Orez cu ciuperci – nici risotto, nici pilaf

200

Cum ziceam și în titlu, mâncarea asta de orez cu ciuperci nu-i nici risotto adevărat, dar nici pilaf. Are în schimb câte ceva din ambele. Când am făcut-o, m-am abătut, în deplină cunoștință de cauză, de la litera cărții de bucate. Ce-a ieșit: un orez cremos și delicat, întrerupt din loc în loc de textura ceva mai fermă a ciupercilor ușor rumenite. Cum s-a întâmplat asta? Citiți în continuare.

Ce vă trebuie?

  • 100 g (cam ½ cană) orez cu bob rotund;
  • 100 – 150 g ciuperci champignon;
  • 1 legătură ceapă verde;
  • 1 legătură usturoi verde;
  • 20 + 20 g unt;
  • 1 lingură de ulei vegetal (din sâmburi de struguri sau de măsline);
  • 150 mL vin alb, sec;
  • 1 L supă de pui (sau de legume – în lipsă: 1 L apă fierbinte);
  • 75 g parmezan (sau Grana Padano);
  • ½ legătură pătrunjel verde;
  • Sare și piper – după gust.

Din cantitățile indicate rezultă 2 – 3 porții de fel principal, ori 3 – 4 porții de garnitură, în funcție de gradul de flămânzenie al mesenilor.

Cum procedați?

Curățați și spălați ceapa și usturoiul, apoi tăiați-le în rondele fine (păstrați cam jumătate din inelele de ceapă verde pentru finalizarea preparatului).

Ștergeți bine ciupercile, îndepartând pământul de pe ele și feliați-le la 2 – 3 mm grosime.

Într-o tigaie antiaderentă, într-o lingură de ulei, puneți la încins jumătate din cantitatea de unt (20 g).

În amestecul de ulei și unt topit, căliți, la foc potrivit, mai întâi ceapa verde (2 minute), apoi adăugați usturoiul verde și măi căliți 1 minut, amestecând continuu.

Adăugați ciupercile feliate și căliți-le și pe acestea încă 7 – 8 minute, până când se evaporă aproape toată apa pe care o conțin.

Adăugați orezul și amestecând continuu, căliți totul 2 minute, apoi stingeți cu vin.

Lăsați să se evapore alcoolul și să absoarbă orezul lichidul din tigaie, cam 7 – 8 minute, apoi dați focul la minim, adăugați supa fierbinte și acoperiți tigaia cu un capac.

De acum, fără a mai amesteca în tigaie, lăsați totul să fiarbă înăbușit, până când orezul este bine fiert și a absorbit aproape toată supa.

Toată treaba asta o să vă ia cam un ceas, în care mai verificați din când în când conținutul tigăii, fără să amestecați – dacă tigaia este bună, supa suficientă și focul redus, orezul n-o să se prindă, nici n-o să se afume.

Cât timp scade orezul, vă puteți vedea liniștiți de alte treburi, nu înainte de a da parmezanul prin răzătoarea mică și de a spăla, scurge și toca pătrunjelul verde.

După ce orezul a scăzut corespunzător, potriviți gustul de sare și piper și adăugați restul de unt. Amestecați până când untul se topește și se încorporează în orez.

Adăugați parmezanul ras și încorporați-l și pe acesta.

Adăugați apoi cozile de ceapă verde, pătrunjelul tocat, amestecați bine totul, luați tigaia de pe foc și țineți-o acoperită încă vreo 3 – 4 minute până la servire.

Se poate servi ca fel principal, dar merge și în calitate de garnitură. Eu l-am combinat cu niște carne de curcan (pulpă) bucățălită și rumenită la ceaun în untură de rață. A mers foarte bine, asociat cu un pahar de Pinot Noir demisec. Ca fel principal însă, se împacă foarte bine cu un Sauvignon Blanc sec sau demisec.
S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

S-ar putea să vă placă și:

Leave a Reply

Your email address will not be published.