Pulpe de pui nădușite în vin alb

Încă din vechime, puiul a făcut casă bună cu vinul, în special în Europa sudică, mediteraneană. Este suficient să amintesc aici trei preparate care au devenit, în timp, simboluri ale bucătăriei naționale: “Coq au vin” al francezilor, “Pollo alla cacciatore” al italienilor și “Kotopoulos bekri” al grecilor (dacă mai cunoașteți și altele, îmi puteți lăsa linkuri concludente în secțiunea de Comentarii). Ca să mă încadrez în peisaj, m-am gândit că niște pulpe de pui (dezosate și dezpielițate – întru a fi accesibile și celor cu restricții la mâncărurile cu excedent de colesterol) ar fi perfecte pentru un preparat ușor, suculent, relativ simplu de pregătit. A ieșit ceea ce a ieșit: vedeți mai jos.

Ce vă trebuie?

  • 3 – 4 pulpe de pui (câte una de persoană), fără piele, fără os (eu cumpăr din Selgros o cutie mare de la Fragedo, cu 2,5 – 3 kg, pe care o împart în porții de 3 – 4 pulpe – funcție de mărime, și le congelez întru valorificare ulterioară);
  • 200 – 300 mL vin alb, sec, de calitate (Cum spuneam și în alte postări, vinul care nu este bun de băut, nu este bun nici pentru gătit. Deci nu fiți hapsâni. Folosiți la gătit vinul pe care v-ar face plăcere să-l aveți și în pahare.)
  • 20 – 30 g unt (minim 80% grăsime), de bună calitate – nu vă zgârciți;
  • 1 lingură de ulei de măsline;
  • Sare marină și piper mixt proaspăt măcinat – după gust.

Cum procedați?

Ștergeți pulpele de pui cu șervete absorbante și asezonați-le cu sare și piper.

106

Încingeți într-o tigaie antiaderentă untul și uleiul. În acest mod, nici untul nu stropește totul în jur, nici uleiul nu îmbibă excesiv carnea.

107

Rumeniți pulpele, la foc iute, câte 3 – 4 minute pe fiecare parte. Așezați-le în tigaie mai întâi pe partea unde ar fi trebuit să fie pielea.

108

109

Adăugați vinul și acoperiți tigaia cu un capac. Lăsați totul la înnăbușit 8 – 10 minute, apoi scoateți capacul și lăsați lichidele să plece în treaba lor.

110

Mai rumeniți carnea încă 2 – 3 minute pe fiecare parte (fără lichid), până când capătă o culoare frumoasă, arămie. Semn că-i numai bună de mâncat.

111

Acum e momentul să așezați pulpele în farfuriile de servire, să adăugați garnitura preferată (chiar și cartofi prăjiți!) și să-i asociați un pahar din vinul folosit la gătire. Din experiență vă recomand următoarele (nu neapărat în această ordine): Chardonnay de Sâmburești, Chablis “Made in France”, Riesling Italian de Recaș, Frâncușă de Cotnari, Zghihară de Huși.

106

101

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

3 thoughts on “Pulpe de pui nădușite în vin alb

  1. Pingback: Garnituri pentru pulpele de pui nădușite în vin alb | Food and beyond…

  2. Pingback: Pulpe de pui nădușite în vin alb – Bacău Expres

  3. Pingback: Garnituri pentru pulpele de pui nădușite în vin alb – Bacău Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.