Brânzomămăligă cu garnitură de cârnați

I-am zis brânzomămăligă spre a nu fi confundată cu mămăliga cu brânză, care este altă mâncare de pește. Adică nu chiar de pește, dar așa umblă vorba din bătrâni.

Brânzomămăliga asta se face ușor dacă sunteți familiarizați cu obținerea mămăligii (mămăligei?) clasice. Adică dacă, de mai multe ori, ați pus-o de mămăligă.

Se pune apa la fiert și se aruncă în ea câteva granule de sare (vreo 2413) și un praf de mălai. Am căutat explicația științifică a adăugirii de mălai în apa pusă la fiert; se zice că în vechime, fiind mai multe femei care găteau într-o gospodărie, cea care punea de mămăligă săra apa din ceaun. Ca să nu mai apară vreo gospodină harnică și să mai pună extra-sare, prima arunca și niște fire de mălai în apă, semn că sarea a fost deja adăugată. În ziua de azi s-a cam pierdut obiceiul, gospodinele având întotdeauna la îndemână un conductometru cu care pot verifica instantaneu gradul de salefiere al apei pentru mămăligă.

Când apa sărată (o singură dată) începe să dea în clocot, se toarnă în ploaie (mai corect ar fi sub formă de ploaie) mălaiul, amestecând continuu și viguros, întru evitarea formării cocoloșilor și cocoloașelor. Se dă apoi focul la mic și se lasă să fiarbă cam 15 minute, sub agitare cvasicontinuă.

_103

Odată ce viscozitatea mămăligii în devenire a crescut suficient de mult cât să stea în ea făcălețul în poziție verticală, fără a necesita alte puncte de sprijin, mămăliga-i gata. Nu vă mai rămâne decât să înglobați în ea brânza de burduf sfărâmată (tot prin amestecare viguroasă). În momentul în care acest amestec s-a omogenizat, ați obținut brânzomămăliga, pe care o puteți răsturna pe o suprafață plană, orizontală.

_102

_104

_105

_107

Între timp, se poate pregăti și garnitura:

Se ia un tuci sau o cratiță antiaderentă care se încinge la foc potrivit. Dacă aveți o lingură de untură, o puteți pune la încins împreună cu cratița, de preferință în interiorul acesteia. Dacă n-aveți untură, bazați-vă pe grăsimea înglobată în cârnați și rugați-vă ca aceștia să nu se ardă prea tare.

Aruncați cârnații tăiați rondele (cu D/H ≈ 5,5) în cratiță și rumeniți-i bine pe ambele fețe circulare.

_101

_106

La plating, nu uitați să puneți pe marginea farfuriei niște felii longitudinale de castraveți murați, și, dacă vreți să epatați, presărați peste brânzomămăligă niște parmezan ras.

_108

_109

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.