Friptură din rasol de mânzat

200Deși bucata de carne de vită/mânzat denumită “rasol” este în general utilizată pentru a prepara rasol, în anumite condiții se pot obține din ea fripturi suculente. Cum am mai spus și cu alte ocazii, contează foarte mult proveniența cărnii (hotărâtoare fiind rasa și vârsta animalului sacrificat) și tehnica de gătire (în special relația timp – temperatură).

De data aceasta am folosit câteva bucăți de rasol de mânzat frăgezite și ambalate corespunzător. Le-am găsit la Cora, le-am luat și le-am congelat, folosindu-le după vreo 2 – 3 luni (poate chiar mai mult), timp în care au stat la -18 ˚C. Cu o seară înainte de gătire am scos carnea din congelator și am lăsat-o la dezghețat ambalată, în frigider.

A doua zi am scos-o din ambalaj, și am așezat-o pe o farfurie, cam cu un ceas înainte de gătire, cu toate că – zic unii – în acest răstimp temperatura cărnii n-are timp să o atingă pe cea de 20 – 22 ˚C (așa-zisa “temperatură a camerei”).

Am asezonat-o cu niște sare marină cristalină (iarăși zic unii că adaosul de sare înainte de gătire “înțepenește” carnea), ceva piper alb proaspăt râșnit și un strop de cimbru uscat.

Am uns cu ulei din sâmburi de struguri o tigaie antiaderentă pe care am încins-o bine (cât se poate de bine la presiunea și puterea calorică a gazului natural într-o zi de decembrie) și în care am rumenit bucățile de carne, mai întâi câte 2 minute pe fiecare parte, apoi încă 90 de secunde pe fiecare parte (deci 7 minute în total).

La sfârșit am întors din nou bucățile de carne în poziția inițială și le-am “stins” cu 50 mL de Metaxa. S-ar putea ca alcoolul evaporat brusc să se autoaprindă, așa că ar fi bine ca să executați operația DUPĂ ce ați luat tigaia de pe flacără.

Mai lăsți 2 minute carnea în tigaia acoperită cu un capac (NU pe flacără), după care transferați-o în farfuriile de servire și puneți peste ea câte o bucățică de unt. Eventual și niște sos de piper mixt și coniac.

Eu l-am luat gata preparat (la plic; care va să zică cu toți aditivii aferenți incluși, chit că pe ambalaj scrie mare că e fără arome artificiale).

În calitate de garnitură am mers pe cartofi copți, preparați ca aici. Vă recomand, deși (iarăși zice lumea) nu e bine să beți lichide în timp ce mâncați, un pahar de Fetească Neagră.

S-aveți poftă și să ne revedem sănătoși!

2 thoughts on “Friptură din rasol de mânzat

  1. zici ca era frageda? ,m..da,zici, ca era gustoasa si suculenta? m..da,da cind am vazut si combinatia aia de culori ,am devenit un bernardier ,salivind abundent.multumesc mult,am incercat cu fricando,rasol alb si in final cu muschi.reteta reusita.

Leave a Reply

Your email address will not be published.