Acei meseriași minunați și oțelurile lor neruginitoare

Luni. Astăzi e ziua lungă, ziua în care începe primul congres științific internațional la care particip. Retrospectiv, o chestie absolut banală. La vremea aceea însă nu gândeam așa, fiind chiar emonoționat în așteptarea evenimentelor ce aveau să se deruleze.

M-am trezit cu noaptea în cap, îngrijorat să nu ratez startul. Ar fi fost binevenită o cafea, dar Mustafa probabil sforăia la ora aceasta. Noroc că mai aveam prin bagaje câteva pliculețe de ness și zahăr, așa că mi-am făcut puțină licoare neagră și rece. Nu se compara cu cafeaua la ibric, nici măcar cu un espresso, dar oricum era mai bună decât nimic. Am savurat-o în liniștea dimineții, în fața geamului larg deschis. Încă nu-mi interziseseră medicii nici să beau cafea solubilă, și nici să fumez. Iar prostia asta cu “Rauchen Verboten!” implementată ulterior în toate camerele de hotel de pe cuprinsul dragei noastre Uniuni, era încă nebifată pe “to do list” din capul pătrat al vreunui funcționar bruxellez, alături de curbura maximă a castraveților și de temperatura maximă din casele cetățenilor europeni cu drepturi.

După micul dejun standard: pâine neagră de secară, cașcaval afumat, salam de Sibiu, eram gata de acțiune. Îmbrăcat în hainele “alea bune” am plecat la pas către întâlnirea cu meșteșugarii din breasla făuritorilor de oțeluri neruginitoare. Am ajuns cu puțin înainte de ora 9:00, având și timpul necesar să beau o cafea adevărată de la barul hotelului. Din vânzoleala și agitația celor care ieri meștereau de zor, n-a rămas decât o curățenie sclipitoare și niște standuri așezate într-o ordine și aliniere perfectă cum numai la paradele militare din Coreea de Nord mai poți vedea.

Me at SS Congresses

Până nu se aglomerează locul, mă îndrept către Registration Desk ca să-mi iau materialele Congresului. După ce-mi bifează numele pe o listă, fata care avea în grijă participanții ale căror nume începeau cu litere de la F la J, îmi întinde ecusonul și mapa cu materiale, urându-mi un “Welcome to the Stainless Stell ’96 Congress!” cu un puternic accent german. “Mapa” era de fapt o geantă de umăr în toată regula. Mă retrag într-un loc mai ferit și încep să scotocesc prin geanta pe care abia o primisem. Găsesc volumul cu lucrări, un ceaslov A4 de aproape 300 de pagini. Dau la indexul de autori, mă identific, deschid volumul la pagina indicată și găsesc lucrarea tipărită, întocmai cum o expediasem cu aproape două luni în urmă.

SS 09

(Foto: arhiva personală)

Mai găsesc o broșură cu programul detaliat pe zile, ore, secțiuni și locuri de desfășurare a ostilităților. Un pliant de prezentare, un notes și un pix, toate inscripționate cu VDEh, completau conținutul mapei. Simt că încă mai este ceva înăuntru. Scot la iveală un briceag lucrat îngrijit în oțel inoxidabil, inscripționat vizibil pe plăsele cu marca Krupp și logo-ul firmei. Bijuteria era de fapt o veritabilă multifuncțională care scotea dopurile sticlelor de vin, desfăcea capacele sticlelor de bere, deschidea cutii de conserve și putea tăia diverse (inclusiv salamul de Sibiu care îmi mai rămăsese). Am constatat ulterior că se poate demonta în două piese independente, care serveau drept furculiță și cuțit. Baza tăișului cuțitului era gravată cu inscripția “Richartz Solingen”, firma Richartz din Solingen fiind de fapt fabricantul uneltei.

Screen Shot 2022-08-15 at 21.02.50

(Foto: arhiva personală)

Mai am și acum acest briceag, pe care îl port cu mine mereu. La-m plimbat cu mine prin Europa, prin insulele Mediteranei, prin Asia Mică, ba chiar până și în nordul Africii, având grijă ca, de fiecare dată când călătoream cu avionul, să-l pun întotdeauna în bagajul de cală.

Acum trebuia să văd cum îmi organizez gențile, că din două, cea cu care venisem de la hotel și cea pe care tocmai o primisem, trebuia să fac cumva una singură. Reușind operațiunea, am intrat în sala în care urmau să se desfășoare ostilitățile. Am timp să studiez cu atenție programul lucrărilor. Constat că prezentarea mea va fi a doua zi, chiar înainte de pauza de cafea de la ora 11:00. Aveam la dispoziție 20 de minute, din care 5 minute erau alocate discuțiilor.

