Pulpe de pui marinate în iaurt, trase la tigaie

Chiar dacă pielea de pe pieptul, aripile sau pulpele puiului, bine rumenită și crocantă are un aspect și un gust ademenitor, nu este tocmai cea mai fericită alegere pentru cei care doresc, ori sunt obligați, să mănânce sănătos. Astfel, opțiunile în materie de carne de pui se reduc la piept ori pulpe, ambele fără piele. Dat fiind faptul că odată cu pielea se duce și mare parte din savoare, putem compensa acest dezavantaj prin marinarea bucăților de carne pui. În marinade bazate pe bere, vin, iaurt, cu diverse adaosuri de condimente și/sau alte lichide ușor acide: zeamă de citrice, sos Worcester, oțet, sos de soia ș.a.m.d.

Azi le-a venit rândul pulpelor de pui marinate în iaurt. Un preparat lejer, fără prea multe grăsimi, aproape fără glucide (exceptându-le pe cele din mămăliga aflată pe post de garnitură), cu multe proteine. Chiar apetisant, zic. Din ingredientele de mai jos vă rezultă una – două porții de om venit de la coasă, ori trei – patru porții pentru cei cărora li s-a recomandat o dietă hipocalorică, singura lor activitate fizică importantă fiind datul din degete la tastatură.

Ce vă trebuie?

  • 4 pulpe de pui, dezosate și despielițate (cam 450 – 550 g în total);
  • 150 g iaurt grecesc (2% grăsime);
  • Zeama de la o jumătate de limetă;
  • 2 – 4 linguri de ulei de măsline;
  • Sare afumată și piper negru cu lămâie – după gust.

101

Cum procedați?

Ștergeți bine bucățile de carne cu șervete absorbante și stropiți-le cu zeama de limetă.

102

Asezonați-le cu sare afumată și piper cu lămâie.

103

Adăugați peste carne iaurtul și uleiul de măsline, apoi masați bine pulpele de pui, ca să ajungă uleiul și iaurtul peste tot.

104

Acoperiți vasul cu o folie alimentară (ori treceți conținutul într-o pungă resigilabilă) și dați-l la rece. Măcar 40 de minute, dacă nu vreo două ceasuri.

105

După ce considerați că pulpele s-au marinat suficient (le puteți lăsa și peste noapte în frigider, nu pățesc nimic rău), scurgeți-le de marinada în exces (fără a o arunca) și treceți pulpele într-o tigaie antiaderentă sau un wok (astea cu strat de piatră, Stoneforte de la Delimano sunt cele cu care mă împac cel mai bine) bine încins, fără ulei.

106

Lăsați-le să se prăjească în sucul propriu, la foc iute, câte 2 – 3 minute pe fiecare parte.

107

Adăugați apoi marinada rămasă, în mod egal pe fiecare bucată de carne.

108

Reduceți focul la mediu spre mic și continuați să rumeniți carnea încă vreo 10 minute (ori până când rămâneți fără lichid în tigaie și carnea prinde o crustă aurie), întorcând-o frecvent (cam la 2 – 3 minute) de pe o parte pe alta.

109

Scoateți bucățile prăjite pe o farfurie caldă, acoperiți-le cu o folie de aluminiu și lăsați-le vreo 5 minute să nădușească acolo, înainte de a le servi.

110

111

Pentru garnitură, lăsați-vă imaginația să zburde. Dacă nu vă zburdă, încercați niște tocană de ghebe proaspete, cu sau fără smântână, ori făcută din ghebe conservate, o bucată de mămăligă vârtoasă și-un pahar de Fetească Regală (sec, cel mult demisec) de la Cramele Halewood.

112

113

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

One thought on “Pulpe de pui marinate în iaurt, trase la tigaie

  1. Pingback: Pulpe de pui marinate în iaurt, trase la tigaie – Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.