Amintiri americane – în Vegas, la “împinge tava”

După vreo două – trei ceasuri de plimbare prin Paris, stomacul îmi face semne că n-a mai fost băgat în seamă de când eram încă în California, așa că pornim în căutarea unui loc de potolit, ori măcar de amăgit foamea. Nu că n-ar fi astfel de stabilimente, ba dimpotrivă.

_113

_111

_112

_114

_115

Spre deosebire de Europa, în Lumea Nouă mersul la restaurant este puțin altfel. În România poți merge la orice oră în intervalul în care restaurantul e deschis, te poți așeza la orice masă îți tună și poți comanda orice din meniu, chit că vei primi doar ceea ce este disponibil la ora respectivă. Două mii de kilometri mai la vest, în Franța, de exemplu, primești un prânz doar între 12:00 și 14:00 (± 20 de minute), și o cină după 19:00, dar nu mai târziu de 22:30, când cam toate bucătăriile trag obloanele. În plus, ești întâmpinat la intrare și, funcție de numărul de persoane, condus la o anumită masă. Nu poți tu, de unul singur fiind, să te instalezi la o masă pentru patru sau șase persoane. În State, chiar și cu rezervare făcută cu 24 h înainte, riști să aștepți între 10 și 40 de minute să se elibereze “masa ta”. Iar dacă n-ai rezervare, trebuie să ai noroc. Astea fiind datele problemei, părăsim Parisul și batem fâșia în căutarea unui “împinge tava” (n.a. – restaurant cu autoservire, cu un meniu relativ limitat, bazat în 99% din cazuri pe fast food sau bucătării etnice). Când mai multe unități de “împinge tava” sunt grupate sub același acoperiș, avem ceea ce se cheamă un “food court”, concept deja cunoscut din mallurile patriei.

_122

Găsim o astfel de curte pentru alimente – cel puțin așa zice traducătorul lui Google, cum ieși din Paris, la stânga, treci de Planet Hollywood, unde ai putea mânca ceva de la Gordon Ramsay (un burger, evident, că doar ești în America), nu intri la Taco Bell Cantina (o să vă spun, cu altă ocazie și povestea cu Taco Bell), mai mergi o jumătate de cvartal (americanii îi zic block) între East Harmon Avenue și Tropicana Avenue și ai ajuns la Showcase Mall. Aici, în food court, poți opta între sandvișurile de la Subway,  pizza & pasta de la Sbarro, câinii iuți pe băț de la Hot Dog on a Stick, tacos de la Del Taco sau chinezării de la Panda Express. Dacă ai poftă de “Mec”, mergi la Wendy’s, iar dacă vrei “KFC”, te duci la Popeyes Louisiana Kitchen ori la Diary Queen (n.a. – Wendy’s are burgeri, iar Popeyes și Diary Queen oferă chestii de pui pane).

_121

Consoarta, care nu se dă în vânt după fast food și nici după bucătăriile exotice (înțelegând prin acestea cam tot ce înseamnă mâncare chinezească, indiană, tailandeză, japoneză, arăbească sau mexicană – ați prins ideea), a ales pizza. O felie (minusculă, din punctul meu de vedere) de pizza NY Supremo. Noi i-am zice “pizza cu de toate” întrucât are măsline, ciuperci, ceapă, ardei gras (roșu și verde), salam picant, Mozzarella, Cheddar și, bineînțeles, sos de roșii – San Marzano style.

_118

În ceea ce mă privește, știți că sunt mai puțin conservator când vine vorba de mâncăruri. Am optat pentru chinezării, și i-am convins și pe alții să procedeze la fel. Deci Pui Kung Pao, un pui picant, cu legume și arahide, având ca garnitură tăieței Chow Mein (tăieței din făină de grâu, stirfraiți cu ceapă, țelină și varză).

_117

_120

Și creveți cu miere și nuci (Honey Walnut Shrimp – creveți prăjiți în sos tempura, trecuți prin sos de miere și glazurați cu nuci vitrate) cu garnitură de tăieței Chow Mein și fried rice (orez prăjit, cu sos de soia, ou, mazăre, morcov și ceapă verde). Iar lângă creveți a mai încăput și o porție de vită Beijing (carne de vită crocantă în sos dulce-acrișor). Beijing Beef, alături de Orange Chicken (pui crocant cu sos de portocale dulce-picant) sunt mărci înregistrate ale francizei Panda Express.

_119

Odată rezolvată spinoasa problemă a prânzului, într-o manieră care să mulțumească, și în aceeași măsură să nemulțumească pe toată lumea, purcedem să recuperăm mașina ca să ne lăsăm bagajele la hotel. Când să ieșim din Mall, surpriza secolului: ploua!

_150

_151

_149

Las Vegas se numără printre cele mai însorite, uscate și sărace în umiditate locuri din America de Nord. Cu un climat deșertic subtropical (Vegasul fiind localizat în deșertul Mojave), unde soarele strălucește 310 zile pe an, unde în iulie media temperaturilor diurne este de 40,1 ˚C, iar noaptea acestea nu scad sub 27 – 29 ˚C, unde plouă mai puțin de 26 – 27 zile pe an, iar cantitatea de precipitații este în medie de 110 mm (sursa), care este probabilitatea ca să ajungi acolo odată în viață, la început de august, și să te prindă ploaia? Probabil mai mică decât cea de a câștiga un milion de dolari la mesele de joc.

Dar bine că a plouat, chiar dacă mai puțin de un sfert de oră, altfel ar fi trebuit să cumpărăm apă 😀

_125

To be continued…

Prima parte, aici.

_142

2 thoughts on “Amintiri americane – în Vegas, la “împinge tava”

  1. Pingback: Amintiri americane – Vegas, primul contact | Food and beyond…

  2. Pingback: Amintiri americane – Vacanță la Roma | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.