Șnițel vienez (sau pe-aproape)

100Îmi vine foarte greu să scriu acest articol. Poate datorită faptului că mi-a rămas înțepenită în memorie zicerea: “… cele mai multe dintre blogurile culinare de limbă română sunt în continuare tributare trecutului, nu pot să iasă din șnițelul cu cartofi pai ori ciulamaua de ciuperci cu mămăligă …”. Ori poate pentru că sunt deja (prea) multe articole (peste 32 000 doar în limba română, îmi suflă Google) care vorbesc despre acest preparat, cunoscut drept șnițel vienez.

De fapt, preparatul despre care vă vorbesc nu este chiar șnitel vienez – sadea, deși are multe lucruri în comun cu acesta. Așa că am să ignor observațiile de genul “nu așa se face/servește șnițelul vienez”. Cui nu-i convine preparatul, după cum ziceam mai sus, are la dispoziție alte 31 999 de variante.

Am găsit la Auchan bucăți de carne de vițel gata tranșate pentru șnițele, bucăți de 100 – 120 g, la un pret de circa 40 Lei/kg. Am luat șase bucăți.

Le-am împachetat, două câte două, în folie de plastic și le-am bătut, până s-au subțiat la o grosime de 2 – 3 mm, cu ciocanul pentru șnițele, evident 🙂 .

Le-am asezonat cu puțină sare și piper …

… apoi le-am tăvălit prin pesmet …

… și în final prin ou bine bătut cu furculiță (de fapt mi-au trebuit vreo 4 ouă pentru întreaga cantitate de carne).

Între timp am încins într-o tigaie teflonată (cu termospot, până când punctul central a devenit monocolor) cam 1 deget de ulei de floarea-soarelui.

În uleiul încins am prăjit, la flacără medie, câte 2 bucăți odată, 2 – 3 minute pe fiecare parte (până când au devenit aurii).

Le-am scos apoi într-un vas termorezistent (eventual le puteți pune pe șervete absorbante, pentru a îndepărta excesul de ulei).

Garnitura tradițională a șnițelului vienez o reprezintă salata de cartofi și felia de lămâie. Cum aceste șnițele nu au fost chiar vieneze (nu le-am dat prin făină-ou-pesmet, le-am prăjit în mult ulei, nu am adăugat unt la prăjire etc.), le-am garnisit cu ciuperci champignon sotate (găsiți o rețetă aici).

Deși pe șnițelul vienez autentic nu se pun sosuri, mi-am permis să-i adaug niște sos cald de zbârciogi (prefabricat), cu care s-a împăcat foarte bine.

Unii au preferat un clasic piure de cartofi (apropo, Pireu este un port lângă Atena, în Grecia 😉 ) și niște murături asortate.

În ciuda faptului că pentru vită se recomandă vinurile roșii, am constatat că șnițelul de vițel acceptă și vinuri rosé, și vinuri albe, ba chiar și bere. Așa că i-am dat un Riesling sec de la Domeniile Tohani.

Cu toate că am scris această poveste la persoana întâi, eu am fost aici doar sous-chef (pregătit ingrediente, încropit garnituri, desfăcut vin, turnat în pahare). Soția mea a fost vioara întâi, așa că am pe cine da vina dacă nu v-o plăcea ce-ați văzut 🙂

Și pentru că legenda zice (deși nu-i adevărat) că șnițelul vienez a fost adus în Austria din Italia de către feldmareșalul Radetzky, vă las să vă savurați șnițelul pe ritmuri de marș.


S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

Leave a Reply

Your email address will not be published.