Salată de paste cu ton

Salata de paste cu ton este chestia aceea care se face rapid, fie când nu prea mai ai nimic comestibil prin casă, fie când ți-e prea foame ca să păzești una – două ceasuri o friptură, dar nici chiar atât de foame încât să-ți faci un sandviș ultrarapid. Dintr-o mâncare absolut banală, salata de paste cu ton se transformă într-un aperitiv-vedetă, cu ajutorul căruia puteți să treziți invidia celor din jur. Până la urmă, totul se reduce la alegerea ingredientelor folosite și la armonizarea gusturilor și culorilor acestora.

_101

Ce vă trebuie?

  • 2 cutii mici (80 g) sau una mare (180 g) de ton bucăți în ulei (dacă-i de măsline, e și mai bine);
  • 150 – 200 g paste proaspete – mie mi-au mai rămas niște tagliatelle cu leurdă de la o mâncare cu piept de curcan, dar puteți folosi și paste normale, fără adaosuri, nu neapărat “pasta fresca” – pot fi și paste uscate;
  • 1 – 2 linguri de ulei de măsline;
  • 1 linguriță de oțet balsamic – dacă găsiți cu aromă de zmeură, vă recomand să-l testați;
  • 2 – 3 lingurițe de zeamă de lămâie;
  • 1 mănunchi de frunze proaspete (crude) de baby-spanac;
  • Sare marină și piper mozaic proaspăt râșnit – după gust;
  • O duzină (adică 12) boabe de piper roșu – pentru decor (nu-i musai să numărați exact boabele – sper că ați priceput gluma).

101

Cum procedați?

Mai întâi puneți la fiert într-o oală mare, cam 2 L de apă și o linguriță de sare. Aici veți fierbe pastele, așa cum scrie la manual (adică pe ambalaj). Nici mai mult, nici mai puțin. Când fierbeți paste, aveți în vedere câteva chestii de bun simț gastronomic, zic eu:

_102

  • Socotiți cam 1 L de apă și 2 g de sare (cam ½ linguriță rasă) pentru fiecare 100 g paste;
  • Adăugați pastele în momentul în care fundul vasului este acoperit de bule mici de abur;
  • Socotiți timpul de fierbere nu după ce ați pus pastele în apă, ci de când apa începe să fiarbă din nou (în momentul în care adăugați pastele reci, apa se oprește din fiert, întrucât trebuie să încălzească pastele);
  • Nu adăugați ulei în apa în care fierbeți pastele; zic unii că uleiul împiedică pastele să se lipească (de oală, între ele, …). Pastele de calitate NU se lipesc și nu au nevoie de ulei!
  • După ce scurgeți pastele de apa în care au fiert, se spală sau nu pastele sub jet de apă rece? Răspunsul este DEPINDE. Depinde ce vreți să faceți ulterior cu pastele.
    • Dacă vreți să le combinați cu un sos (paste bolognese, carbonara, ș.a.), nu este indicată clătirea. Chiar se recomandă să păstrați câteva linguri din apa în care au fiert pastele, ca să mai diluați – dacă este cazul – sosul. De asemenea, dacă puneți pastele în sos, este bine să le fierbeți cu un minut mai puțin decât prevăd instrucțiunile, întrucât ele vor continua să fiarbă în tigaia cu sos.
    • Dacă vreți să faceți o salată rece de paste, este bine să le clătiți sub jet de apă. În felul acesta, pastele pe de o parte se răcesc, iar pe de altă parte se îndepărtează excesul de amidon care le face lipicioase, ele individualizându-se mai bine în salată.

_103

După această divagație de la subiectul principal, cred că ați reținut că, după expirarea timpului de fierbere, o să scurgeți pastele, o să le clătiți cu apă rece, iar apoi o să le scurgeți bine din nou.

_104

Acum tot ce vă mai trebuie este să găsiți un bol încăpător în care să răsturnați pastele reci și conținutul conservelor de ton (inclusiv uleiul), să adăugați oțetul balsamic, uleiul de măsline, sarea și piperul, apoi frunzele de spanac și zeama de lămâie, și să amestecați totul cu multă grijă, ca să nu fărâmițați mai mult decât trebuie bucățile de ton.

_105
_106
_107
_108
_109
_110

La final, aruncați elegant (duzina) cele 12 boabe de piper roșu, și dați salata circa 25 – 35 de minute la rece – timp necesar ca să se îmbine în mod fericit pentru palatin aromele de oțet, lămâie, zmeură și ce-or mai emana tonul, spanacul și leurda din paste.

_111

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

One thought on “Salată de paste cu ton

  1. ce bine arataaaaaaa
    maine o sa fac
    🙂
    sunteti profesor in orice 🙂 domnule Gavrila
    multumesc !

Leave a Reply

Your email address will not be published.