Cu cinci minute înainte de ora 10:00 încep să urce pe podium membrii prezidiului. La 10:00 fix, cu o precizie de ceasornic elvețian de limbă germană, președintele (Chairmanul) congresului declară oficial deschise lucrările, invitându-i să cuvânteze pe cei aflați pe scenă. Rând pe rând își rostesc sau citesc discursurile pregătite din timp, președintele VDEh, reprezentantul Ministerului Economiei și Comerțului landului Renania de Nord – Westfalia, oficiali ai primăriilor din Neuss și Düsseldorf, trimiși ai asociațiilor Metalurgiștilor din Italia (unde a avut loc primul congres și urmează să se desfășoare al treilea), Franța (care va organiza Congresul din 2002), UK, Suedia, Belgia, Olanda, vice-președinți ai boardurilor de la Krupp, Thyssen și de la alți fabricanți sau prelucrători de oțeluri inoxidabile din Germania. Se vorbește când în germană, când în engleză. Dintr-o cușcă aflată în fundul sălii de conferințe se asigură în căști traducerea din engleză în germană și vițăvercea. Parcă eram la Adunarea Generală a ONU. După vreo trei sferturi de ceas se termină partea oficială și luăm o scurtă pauză “de cafea”, până la prima conferință plenară.

Ieșim în holul larg și aflăm ce înseamnă, de fapt, cafeaua: platouri cu tartine minuscule pe care se găseau produse care se servesc uzual la micul dejun (unt, mezeluri, brânzeturi), prăjiturele, plăcințele, fursecuri, sărățele, ape plate și cu bule, sucuri mai mult sau mai puțin naturale, mai mult sau mai puțin acidulate, ceai la plic, cafea la filtru.

De la 11 la 12, unul dintre invitații de onoare ai Congresului (invited speaker) ne face o incursiune în fascinanta istorie a meșteșugirii oțelurilor care nu ruginesc precum și a aplicațiilor acestora. Un expozeu interesant, urmat apoi de două ceasuri de pauză pentru Mittagstisch.

Participanții vestici, care își făcuseră rezervări din timp, s-au îndreptat către restaurantul hotelului. Noi ceilalți, mai Centrali și mai Est europeni ne-am împrăștiat care încotro. Unii avuseseră grijă să profite din plin de platourile etalate în pauza de cafea. Alții, care fuseseră preocupați mai mult de țigări și de cafele, trebuiau să se descurce altfel.

La vreo cinci minute de hotel am nimerit într-un păienjeniș de străduțe comerciale, înțesat cu tonete și rulote care ofereau mâncare stradală. Era acolo ca la un fel de street-food festival, numai că oferta de produse era mult mai diversificată. Majoritatea aveau la vânzare burgeri de toate felurile sau sendvișuri cu franjuri de porc (pulled pork), ori carne de vită coaptă lent în cuptor. Urmau cele cu preparate turcești, arăbești, chinezești și chiar vietnameze. Vreo câteva, nu multe în orice caz, ofereau chiar și mâncăruri neaoș nemțești. M-am orientat către acestea din urmă, studiind oferta de Bratwurst (cârnați prăjiți) și Brühwurst (cârnați fierți), cu garniturile (pommes frittes, sauerkraut, castraveți murați), sosurile (muștar, ketchup, sos de hrean, sos țigănesc, maioneze – aproape toate kostenlos, adică gratis) și berile aferente: albe, blonde, brune sau negre de-a dreptul. Câteva imagini (preluate din alt film în scop ilustrativ) sunt de-a dreptul grăitoare.

Screen Shot 2022-08-16 at 14.52.16
Screen Shot 2022-08-16 at 14.52.34
Screen Shot 2022-08-16 at 14.52.26

(Fotografiile din colaje sunt preluate prin intermediul Google Maps și Google Street View)

Până la urmă m-am oprit la un fel de hotdog nemțesc și o bere locală (330 mL) brună. Hotdogul consta dintr-o chiflă lunguiață despicată, tapetată cu varză acră tăiată fin de tot. Pe stratul de sauerkraut se lăfăia un cârnat alb  proaspăt rumenit pe un grătar electric. Nemții nu punîn cârnați nici nitrit de sodiu, nici boia care să le dea culoare, în schimb îi condimentează cu sare, piper, măghiran și alte câteva condimente exotice “secrete”. Peste cârnat vânzătorul (turc, evident) mi-a turnat din belșug un muștar fluid și ușor dulceag și un sos de hrean iute de–ți sărea căciula și te scăpa de toate sinuzitele trecute, prezente și viitoare (dacă vi s-a făcut poftă de cârnăciori bavarezi, găsiți aici câteva sugestii de gătire și servire pentru Nürnberger Rostbratwürste).

Screen Shot 2022-08-16 at 14.52.42
Screen Shot 2022-08-16 at 14.52.54

(Foto: arhiva personală)

Imaginați-vă acum chifla albă, moale și pufoasă în care n-au încăput doi cârnați așa cum vedeți în farfuria de mai jos, ci unul singur, dedesubt toată varza murată, iar deasupra conținutul celor două castronele cu sosuri. Mi-am savurat prânzul și berea “la botul calului”, la una din măsuțele rotunde și înalte amplasate strategic printre rulote. Ar mai fi mers încă o bere (mică), dar m-am gândit că n-ar fi bine totuși să încep să sforăi în sala de conferințe, așa că am amânat-o pentru mai târziu.

