cu smântână produsă în România de către francezi din lapte polonez, cu brânză olandeză Gouda și brânză elvețiană Emmentaler – ambele fabricate în Germania, bașca Gorgonzola italiană și Mimoletta franțuzească. Sper ca măcar ouăle să fi fost ouate în România (deși nu bag mâna-n foc), că până și sarea era sare marină adusă din Grecia. Vorba cântecului:

Hai la lupta cea mare,
Rob cu rob să ne unim,
In-ter-na-ți-o-na-la
Prin noi s-o făurim!

Ca să mai echilibrez puțin balanța, am introdus în ecuație și niște bacon (sau kaiser, dacă vă place mai mult) de la Marcel, de ai poftă de mezel.

_307

Ce vă trebuie?

  • 1,2 – 1,5 kg (12 – 16 cartofi mai mititei sau 6 – 8 mai mari) cartofi roz;
  • 4 ouă medii;
  • 200 g (10 felii) brânză Mimolette;
  • 150 g brânză Gorgonzola dulce-picantă;
  • 60 g (3 felii) brânză Gouda;
  • 20 g (1 felie) brânză Emmentaler (șvaițer);
  • 250 g bacon (kaiser, șuncă de porc);
  • 200 mL smântână lichidă nefermentată cu 30% grăsime;
  • 1 lingură de ulei din sâmburi de struguri;
  • Sare, piper – după gust.

Cum procedați?

Fierbeți cartofii necurățați de coajă în apă cu sare, 15 – 20 de minute, ori până când furculița pătrunde lejer în ei; scurgeți-i și lăsați-i la răcit.

_301

_303

Fierbeți ouăle. Puneți-le la fiert în apă rece și cronometrați 5 minute de când începe apa să fiarbă. Luați-le de pe foc, mai lăsați-le 1 minut în apa clocotită, apoi răciți-le sub jet de apă rece.

_302

_304

După ce s-au răcit până la o temperatură acceptabilă, curățați cartofii și ouăle. Feliați cartofii în rondele transversale și ouăle în rondele longitudinale (adică π lat, respectiv π lung). Rondelele nu trebuie să fie mai groase de 5 – 6 mm.

_305

_313

Tăiați cea mai mare parte din bacon în cuburi de circa 5 mm latura. Păstrați 6 felii necuburite, pe care le tăiați în două jumătăți simetrice (adică ambele să aibă fifty-fifty și carne și slănină).

_308

Luați o tavă mare (7 × 11 țoli sau 18 × 28 cm) cu pereți înalți (2 inch, 5 cm), ungeți-i fundul cu ulei.

Preîncălziți cuptorul la 200 ˚C (392 ˚F sau 473 K – funcție de locație, respectiv studii).

Așezați în tavă un strat de rondele de cartofi, fără să le suprapuneți. Dacă aveți, puteți pune chiar două straturi, că brânză aveți – har Domnului, suficientă. Asezonați cu sare și piper.

_309

Peste și printre cartofi presărați cuburile de bacon, apoi tapetați totul cu felii de Mimolette.

_310

_311

_312

Peste care, așezați frumos feliile de ou fiert. Le puteți asezona cu puțin piper negru.

_314

Peste stratul de ouă adăugați rondelele de cartofi rămase și împrăstiați brânza Gorgonzola. Mi-a fost lene s-o mai tai în cuburi, dar dacă doriți, puteți în prealabil s-o cuburiți. Dacă nu, tăiați-o fâșii, pe care le rupeți cu mâna direct în tavă.

_316

_317

Acoperiți acum totul cu felii de Gouda și Emmentaler, iar deasupra așezați bucăți mari de bacon.

_318

_319

Peste compoziția din tavă turnați, cât mai uniform, smântâna. Cu cât mai grasă, cu atât mai bine.

_320

_321

Dați tava la cuptor (pe grătarul amplasat la mijloc) pentru circa 30 de minute. La jumătatea timpului, întoarceți tava. Nu cu susul în jos, ci dreapta-stânga sau vițăvercea.

La final, rumeniți frumos mastărpisul cu flacără din bolta cuptorului. Nu mai mult de 5 minute.

_322

_323

Când se mai răcește puțin (ca să se solidifice la loc brânzeturile) feliați și puneți în farfurii. Dacă n-aveți răbdare, farfuriile vor arăta cam așa:

_324

Dacă nu sunteți fani ai platingului perfect (n-am găsit alt surogat pentru sintagma “perfect plating”), merge și așa (în buna tradiție românească a expresiei).

_325

Puteți să serviți și rece, caz în care se porționează mult mai ușor și arată mult mai estetic.

_326

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.