Cad pe rând bătrânii stejari din pădurea Ardealului

Un bărbat înalt, bine legat. Pe capul bine proporționat, o coamă de păr alb, des, ondulat. De sub fruntea largă, te sfredeleau o pereche de ochi albaștri blânzi dar pătrunzători. Sub nas, o mustăcioară discretă, sură, cât să amintească de culoarea originară a părului.

În timpul războiului servise ca ofițer într-un batalion de vânători de munte. Acum era învățător la o școală dintr-un mic burg transilvan peste care timpul parcă uitase să mai curgă. Locuia, alături de Buni, într-o curte cu mai multe corpuri de case, aparținând unei familii săsești. Prin fața casei trecea șoseaua colbuită care ducea dinspre Sibiu spre Făgăraș și calea ferată îngustă pe care își șuiera bătrânețile mocănița care lega Sighișoara de Sibiu.

Toată familia îl știa drept Moșu, mai puțin frații și surorile sale care îl apelau respectuos cu „baciule”, fiind cel mai mare dintre ei. Moșu era mândrul posesor al unei motociclete pe care și-o îngrijea ca pe ochii din cap. Cu puțin înainte de pensionare, toată pasiunea și dragostea pentru motoare s-au transferat către Dacia 1100 proaspăt achiziționată. Cu ea ne-a plimbat Moșu pe la pleiada de mănăstiri din Moldova, până la Putna și-ndărăt, dar și până hăt în Maramureș. La Săpânța n-am mai ajuns, pe la Sighetul Marmației o basculantă s-a împotrivit vizitei noastre la Cimitirul Vesel, oferindu-ne însă alternativa de a-l testa pe cel normal. Din fericire, n-a fost cazul. Dacia se boțise binișor pe la prova, dar tablele se repară. Moșu a scăpat doar cu o fractură de radius și cubitus, Buni cu niște ușoare contuzii, iar eu și taică-meu am ieșit neatinși din tot carambolul.

La sfârșit de săptămână Dacia avea program fie către Moșu de la Noiștat, fie către Târnăveni la Mitică, fratele cel mai mic al Moșului, fie – cel mai adesea – la Agârbiciu, unde se stabilise cu gospodăria unchiul Mihai, fratele mai mic al mamei.

Moșu avea minuțios pregătite o sumedenie de trasee pe care urma să le parcurgă, în verile ce vor urma, la volanul Daciei sale asamblate la Colibași din piese 100% „made in France”.

Numai că, într-o dimineață răcoroasă de august, Moșu n-a mai avut răbdare să facă 62 de ani. A plecat lăsându-ne cu multe povești nespuse și cu multe trasee nici măcar începute.

09

Moșu și Buni – mire și mireasă

* * *

Cad pe rând bătrânii stejari din pădurea Ardealului – mult mai târziu aveam să înțeleg vorbele rostite de către bătrânul preot la căpătâiul bunicului care aștepta, parcă dormind și zâmbind șugubăț, ultima plimbare către cimitirul din deal.

Sursa foto

1 thought on “Cad pe rând bătrânii stejari din pădurea Ardealului

  1. Draga Lucian,pe bunicii tai ii stiu inca din copilarie.Imi amintesc ca eram in liceu cand Domnul Damian, care o scurta perioada de timp,in clasele mai mici mi-a fost profesor-maistru la atelierul de tamplarie,in localul de la Scoala generala nr 1-la Biserica Evanghelica din Agnita, s-a prapadit ori poate a plecat undeva pe alta stea ,intr-o lume mai dreapta.Atuncea, jumatate din cadrele Liceului ,astazi A.Tiberiu Laurian, au participat la conducerea lui spre cimitirul aflat ,ca mai toate cimitirele romanesti,intr-un varf de deal.Restul au ramas sa suplineasca pe cei care isi luau ramas bun de la bunicul tau.Caci asa era atuncea-scoala era un lucru serios care nu admitea “pauze” oricat de importanta era cauza lor.In curte acolo am fost doar de cateva ori .In acea casa de pe Garii locuia si colega mea Maria Armeanu.Atuncea,am vazut-o si pe bunica ta care in ciuda blandetii si a modului cald si placut de a fi,ca ori ce invatatoare din acele vremuri se bucura de respect si sfiala din partea copilului care eram pe vremea aceea.Si ori cat de mult timp a trecut parca o aud,parca o vad.Intamplarea a facut ca apoi sa fiu educatoarea Luminitei-fetita cu ochii de albastru de Voronet,cum stia ea sa zica pe la 3 ani,si in felul acesta sa ma imprietenesc cu Rodica,mama ta pe care am indragit-o pentru umorul ei ,[pentru ca privea viata cu mult curaj dar am admirat-o si pentru faptul ca era o talentata dascalita de la care eu”furam’ cat puteam de mult ca incepatoare intr-ale meseriei de dascal.Cei pe care mi i-am amintit sunt dusi de mult! Faptul ca amintirea lor e vie e un semn ca au lasat o urma! Dumnezeu sa-i odihneasca!

Leave a Reply to moldovan victoria Cancel reply

Your email address will not be published.