201

(Foto: arhiva personală, fotografie realizată la Deutsches Haus din Cluj)

După amiază, ca și a două zi, lucrările congresului s-au desfășurat pe secțiuni. M-am instalat în sala în care se discuta despre aplicațiile oțelurilor inoxidabile în industriile de proces, secțiune în care urma să-mi susțin și eu a doua zi lucrarea. Am luat pulsul auditoriului, ca să zic așa, să văd la ce mă pot aștepta în ziua următoare. Discuțiile nuau fost prea aprinse, publicul fiind mai degrabă preocupat să-și facă digestia. Abia după pauza de cafea lucrurile s-au mai înviorat puțin, fără însă a se crea polemici încinse. Se părea că toată lumea aștepta  cu nerăbdare ultima activitate a zilei, un cocktail oferit în onoarea participanților de către primăria din Neuss, cocktail programat pentru ora 6:15 PM.

Pe la șase și jumătate, când majoritatea eram adunați în sala de recepții, un nou discurs de bun venit, de data asta din partea Primăriei din Neuss. Nu a cuvântat chiar Bürgermeisterul însuși, ci un viceprimar. În buna tradiție germană a înlănțuirii cuvintelor simple, acesta avea titulatura de Stellvertretender Bürgermeister. La finalul discursului s-a închinat câte o cupă de șampanie, iar apoi lumea s-a îndreptat către mesele pe care fuseseră așezate platouri cu aperitive sărate, fructe și dulciuri. Nu lipseau nici tăvile cu cupe de șampanie, ape și sucuri. Asemănător cu ceea ce se servise în pauzele de cafea (exceptând șampania, evident).

Trecuse puțin de șapte seara, lumea deja schimbase cărți de vizită stabilind posibile colaborări viitoare, când și-a făcut apariția unul dintre organizatori care ne-a anunțat că, din partea VDEh, are a oferi speakerilor câte un mic suvenir de amintire (evident nu chiar acestea au fost cuvintele folosite). Rând pe rând, am trecut toți vorbitorii pe la masa de la care reprezentantul VDEh împărțea cadourile, niște volume mari, cu supracoperte lucioase viu colorate, cel mai probabil albume de artă, ajutoarele sale bifând discret niște hârtii pe care probabil erau înscrise numele participanților, ușor de identificat după ecusoanele pe care le primiserăm la înregistrare.

Screen Shot 2022-08-15 at 21.03.26
Screen Shot 2022-08-15 at 21.02.59

(Foto: arhiva personală)

Văzând că se dă doar câte o bucată de persoană, ca să ajungă la toată lumea, nu m-am grăbit, așezându-mă undeva mai pe la urmă. Am ajuns în fața oficialului responsabil cu distribuția, ne-am salutat, după care acesta, vizibil stânjenit, s-a scuzat spunându-mi că tocmai terminase de împărțit volumele în limba engleză, rămânându-i doar versiunea în limba germană a unei monografii bogat ilustrate despre miturile, poveștile, tehnicile de obținere și aplicațiile oțelurilor de Damasc. I-am răspuns în germană că nu-i nici o problemă și că dimpotrivă, aș fi încântat să primesc din Germania chiar ceva autentic german. Brusc s-a luminat la față, venindu-i inima la loc. Mi-a înmânat volumul și, trecând peste atitudinea și discreția tipic prusace, a devenit foarte volubil și curios, întrebându-mă de unde știu să vorbesc nemțește. I s-a părut curios că un est-european nu numai că se descurcă în aceasta limbă destul de dificilă pentru vorbitorii non nativi, dar o vorbește și fără accent străin, ci mai degrabă cu un accent tipic saxon. I-am explicat, cât m-am priceput mai bine, că vin dintr-un vechi burg, Agnita/Agnetheln/Szentagota din Siebenbürgen (denumirea germană a Ardealului), atestat documentar încă de la 1280, burg în care, în vremea copilăriei, 60% din locuitori erau sași, că am învățat mai întâi săsește de la prietenii mei de joacă, iar în clasele primare mama practic m-a obligat să iau săptămânal lecții de germană literară de la colega ei, Hedwig.

Screen Shot 2022-08-16 at 18.04.33

(Acuarele: Rodica Țichindelean; Foto color: Alin George Torba și Ioan David)

Trecuse binișor de ora 8 seara, oficialul VDEh terminase de oferit istoriile oțelurilor de Damasc, platourile cu de-ale gurii se goliseră, șampania cam secase și ea, astfel încât lumea a început, ușor-ușor să se retragă. Unii au continuat cu o cină veritabilă la restaurantul hotelului, alții s-au întors la „casele lor”. Mi-am luat și eu geanta, de fapt gențile „2 în 1”, și, cu săbiile de Damasc sub braț, m-am îndreptat către stația de tramvai, având grijă să aștept tramvaiul care se îndrepta în direcția corectă. M-am urcat în primul tramvai iar în 10 minute am ajuns la celălalt hotel, dormitorul. S-a terminat și cea de a treia zi petrecută pe pământ nemțesc.

Screen Shot 2022-08-17 at 05.46.00

(Surse foto: https://www.urban-transport-magazine.com/en/helmut-is-back-in-dusseldorf/ https://www.akpool.de/ansichtskarten/)

Va urma

Leave a Reply

Your email address will not be published.