Murături asortate

100

Toamna aceasta a fost, mai mult ca niciodată, toamna conservelor. De acest domeniu se ocupă mai mult consoarta mea, mie revenindu-mi (de cele mai multe ori) rolul de transportator legume-fructe pe traseul piață-acasă și de achizitor al unor produse pe care n-am cum să le greșesc: sare, ulei, oțet, piper, foi de dafin etc. Am asistat, uneori chiar implicându-mă efectiv, la: magiun de prune cu nuci, castraveți în saramură, gogoșari în oțet, sos de gogoșari, compot de vișine, zacuscă cu ghebe și hribi, ardei copți conservați în oțet, vinete coapte (de pus la congelator), ghebe în sare. Urmează butoiul cu varză pusă la murat, dar asta mai încolo.

În cazul acestor murături asortate, murături pe care le-am întâlnit și degustat prima oară pe Valea Bistriței (la granița dintre județele Neamț și Suceava), m-am implicat ceva mai mult, de la procurarea și pregătirea materiilor prime, până la îndesarea borcanelor (12 la număr, a 720 mL fiecare) și închiderea lor. Evident, am uitat să pun ardeii iuți, însă sper ca lipsa lor să fie compensată de cei câțiva gogoșari mai picanți din compoziție.

Ce vă trebuie?

  • 2 kg ghebe;
  • 1,5 kg gogoșari;
  • 1 kg conopidă;
  • ½ kg morcovi;
  • ½ kg ceapă roșie;
  • 2 căpățâni de usturoi;
  • 1 ciorchine de struguri negri;
  • 1 legătură de frunze de telină;
  • 1 duzină de ardei iuți (opțional);
  • 1 pachet (50 g) de piper negru boabe;
  • 0,5 kg sare grunjoasă pentru murături (neiodată).

Pentru “saramură”:

  • 1 L oțet din vin 9%;
  • 3 L apă;
  • 4 linguri de zahăr rafinat;
  • 4 linguri de sare grunjoasă pentru murături (neiodată).

Cum procedați?

  • Desfaceți conopida în buchețele mici și lăsați-o în  2 – 3 ore în 2 L de apă în care ați dizolvat ¼ kg sare grunjoasă (în felul acesta scăpați de eventualii paraziți care s-au instalat în inflorescențele conopidei);
  • Puneți ghebele în apă sărată (2 – 3 L de apă și ¼ kg sare grunjoasă) pentru 2 – 3 ore, apoi clătiți-le bine îndepărtând pământul, nisipul, cetina, frunzele și eventualele părți prea uscate;
  • Curățați gogoșarii de cotoare, semințe și nervuri, spălați-i bine și tăiați-i în 4 sau 6 (în funcție de dimensiuni);
  • Curățați ceapa și tăiați-o julien;
  • Curățați morcovii și tăiați-i în rondele subțiri;
  • Curățați usturoiul și lăsați cățeii întregi;
  • Spălați bine frunzele de țelină și ardeii iuți întregi;
  • Opăriți conopida 2 – 3 minute în apă fierbinte sau, mai bine, dați-i un clocot, după care o scurgeți de apa în exces;
  • În mod similar opăriți și ghebele, scurgându-le bine apoi;
  • În borcanele în prealabil spălate (eventual sterilizate în cuptor) așezați buchetele de conopidă, felii de gogoșar, bucăți de ceapă și ghebe întregi, pe care le îndesați bine;
  • Strecurați printre acestea câteva boabe de struguri, 2 – 3 căței de usturoi, 4 – 6 rondele de morcovi, 2 – 3 frunze de țelină, 10 – 15 boabe de piper și câte un ardei iute;
  • Într-un vas încăpător pregătiți “saramura” din apă, otet, sare și zahăr: amestecați până se dizolvă zahărul și sarea, dați un clocot;
  • Turnați “saramura” fierbinte peste viitoarele murături din borcan (ca să nu crape borcanul, puneți sub fundul acestuia coada unei linguri ori lama unui cuțit), având grijă să eliminați tot aerul dintre ingrediente, și acestea să fie complet acoperite de lichid;
  • Închideți bine borcanele cu capace și lăsați-le să se răcească în voie, apoi depozitați-le la răcoare și la întuneric (un beci ar fi excelent).

Testați-le în preajma Crăciunului. S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

2 thoughts on “Murături asortate

  1. Pingback: Șnițel vienez (sau pe-aproape) | Food and beyond…

  2. Pingback: Fructe trase în ceară, legume injectate cu chimicale – hrana noastră de toate zilele | Food and beyond…

Leave a Reply

Your email address will not be published.