Piept de pui cu smântână

100Cu tot cu pregătiri, durează cel mult o jumătate de oră până când acest preparat ajunge în fața voastră, în farfurii. Nu necesită cine știe ce ingrediente ori tratamente speciale. Carne de pui, smântână grasă de calitate, o mână de pătrunjel verde, sare, piper și o linguriță de ulei vegetal. Eventual un pumn de orez fiert.

Carnea de pui (de regulă pieptul, dar se pot folosi și pulpele), fără piele și oase, se spală, se usucă, apoi taie în bucăți potrivite (1,5 – 2 cm), după care se rumenesc, la foc potrivit, într-o tigaie antiaderentă unsă în prealabil cu puțin ulei vegetal. Tot procesul durează cam 10 minute, din care primele 5 cu tigaia acoperită (în acest mod carnea se gătește în aburul propriu), iar ultimele 5 fără capac, amestecând. În această ultimă etapă de rumenire se asezonează carnea cu sare și piper.

Când bucățile de carne încep să se coloreze frumos, se adaugă smântâna. Este de preferat să folosiți o smântână grasă (smântâna cu 32% grăsime este numai bună în acest preparat). Cantitatea de smântână o apreciați singuri, în funcție de ceea ce vreți să obțineți: pui cu smântână sau smântână cu pui 🙂 . Ca idee, 200 mL de smantână mie îmi ajung pentru 300 – 400 g carne de pui. Odată adăugată smântâna, reduceți focul la mic și lăsați să fiarbă încetișor încă vreo 10 minute, nu mai mult. Nu este nevoie să adăugați făină, amidon sau alte năzbâtii ca să îngroșați sosul. Se îngroașă singur, prin fierbere, dacă smântâna utilizată este de calitate. Cam pe când este aproape gata, potriviți gustul de sare și piper. Pătrunjelul verde proaspăt tocat puteți să-l încorporați în sos cu 1 minut înainte de a lua tigaia de pe foc, ori puteți să-l presărați direct în farfurie.

Garnitura nu este neapărat necesară, 1 – 2 felii de pâine proaspătă vă ajută să adunați sosul rămas în farfurie. Totuși, dacă simțiți nevoia, niște orez fiert (în apă cu sare și puțină lămâie) pe care l-ați dres cu puțin ulei de măsline (pentru luciu) și sos de soia (pentru aromă și culoare) se împacă foarte bine cu puiul smântânit și cu un pahar de Riesling Italian sec.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

5 thoughts on “Piept de pui cu smântână

  1. Pingback: Mâncare indiană și nu prea | Food and beyond…

  2. Pingback: Piept de pui cu smântână | Bacau Expres

  3. Pingback: Paste cu piept de curcan și sos de smântână | Food and beyond…

  4. Pingback: Piept de pui cu ciuperci și sos Gorgonzola | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.