Amintiri americane – Vegas, primul contact

Unul din primele lucruri însușite în America, alături de transformarea rapidă a gradelor Fahrenheit în grade Celsius, a fost că distanțele nu se măsoară în kilometri, nici în mile, ci în driving hours. Adică în ore petrecute la volan. Din San Diego, California, până în Las Vegas, Nevada, sunt cam cinci, șase ore. Cam cât de la Bacău la București, după standardul american. Care, evident, nu se prea potrivește cu cel românesc, întrucât cei aproape 300 de km pe E-85 sunt ceva mai lungi decât cele 325 de mile (523 km) pe I-15.

Map SD to LV

Avem înainte un weekend prelungit (vineri – luni) pentru care am planificat câteva escapade prin Utah, Nevada și Arizona, stabilindu-ne cartierul general în Las Vegas. Vegasul nu este, cum v-ați fi așteptat, capitala statului Nevada care, între noi fie vorba, este Carson City (un orășel independent, neinclus în niciun County), ci mult mai mult decât atât. Este capitala mondială a jocurilor de noroc, deși nu are atât de multe cazinouri, săli de jocuri și de pariuri precum Bucureștiul [citation not needed]. Amplasat în mijlocul nimicului și înconjurat de deșert, Sin City (unul din multele nume de alint ale City of Las Vegas, cum se cheamă în documentele oficiale) s-a născut în 1905, cu acte în regulă din 1911.

_100

Pornim cu noaptea în cap (este 04:30 AM Pacific Time) din San Diego, înarmați cu apă, cafea, sendvișuri și alte chestii de ronțăit și ne suim pe I-15 (autostrăzile cu număr impar traversează SUA pe direcția N-S, cele cu număr par o traversează de la Est la Vest), care leagă San Diego de provincia Alberta, Canada, străbătând California, Nevada, Arizona (un colțișor doar), Utah, Idaho și Montana. După vreo două ore jumate, facem prima oprire la Barstow, unde I-15 se intersectează cu I-40, care leagă Barstow, CA de Wilmington, NC, traversând, de la Est la Vest, opt state americane, cale de peste 4100 km: California, Arizona, New Mexico, Texas, Oklahoma, Arkansas, Tennessee și North Carolina. Nu intrăm nici la Chipotle, nici la Burger King, nici la Denny’s, ci apelăm la propriile resurse în materie de mic dejun. Cam într-un ceas și jumătate ajungem la granița cu Nevada, statul de argint, care ne întâmpină cu “tradiționalele produse locale”: cluburi de noapte, cazinouri, alături de arhi-cunoscutele Starbucks, McDonalds, KFC, plus Carl’s Jr., încă neajuns pe plaiurile mioritice. De la graniță mai avem cam 45 de minute (43 de mile sau 70 km) până în Vegas. Deși se spune că, printre altele, Vegasul este faimos și pentru fine dining, din imensele panouri publicitare reiese cu totul altceva: fast food peste tot.

_101

_102

_103

_104

_105

_113

Este aproape 10:00 AM, prea devreme pentru cazare la hotel ori pentru prânz, dar niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a intra într-un cazinou. Cele mai importante și mai faimoase astfel de stabilimente se găsesc pe Fâșie. The Strip (Fâșia) este o prelungire a South Las Vegas Boulevard la sud de limitele orașului, în ținutul Clark. Cum ieși de pe I-15 pe dreapta, treci pe lângă aeroportul internațional McCarran, pe ale cărui patru piste avioanele cu turiști aterizează și decolează 24/7 într-un ritm infernal, lași în urmă celebrul “Welcome to Fabulous Las Vegas Nevada” (normal că m-am pozat lângă el, vă arăt poza mai târziu) și ajungi pe Fâșie. Pe o lungime de aproape 7 km, de o parte și de alta a bulevardului cu cel puțin șase benzi pe sens, ieși dintr-un cazinou și intri în altul: Mandalay, Luxor, Excalibur, Tropicana, MGM, New York – New York, Aria, Cosmopolitan, Planet Hollywood, Bellagio, Paris, Bally’s, Caesar’s Palace, Mirage, Venetian, Treasure Island, Palazzo, și-or mai fi și altele, dar probabil v-am plictisit deja.

_100

Lăsăm mașina într-una din numeroasele parcări supraetajate (mai nou se plătește o taxă modică, undeva la $10 pentru 24 h, dar până prin 2015 – 2016 erau cazinouri în care parcarea era gratuită – banii clienților oricum tot la ei ajungeau) și pornim să explorăm Fâșia. Nu există un plan propriu-zis, nici cazinouri de bifat într-o listă. Întrăm, la nimereală, în Paris. Cazinoul Paris. Care te întâmpină la intrare cu o montgolfieră imensă, un Arc de Triumf mai mic decât cel din București și un Turn Eiffel mai mare decât cel de la Slobozia.

_142

_147

_145

_143

_144

_145

_146

Odată intrat într-un cazinou, practic ai trecut dintr-o lume în alta. Timpul se oprește brusc. N-ai să vezi nicăieri ceasuri. Ai impresia că ești undeva afară, în aer liber, soarele a apus de ceva vreme, dar încă este lumină, o lumină difuză, desprinsă parcă din Zona Crepusculară. Lume multă, oameni puțini.

Ca mai toate cazinourile de pe fâșie, și Paris este un cazinou tematic. A cărui temă este Parisul, cum ar zice Captain Obvious. Parisul din peliculele hollywoodiene, aș completa eu. Lăsând deoparte mesele de joc, majoritatea deservite de crupieri virtuali, ori “păcănelele” pe care le găsești împrăștiate peste tot, locul încearcă – dar nu reușește întotdeauna, să reproducă atmosfera de la vie en rose: o cupolă care să-ți amintească de Galeriile LaFayette, bistrouri în care farmecul garçonilor cu șorțuleț alb este iremediabil viciat de namila de plasmă fixată pe un program național de știri, fațade cu mușcate în ferestre și felinare stradale – din nou “admirabil” combinate cu un candelabru ușor kitchos, o cafenea pentru care denumirea de “Le Café” nu este suficientă, trebuie dublată și de sintagma Coffee Bar. Acestea ar fi doar câteva din antagonismele pe care le-am observat  dintr-un scaun Ludovic al Nu-știu-câtălea, de care e plin Parisul american.

_139

_106

_107

_110

_109

_148

Învățat încă din California cu restricțiile privind fumatul în locurile publice – baruri, restaurante, terase, plaje, parcuri mai mult sau mai puțin naționale, hoteluri, gări, aeroporturi, ba chiar și în locuințele în care ești doar chiriaș, am constatat stupefiat că mesele din cazinouri, nu numai cele din Paris, sunt înțesate de scrumiere. Da! Nu se fumează pe terasele restaurantelor sau barurilor din exterior, în holurile și camerele de hotel, dar se fumează în interiorul cazinourilor. Încă o modalitate de a te reține în încăperile în care iți lași toate economiile, în speranța că vei prinde măcar un Jackpot. Ceva de genul “You can check-out anytime you like it, but you can never leave…”

To be continued…

2 thoughts on “Amintiri americane – Vegas, primul contact

  1. Pingback: Amintiri americane – în Vegas, la “împinge tava” | Food and beyond…

  2. Pingback: Amintiri americane – Vacanță la Roma | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.