Tzatziki

100Dacă aţi vizitat măcar odată Grecia, este imposibil să nu vă fi trecut pe la urechi acest cuvânt cu sonorităţi aparte: ţaţichi. Toate tavernele greceşti au în meniu acest aperitiv care, deşi conţine doar patru ingrediente – deci este foarte uşor de realizat, este de o savoare deosebită. Pentru cei care au gustat aşa ceva în concediile petrecute în Elada, vin cu o veste nu tocmai bună: 99% din proprietarii de taverne „pentru turişti” achiziţionează din hypermarketuri sosul gata preparat care, pe lângă ingredientele tradiţionale, mai conţine şi nelipsiţii aditivi: conservanţi, stabilizatori etc. Un sos Tzatziki veritabil conţine doar iaurt gras (din lapte de oaie sau capră), castravete, usturoi şi sare. Eventual, ceva-ceva ulei de măsline.

Ce vă trebuie?

  • 150 g iaurt gras (cel mai bine o să vă iasă cu iaurtul grecesc cu 10% grăsime de la Olympus);
  • 2 – 3 căţei de usturoi;
  • 2 castraveţi mici sau unul mijlociu;
  • un vârf de cuţit de sare.

Cum procedaţi?

  • Curăţaţi usturoiul şi mărunţiţi-l (îl puteţi trece prin presa de usturoi, că nu păţeşte nimic);
  • Curăţaţi castravetele şi daţi-l prin răzătoarea mică;
  • Stoarceţi bine castravetele ras, îndepărtând cât mai multă umiditate;
  • Amestecaţi bine toate ingredientele, dar nu cu mixerul.
  • Daţi-l la rece până în momentul servirii.

Se poate consuma ca atare, cu pâine (pita), ori alături de frigărui (souvlakia) sau gyros.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

13 thoughts on “Tzatziki

  1. Pingback: Rondele de dovlecei în crustă de pesmet, parmezan şi ou la cuptor | Food and beyond…

  2. Pingback: Inele de calamar pané (sau pe-aproape) | Food and beyond…

  3. Pingback: Sos de iaurt cu mentă – Raita | Food and beyond…

  4. As avea ceva de aduagat la reteta postata daca se poate: castravetele se da prin razatoare cu tot cu coaja si cateva picaturi de ulei de masline si putin piper alb.(asa stiu ca e reteta in original) grecilor nu le lipseste din nici o reteta uleiul de masline 🙂

  5. Pingback: Crochete de dovlecei | Food and beyond…

  6. Pingback: Salată grecească | Food and beyond…

  7. Pingback: Salată grecească | Bacau Expres

  8. Pingback: Pui Tikka la grătar | Food and beyond…

  9. Pingback: Cartofi fierți în coajă iar apoi trași în unt | Food and beyond…

  10. Pingback: Cotlete de miel ca la taverna cu grătare a lui Aris | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.