Pui în sos de smântână şi sherry (Tapas)

000Trăitorilor, chiar şi vremelnic, pe meleaguri iberice le sunt cunoscute aşa-numitele „tapas”. Au acelaşi rol pe care îl au mezé-urile grecilor (pe care le-am preluat şi noi sub formă de mizilic sau mezel): o gustare care ajută vinul (dar nu numai) să alunece mai uşor. Am încercat o reţetă de tapas pe bază de carne de pui, pe care până la urmă am transformat-o din gustare într-un fel principal.

 

 

 

Ce vă trebuie? (cantităţile sunt pentru 2 porţii)

  • 300 g piept de pui dezosat tăiat în cuburi cu latura de 2 – 2,5 cm;
  • 6 – 8 ciuperci champignon medii, bine spălate şi tăiate în sferturi;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 50 mL sherry;
  • 100 mL smântână de gătit (32% grăsime);
  • sare şi piper după gust;
  • zeama de la ½ de lămâie;
  • 1 lingură pătrunjel verde tocat mărunt;

Cum procedaţi?

  • Asezonaţi cu puţină sare şi piper bucăţile de piept de pui;
  • Încingeţi uleiul într-o tigaie antiaderentă;
  • Căliţi bine bucăţile de pui, la flacără medie spre mare, cam 5 minute, amestecând continuu;
  • Adăugaţi ciupercile tăiate în sferturi şi mai căliţi încă 5 minute, sub amestecare continuă;
  • Stingeţi cu sherry şi adăugaţi smântâna;
  • Daţi un clocot, reduceţi focul şi mai amestecaţi 2 – 3 minute până când sosul scade la o treime din volumul iniţial.

Se asezonează cu sare, piper şi zeamă de lămâie (fără de care carnea ar fi foarte dulce din motive de sherry) şi se presară cu pătrunjel verde tocat mărunt.

Merge cu pâine însă ca fel principal am preferat să-i pun alături nişte cartofi în prealabil fierţi în coajă şi apoi daţi la cuptor, al căror mod de preparare îl găsiţi aici.

N-am uitat că tapasul este făcut pentru a ajuta vinul, aşa că i-am pus alături şi un Chardonnay demisec, cu toate că s-ar fi cuvenit un vin spaniolesc. Poate data viitoare.

S-aveţi poftă şi să ne revedem sănătoşi!

One thought on “Pui în sos de smântână şi sherry (Tapas)

  1. Pingback: Pui în sos de smântână şi sherry (Tapas) | Bacau Expres

Leave a Reply

Your email address will not be published.